Întrebarea zilei de azi, la lucru, e “Ai fost la vot?”. E de căcat că, de această dată, votul a încetat să mai devină secret, ştiindu-se clar că cine-a fost, a fost să-l demită pe Băsescu, iar cine-a stat acasă a stat ca să nu se strângă prezenţa la vot.

La început am răspuns întrebării cu adevărul: “Dă-ţi-i, mă, în mă-sa, că-s toţi o apă şi-un pământ. Mă cac în cabina lor de vot, nu-mi pierd eu timpul cu prostii din astea”. Toată lumea a reacţionat ca şi cum aş fi fost un trădător de patrie, fără pic de spirit civic, care cu mânuţele astea două am contribuit în mod intenţionat la decăderea poporului român de sute de ani încoace.

După a patra oară când am auzit întrebarea, am schimbat placa: “N-am fost, am boicotat. Refuz să iau parte la mascarada asta” – nici asta n-a fost mulţumitoare. Dă-te, bă, că din cauza ta şi a altora ca tine rămânem încă doi ani cu idiotu’.

Aşa că am ales soluţia simplă, care nu-mi dă durere de cap: să dau vina pe maghiari. Am redirecţionat întrebările către colegii cu nume vag maghiar (scuze!), bazându-mă pe informaţia conform căreia premierul Ungariei ar fi sfătuit maghiarii din România să nu voteze. Şi mi-a fost bine: “Ai fost la vot?” “Nu” “Huo, de ce?” “N-am avut timp, da’ vina-i a ungurilor, mă, că erau două milioane care n-au votat. Ia întreabă-l pe Laci dac-o votat, îţi zic eu că n-a fost”. Şi dus am fost.

Mulţumesc, aşadar, maghiarilor din România. Pentru că nu sunt eroii pe care-i merit, ci eroii de care am nevoie acum. Am să mă revanşez bând mai multe beri la suprapreţ, peste două săptămâni, la Budapesta.