Prin vecini

Când am ajuns, am crezut că am nimerit greşit – eu creadeam că mergem la Belgrad, însă peste tot scria Beograd. Glumesc, glumesc.

Aşadar, ieri am fost prin capitala vecinilor fraţi sârbi, fiind una dintre cele mai lungi zile de anul ăsta de până acum. Care zi a început la ora 5, odată cu trezirea după patru ore de somn, şi s-a încheiat odată cu coborârea din autocar, la ora 23, când singurul lucru care mai conta pentru mine, singurul lucru pe care îl doream cu puterea întregului meu corp era să iau patul în braţe şi să nu-i dau drumul vreo 12 ore. Mai obosit de atât, după o excursie de o zi, am fost o singură dată, când am fost cu motocicleta de la Timişoara la Cluj şi înapoi, când am crezut că o să leşin de oboseală. Am fost cu agenţia timişoreană de turism Ultramarin (city break-ul de ieri a fost chiar ăsta), agenţie pe care-o salut şi căreia îi mulţumesc pentru o zi frumoasă :)

Drumul

Am plecat din Timişoara la ora 6:00 fix. Am fost două autocare al nostru a fost plin de tineret printre care eu, Corina şi prietenii bloggeri Richie, Anca, Raluca, Cristina, Dragoş, Andreea şi Roxana care nu mai bloguieşte, însă jurnaleşte la Opinia Timişoarei, . După un drum lung, cu pauze lungi şi dese (cheia marilor succese), presărat cu vocea din boxe a ghidului nostru personal, o minune de om simpatic, am ajuns în capitala Serbiei. Fără niciun incident, drumul a fost liber, însorit şi frumos.

Ghizii

Au fost doi. Unul de la agenţie, timişorean, iar celălalt belgrădean, care am înţeles că a fost special implicat în turul nostru, căci luna asta ar fi una specială în Serbia, cu toate alegerile ce se întâmplă zilele astea pe la ei. Iar acest ghid belgrădean, vorbitor de limbă română mai bun ca mulţi români născuţi şi crescuţi aici, a ţinut foarte mult să ne explice în detalii foarte detaliate mare parte din istoria Serbiei. Având o vârstă respectabilă, nu mă îndoiesc că majoritatea evenimentelor pe care ni le-a relatat, el le-a aflat la ştiri, însă – mare povestitor – s-a întins o grămadă cu detalii care i-au bucurat pe turiştii din autocarul al doilea (mai puţin legat de noi, însă cu o medie de vârstă puţin mai ridicată), însă pe care noi, tinereii, am fi fost mulţumiţi dacă le-am fi citit pe Wikipedia.

Al nostru ghid, în schimb, odată ce ne-am văzut, în a doua parte a zilei, cu burţile pline, şi-a pus transmiţătorul wireless pe cap, iar noi ne-am pus căştile pe urechi, şi-a luat picioarele în spinare şi ne-a dus prin tot oraşul vechi, exact acolo unde speram să ajung, cele câteva ore de plimbare făcând cât o zi întreagă.

Oraşul

Cred că cel mai bine a reuşit Corina să exprime tot ceea ce înseamnă Belgrad: e un oraş al contrastelor, restul fiind detalii. E un oraş pe alocuri frumos, mai ales în zona centrală, unde se scurge Sava-n Dunăre (Sava e un râu, însă sunt sigur că şi dacă ar fi fost vorba de Nea Sava, şi el s-ar fi scurs în Dunăre o dată, de două ori). E plin de clădiri mici şi cochete, la doar metri distanţă de monştri cu zeci de etaje, răsăriţi în locul clădirilor bombardate cu diferite ocazii (căci am aflat că Belgradul a fost, de-a lungul istoriei, distrus parţial de peste 40 de ori). E plin de clădiri “retro-futuristice”, imagindând viitorul dintr-un trecut care nu putea să-l prevadă, de zgârie-nori, arene şi, cel mai important, de spaţii verzi. Până acum n-am văzut, în nicio capitală europeană (nici n-am văzut eu foarte multe, ce-i drept), atâta verdeaţă ca în Belgrad.





Oamenii

N-am apucat să stau de vorbă cu sârbi în mediul lor natural, însă sunt cam ca noi: petrecăreţi, iuţi la mânie şi cu un trecut complicat. Din ce am prins din zbor, mi-au părut foarte implicaţi politic. Contrastant, deşi o duc cam ca noi de bine, trăiesc peste măsura posibilităţilor lor – mai ales femeile, despre care mi s-a spus că există şi legende cum că, orice-ar fi, belgrădeanca trebuie să se îmbrace cum se poate mai bine; chestie dovedită ieri, în plimbarea prin zona lor centrală, plină de tinere sârboaice care mai decare mai piţi, mai aranjate şi mai accesorizate.

Pe de altă parte, îmi place că – la fel ca în alte ţări vizitate de mine – artiştii stradali au mână liberă şi în afara festivalurilor şi a târgurilor. Cântăreţi (mai ales din chitară, a fost o revelaţie pentru mine să aflu cât de rockeri sunt sârbii), vânzători de handmade, pictori, caricaturişti, oameni-statuie – e loc pentru toate şi nu deranjează pe nimeni.

Mâncarea

Mie-mi plac sârbii pentru că mănâncă multă carne. Felul principal de mâncare de la restaurantul (foarte frumos, de altfel) Tri Šešira a fost trei feluri de carne împreună cu ceva cartofi, mai mult pentru culoare. Şi-mi mai plac pentru că au rakija de toate felurile: de caisă (kajsija), de gutui (dunja, după cum mi-a fost sugerat ieri pe Twitter – n-am fost deloc dezamăgit), ghe prună (sljivovica – pe româneşte şliboviţă), de struguri (loza, după cum m-a învăţat Andrei) şi cine mai ştie câte. N-am avut timp ieri să degust mai mult decât dunja, însă mi-am luat pentru acasă o kajsija (practic, caisată?) pe care am degustat-o azi şi de care sunt foarte mulţumit.

Per ansamblu

Pentru un week-end mişto, merită. Mai ales pentru noi, cei mai vestici dintre români. De la Timişoara la Belgrad sunt cam 160 de kilometri, adică o chestiune de două ore cu tot cu vamă. Preţurile în Serbia-s cam ca în România (poate puţin mai mici, am observat eu la mall-ul lor), oamenii la fel. Limba mi se pare greu de priceput, însă am impresia că lumea cam ştie engleză, chiar şi ospătarii mai trecuţi de prima tinereţe. Din punctul meu de vedere, e de repetat.

9 thoughts on “Prin vecini

  1. Ai uitat sa zici de platan si de contracandidatul lui Tadic. O zi faina, de altfel, mi-ai facut pofta de scris. :)

  2. Sunt poze foarte bune. Am fost si eu acum doi ani in Belgrad cu un sarb. Mi-a placut extrem de mult. Curatenie, magazine si terase peste tot. Cu siguranta ma voi intoarce intr-o zi!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.