Toate-s vechi, şi nouă două

Aşa trebuia să se numească articolul pe care încerc de o săptămână să-l scriu despre Trupa Veche. Voiam să-l parafrazez pe Eminescu şi, în acelaşi timp, să exprim într-un mod creativ cum a fost concertul Trupa Veche de la Toamna Orădeană: au cântat doar melodii vechi, de la Vama Veche, cu două excepţii, anume melodii – evident – noi. Dar mi-am dat seama că vreau să scriu mai mult de atât. Da, a fost concertul care mi-a plăcut cel mai mult din weekend-ul trecut, da, solistul Bogdan e cel puţin la fel de bun pe scenă ca Tudor Chirilă şi da, de-abia aştept să-i văd în Timişoara.

Însă după concert am fost fericit.

Traian Bălănescu, pianistul trupei, a fost primul singurul om căruia i-am cerut un autograf. Pe vremea când eram mic, acum vreo 11 sau 12 ani, m-am bulucit şi eu după un concert, în Piaţa Operei din Timişoara, să iau un autograf pe o agendă în care-mi ţineam eu ceva notiţe. Bine, e mult spus “m-am bulucit”, că am fost singurul care s-a dus la Traian, adolescentele fiind ocupate să-l lase pe Tudor Chirilă fără suflare. Am apreciat întotdeauna pianul lui. Am susţinut întotdeauna că el a fost “capul răutăţilor” din spatele muzicii Vamei Vechi şi că tonul clapei lui e inconfundabil şi inimitabil. Şi aşa e – în momentul în care au început să cânte, sâmbătă, m-am întors în timp. Aceeaşi muzică, acelaşi pian şi o voce foarte asemănătoare cu a lui Chirilă.

Nu mică mi-a fost bucuria când, după concert, l-am rugat pe Traian să facă o poză cu mine şi a acceptat. Nu mică mi-a fost bucuria mai apoi, când am stat de vorbă cu toţi băieţii, care sunt nişte oameni absolut extraordinari. Nu mică mi-a fost bucuria, mai apoi, când pe parcursul concertului VH2 am împărţit o pălincă şi-o sticlă de vin bun, de casă, cu Traian, povestind toate nebuniile din lume. Sau a doua zi când, pentru că norocul a dat peste noi şi trupa era cazată la acelaşi bestial hotel ca noi, ne-am tratat mahmureala împreună, la micul dejun, ca oamenii. Bine, în afară de basistul Liviu Mănescu, care şi-a preluat rolul serios de mamă, tată şi şofer al trupei, fiind cel care a avut grijă de ei, să fie totul bine.

Poate sunt puţin patetic când zic asta, însă minunata seară de sâmbătă seară a fost una dintre cele frumoase ale vieţii mele. Peste medie, a fost ceva foarte rar. Şi parcă a meritat şi mahmureala de a doua zi.

Plus că, dacă Zicu a fost pe scenă cu Şuie, a fost doar logic să mă apropii şi eu mult de Trupa Veche:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.