Din nou la Sziget

Dacă m-ai fi întrebat acum unul, doi sau zece ani ce artist cred că voi vedea odată în carne şi oase, sigur nu mi-ar fi trecut prin cap să zic Snoop Dogg. Dar – iată – s-a întâmplat şi asta.

Anul ăsta s-a repetat istoria din 2007, când am ajuns la Sziget Festival chiar înainte să înceapă formaţia care nu era headliner, însă pe care doream s-o văd tare de tot – în cazul acela Gogol Bordello. N-am despachetat, nu am întins cortul, nu am făcut nimic, ci doar ne-am luat nişte bericici şi ne-am îndreptat picioarele către scena principală, prin soare, unde tocmai urcau, în aplauzele câtorva mii de oameni, The Vaccines. Au avut un concert destul de scurt (cam vreo oră şi un sfert), însă mai mult nici n-am avut de unde aştepta: trupa, formată nu mai devreme de 2010, are la activ până acum un singur album, plin însă de rock, cu melodii energice, cantabile. Au venit, au cântat, lumea a urlat, au plecat.

Profitând de lipsa de interes pentru următoarele două trupe de la scena mare, adică Sportfreunde Stiller şi The XX, am adus cortul, l-am montat, ne-am odihnit puţin picioarele şi ne-am oblojit rănile cu un şpriţ (frőccs cică i-ar zice pe meleagurile astea), aşteptând cu interes concertul The Stone Roses. La care, de altfel, nici n-am fost, pentru că am preferat să mergem la Shantel & The Bucovina Club Orkestar, ceea ce vă doresc şi vouă, dacă veţi avea vreodată ocazia. N-am ajuns de la început, însă, în drum spre scena World Music (unde a avut loc concertul), am putut auzi Disko Partizani, ajungând în mulţime la timp pentru a ne bucura de Disco Boy. După care, înarmaţi cu încă un frőccs (veţi vedea, va deveni un leit-motif al weekend-ului de care încă ne bucurăm), am plecat spre Luminarium.

Luminarium-ul ăsta e destul de greu de explicat în cuvinte. Pe dinafară, arată ca o structură gonflabilă, plină de curbe, înconjurată de un gard. Pe dinăuntru, însă, e culoare. Luminarium-ul e deschis doar noaptea – pentru că trebuie să fie întuneric. În întunericul ăsta, fără papuci în picioare, te plimbi prin tuneluri colorate, în forme şi umbre. Cam aşa:

A doua zi, după ce am dormit neîntorşi vreo opt ore, prin muzică, urlete, cântece bete, fluiere şi te mai miri ce (Corina zice că am ajuns să fim imuni la zgomot), ne-am trezit fresh, am luat micul dejun, apoi prânzul, apoi ne-am dus la concerte. Că doar de-aia am venit, nu?

Şi-au fost aşa: de la ora 15 au cântat Noah and the Whale. Nişte copiluţi britanici tunşi şi frezaţi, îmbrăcaţi la costum, cântând o muzică cuminte şi frumoasă. Ne-am plictisit cam în momentul în care am auzit singura melodie pe care o ştiam de la ei şi am plecat să ne achiziţionăm o sticlă de – aţi ghicit – frőccs. Deja făcusem toate glumele gen “ce mă tot frőccs la cap?” sau “mă doare frőccs-ii”, deci eram familiarizaţi cu licoarea şi o îndrăgeam.

Am petrecut următorul concert (The Horrors) departe de scenă, tocmai la cort, jucând table ca moşii şi trăgând un pui de somn de vreo jumătate de oră (tot ca moşii). Care pui de somn a picat de minune, căci ne-am întremat puţin pentru ceea ce avea să urmeze: Two Door Cinema Club – una dintre cele mai hot formaţii ale momentului, iar dacă nu aţi auzit până acum ce cântă, vă recomand din suflet s-o faceţi.

Tot la concertul ăsta am reunit cele două steaguri româneşti, întâlnindu-mă cu Pandutzu, după care, ca un făcut, am dat nas în nas cu oamenii frumoşi de la SzigetFestival.ro, Tomaso şi Cami, cu care se pare că mă întâlnesc aici an de an, chiar dacă doar în primul an a fost ceva prestabilit.

Am vrut să vedem Sum 41, după care ne-am uitat în portofele şi ne-am dat seama că avem buletine, deci avem peste 13 ani, aşa că am luat-o încetişor spre World Music Stage, unde începeau mexicanii Molotov, care-au fost mai mult sau mai puţin groaznici. Văzând că n-avem la ce ne uita, am luat-o încetişor spre Frőccshaz, ceea ce înseamnă Casa Şpriţului, după care ne-am întors mult mai veseli la scena World Music, să-i pozez pe The Pogues, că i-am promis frăţicului. Solistul Shane MacGowan, vestit ca alcoolic care urcă pe scenă mut şi nu prea e în stare să cânte, nu a dezamăgit. E un alcoolic care a urcat pe scenă mut de beat şi n-a fost în stare să cânte.

Am făcut pozele promise, m-am bucurat că au început cu Streams of Whiskey şi ne-am îndreptat fuga-fuguţa către scena principală, unde se desfăşura în plină glorie însuşi fostul Snoop Dogg, actual Snoop Lion. Care-a fost unul dintre concertele mai bune pe care le-am văzut eu vreodată. Chit că nu-s fanul muzicii lui mai noi (recte, aia cu I wanna fuck you cântată de Akon sau California Gurls cântată cu Katy Perry), cu alea vechi ne-a rupt în două, încheind concertul cu un mesaj de dragoste şi pace, artificii şi fluturaşi de hârtie. Ah, a cântat-o şi pe aia nouă cu La La La, piesă care îmi place surprinzător de mult.

După care, din nou, somnic, căci azi ne-aşteaptă The Subways, Paolo Nutini, Fanfare Ciocârlia, Mando Diao, Leningrad şi The Killers. Şi, dacă se întind puţin, poate şi o jumătate de oră de The Ting Tings.

4 thoughts on “Din nou la Sziget

  1. Frumoasa aventura. Nu am auzit de majoritatea trupelor iar din ultimii am auzit doar de The Killers si The Ting Tings.

    Eu cred ca Snoop e acum Lion caci i s-au terminat toate rimele avute cu “Dog”.

  2. Heeei, oameni frumosi din Timisoara, ne bucuram sa va vedem in fiecare an! Sper sa ne revedem la Sziget multi ani la rand…iata ca a trecut ceva din 2007 de cand ne tot intalnim in fiecare an, mai mult sau mai putin prestabilit. O bucurie.
    Ce fain ca ati ajuns in Luminarium. Ultima oara am intrat in 2007…dupa care a si disparut din program, reaparand anul acesta. Dar de fiecare data era cate o coada care ne descuraja.
    Pe mine m-a impresionat sa il vad pe McGowan mormaind pe scena. Via John Robb, o alta abordare: http://louderthanwar.com/28049/ – Even if you don’t drink the Pogues make you feel drunk.
    Salutari!

Leave a Comment

Your email address will not be published.