Unele glume nu se pot face, pur şi simplu. Nu că ar deranja pe cineva, zic doar că nu se pot construi aşa cum aş vrea eu.

Căutam aseară nişte informaţii despre cuvântul Manic: trecusem printr-o sticlă de vin şi, în acelaşi timp, prin marile hituri Manic Street Preachers. Mie-mi plac băieţii ăştia de mai mulţi ani şi am avut norocul să merg deja la trei concerte de-ale lor. În fine, ziceam că săpam după informaţii – ajung pe Wikipedia. Acolo, ca să vezi, aflu că Manic e şi numele unui sat românesc, din Bistriţa-Năsăud.

Am chicotit încetişor în sinea mea, în timp ce ziceam “LOL ce chestie”, după care m-am gândit că gata, vă sparg cu ce glumă bună am să fac, cum am să scriu eu un post lung cu istoria formaţiei, cum au început ei, săracii, ca propovăduitori stradali într-un sat mic din Ardeal, pentru ca mai apoi să-şi găsească faima în Marea Britanie, plecaţi la muncă, la condus limuzine şi taxiuri pentru londonezii cu bani.

Da’ n-ar fi fost amuzant. Revin, însă, dacă o să găsesc Bieberu’ de Jos sau ceva…