Alaltăieri, laptopul gagicii a demonstrat că-i un slab şi că nu duce la băutură, câzând lat după primul pahar de vin. Ce-i drept, avea mai bine de 5 ani, era obosit şi urma a fi schimbat anul ăsta, aşa că vinul ăsta a fost doar un extra motiv pentru a lua altul.

Şi altul s-a făcut. O bijuterie de laptopuţ Toshiba, frumuşel, glossy, alb, de domnişoare – a fost dragoste la prima vedere. Iar aseară, pe măsură ce-i instalam un Windows piratat, gagica mă tot întreba chestii.

– Câţi de-ăia are?
– D-ăia de care? întreb eu
– Ăia, ştii tu, de care aveam doar 500 şi i-am mai pus unu, şi după aia mi-ai făcut tu să am doi.
– Ah, zic, rami. Are patru, dragă.
– Şi aia-i bine?
– Bine-i, dară.
– Şi acum o să pot să mă uit la Youtube fără să se blocheze?
– Da, zic.
– Şi la filme fără să sacadeze? Şi o să pot rula Photoshop şi InDesign şi Word în acelaşi timp?
– Dap.
– Şi o să meargă şi jocuri? Îmi poţi pune şi jocuri?

Am lăcrimat. Iubita mea, în sfârşit, îmi zice că vrea să se joace. “Da”, zic.

– Ce faaaain! Pune-mi Mario.

Mario. Notebook i3 cu 4GB RAM, cu placă video şi Windows proaspăt instalat. Laptop rapid, generaţie 2011, cumpărat cu sudoare, pe care ar rula lejer orice joc ieşit până-n 2010 şi ea vrea Mario.

Fucking Mario. Cum draci să n-o iubeşti?