Încă o fudulie

Bineînţeles, vorbesc de mândrie, nu de testicule de oaie.

Timişoara.ro. La fel ca multe alte domenii de forma oraş.ro, e înregistrat dinainte de 2001. La fel ca multe alte domenii din astea, a fost lăsat în paragină până de curând, cu ceva pagină “placeholder”. Însă nu la fel ca multe alte domenii similare, acum e ceva pe el. Ceva ce nu e doar o hartă, un site fără noimă sau, în cele mai norocoase cazuri, site-ul primăriei oraşului respectiv.

Domeniul ăsta a ajuns în posesia unor tineri timişoreni care se laudă că “Iubim Timişoara”. Şi-au făcut un ONG care vrea să promoveze Timişoara şi regiunea ce-o înconjoară, iar acum site-ul e actualizat zilnic cu ştiri, evenimente şi bucăţele din istoria oraşului. Ar fi o adevărată plăcere să le bag RSS-ul în reader, dar aparent n-au. Nţ.

Şi, dacă tot suntem la capitolul ăsta, mai există un tânăr timişorean entuziast, pe numele lui Andrei Luţă, care face hărţi cu Timişoara. Pe net, pe site-ul care se află, momentan, aici. Lucrând peste Google Maps, Andrei a făcut hărţi cu transportul în comun, cu parcurile din Timişoara, cu fântânile şi toaletele publice din oraş, cu staţiile de taxi sau parcările cu plată din oraş, cu bancomate, cu piste pentru biciclete şi chiar cu suporturile pentru acestea. Absolut minunat pentru orice timişorean, permanent sau doar temporar. Iar acum, mi-a şoptit un păsărel, lucrează şi la o aplicaţie pentru Android care să complementeze site-ul.

Şi-apoi cum să nu fiu mândru de oamenii din oraşul ăsta?

4 thoughts on “Încă o fudulie

  1. Salutare salutare omule cu suflet mare ! Daca iti plac mult timisorenii si ideile lor, sunt sanse ca o vei gasi si pe aceasta interesanta : https://pepsi.xplain.co/idea/484 Daca da, si NUMAI ASA, aproba comentariul si acorda-mi votul tau :)

    Multumesc pentru timpul acordat :)

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.