Waiters gonna wait

Zilele astea, la secretariatul facultăţii mele e coadă. Dar nu coadă cum e de obicei, de câţiva copii, ci coadă ca la adidaşi pe vremea răposatului. Se împing oamenii, se bagă în faţă, se-njură, înjură secretarele că de ce au doar două ore program – mă rog, ca-n România. E normal de aşteptat, că e perioada licenţelor şi fiecare dintre noi are ceva încă nerezolvat pentru care n-am avut timp trei ani de zile, că suntem prea comozi. Inclusiv eu.

Dacă, în mod normal, aştepţi maxim 10 minute ca să intri la secretariat, acum aştepţi chiar şi o oră. Dacă, în mod normal, poţi intra şi înaintea celor două ore de program, acum uşa e încuiată, cu secretarii înăuntru, deschizându-se doar la ora 12. Asta în cazul în care nu eşti cadru didactic, căci aceştia bat la uşă, se identifică şi li se deschide uşa. Iar asta mi-a dat o idee: plec din faţa uşii, din mulţimea de studenţi care aşteptau de pe la ora 10:30, mă retrag într-un colţ, scot mobilul şi sun la secretariat.

– Alo, doamnă secretară? Sărut mâinile, Ovidiu Sîrb la telefon. Da, ştiu că sunteţi ocupată… da, scuze. [glumiţe generice, că-s simpatic] Doamnă, nu mă primiţi mai repede? Vă rog frumos, că e coadă mare şi ştiţi în ce situaţie-s cu examenele şi mă grăbesc tare. Bine, mulţumesc frumos. Dada, bat şi vă strig să ştiţi că-s eu.

Şi aşa am făcut. M-am strecurat printre studenţi, am bătut la uşă şi am strigat: “Doamnă, Ovidiu sunt!”. Iar uşa s-a deschis, eu am intrat şi s-a încuiat în spatele meu. Uitându-mă înapoi, mi-am văzut colegii fierbând de nervi şi am fost sigur că vor să mă linşeze. Nu conta. Eu aveam în minte un singur lucru:

Bonus: Haters gonna hate.

5 thoughts on “Waiters gonna wait

Leave a Reply to Zamfir Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.