Guest post de Corina
Anul ăsta se fac 10 ani de când în Târgu-Jiu (da, oraşul ăla plini de olteni) se ţine în fiecare vară Festivalul de Folk “Poarta Sărutului”.
Au fost ediţii cu 100 de oameni în public şi ediţii cu 20, dar asta nu le-a stricat cu nimic farmecul. Dimpotrivă, parcă mai aprige erau aplauzele şi uralele, ca nu cumva artiştii să se prindă cât de puţini eram de fapt.
Ţin minte că într-un an a plouat torenţial şi ne-a primit Vasile Şeicaru pe toţi cu el pe scenă. Şi am făcut un cor mare de afoni şi nu ne mai venea să mergem la casele noastre, nici nouă, şi cred că nici lui.
Nu e an în care să fi fost în oraş şi să fi lipsit. Eu, fratele meu, mama mea şi bunica mea de aproape 80 de ani. Asta înseamnă folkul: oameni care simt la fel, oameni care cântă laolaltă cu cel de pe scenă, public care devine artist şi artişti care devin public.
De 10 ani, fără excepţie, o mână de oameni adună talente nedescoperite şi personalităţi ale genului şi fac ceva frumos. Şi nu au fost nevoiţi să-l cheme pe Puya până acum.
Restul sunt detalii.
Si a fost si editia de acum doi ani parca, atunci cand eram cu totii pe scena langa Doru Stanculescu si Sorin Minghiat…a sunat minunat flautul lui Minghiat in seara aceea. Cei care organizeaza festivalul de la Tg Jiu nu au nevoie sa isi spuna “Miscarea de rezistenta”, ei chiar asta fac. Rezista in “amarul targ” si il fac mai frumos in fiecare an :). Uite asa mi s-a facut dor de cei de acolo, sper ca anul asta sa nu mai ratez festivalul.
folk’s not dead!