Îmi place baconul. Dar îmi place cu aşa o pasiune, cum nu-mi place nimic altceva în viaţa asta. Poate doar sânii.

Cele mai importante două condiţii pentru ca baconul să mă satisfacă sunt următoarele:

1. să fie crocant: baconul zemos, crud, prăjit timid, cât să nu scoată fum, e o mizerie. E o batjocură la adresa porcului care s-a sacrificat pentru ca tu să-i poţi mânca burta. E ca şi cum ai micţiona pe mormântul lui, dacă ar mai rămâne ceva din el cât să poată fi îngropat.

2. să fie mult. Baconul nu e făcut ca să-l deguşti. E făcut ca să-l mănânci pe tot, după care să mai ceri. Oricărui bărbat căruia îi place baconul, însă nu mănâncă minim şapte bucăţi la micul dejun, merită să-i fie revocată legitimaţia de mascul.

Dacă aş crede în cauzele Facebook, aş face una prin care aş cere obligativitatea legală de a mânca bacon cel puţin de 3 ori pe săptămână.

Gustarea de început de săptămână

Iar pe această cale vreau să mulţumesc fetelor de la Tourmaline Boutique, care fac cu mâinile ce nu pot face alţii cu liniile de producţie, pictând vise pe orice prind la mână (ceea ce vă doresc şi vouă), pentru cana din poza de mai sus şi din cea de mai jos, pe care mi-au făcut-o cadou ca omagiu adus dragostei mele pentru bacon. Care exprimă 100% sentimentele mele pentru fericirea asta crocantă.

I fucking love bacon. Indeed I do.