Nu ştiu alţii cum sunt, însă în Cinema City-ul din Timişoara, înainte de fiecare film, pe ecran apare o mare avertizare prin care suntem anunţaţi că nu e voie să filmăm filmele de pe ecran, însoţită de ameninţarea că cine filmează va fi dat afară şi i se va confisca aparatura de filmat. La sfârşitul mesajului apar, după cum puteţi vedea în poza de mai jos, ironic făcută în cinema cu un aparat de filmat integrat într-un dispozitiv mobil de efectuare a convorbirilor telefonice, următoarele cuvinte:
“Rugăm publicul să fie vigilent şi să raporteze personalului cinematografului orice tentativă de înregistrare în timpul proiecţiei”
Deasupra: anarhie
Înţeleg că nu e frumos, legal sau moral să înregistrezi filmul şi sunt de acord. Sunt, însă, curios dacă îndemnul de a-ţi turna semenii autorităţilor e prezent şi în alte ţări. Şi dacă chiar există oameni care, în loc să se uite la filmul pentru care au plătit 15-20-30 de lei, sunt “vigilenţi” şi “raportează personalului” ce fac alţii. Nu m-ar mira, dată fiind şi lunga istorie a circuitului informaţiei în natură, în România, înainte de revoluţie.
Mi-ar placea sa-l vad pe unu ridicandu-se in mijlocul filmului sa zica “Stati stati stati….deci, nu se poate…tipul de langa mine filmeaza….paza! alo, paza!!!”.
Auzi tu, iti confisca aparatul. Mai mai sa te si judece si sa te trimita intr-o inchisoare personala.
Mda, seems legit. Toate telefoanele de astazi au camera foto/video integrata.
Deci toti cei care intra la film sunt infractori. Logica fail. Probabil e la fel de legala ca si aia cu “daca sunteti de la politie, fbi, SRI n-aveti voie pe siteul asta de torrente ilegale”.
Oho, asta cu turnatul semenilor e sport international si se practica la greu si in tarile mai civilizate. La filme chiar n-am vazut indemnul, dar in schimb in absolut orice domeniu legat de stat (taxe, impozite, imigrari, etc.) exista optiunea de a-ti turna concetatenii. Doar la noi a cam pierdut din popularitate prin asocierea cu secu.