Pe canapeaua de pe hol s-a rătăcit o carte. “Neuromantul” de William Gibson, ca să fiu mai precis, pe care-am luat-o eu acum vreo doi-trei ani împreună cu un Cotidianul.
Astă seară, colegii de apartament s-au întrebat ei înşişi şi unii pe alţii ce draci de carte e aia şi, mai ales, a cui. Dar nimeni nu s-a obosit să mă întrebe pe mine, deşi rămăsesem ultimul neîntrebat. Şi trecând întâmplător prin hol, prinzând din mers un “nu ştiu a cui e, cine şi-o fi uitat-o aici”, o revendic. E a mea, zic. La care Corina, mândră de mine, mă întreabă:
“Oviiiiidiuuu, ai şi tu o carte?”
Mdap.
Vezi ca e Neuromantul ceea ce duce intr-o alta directie. E SF. Una din cele mai influente povestiri, a stabilit definitiv cyberpunkul ca gen de sine statator si a descris cel mai bine future-noir-ul ala cu hackeri si implanturi cerebrale, lumi virtuale etc.. Asa s-a rezultat o gramada de anime-uri si Matrix-ul..
Ca subiect seamana oarecum cu Johnny Mnemonic doar ca mult mai misto.
Ps.. ma bucur ca ai si tu o carte si mai ales ca-i buna :))
Cum satană să nu știe ce-i Neuromantul?
Nu i-ai zis ca ai si ebookuri?
Cel putin una? :)
@richie: Neuromantul, dară, oi fi rămas cu reminiscenţe de la WoW :))
@Cătă Petru: nunu, ebook-urile sunt ale ei :))