Cei 100 de euro merg la…

Acum mai bine de o săptămână ceream recomandări pentru noaptea de Revelion, că-s mai nehotărât decât un om care le are pe toate, deşi mai am mult până acolo :) În schimbul acesteia promiteam 100 de euro, prin tragere la sorţi, unui cititor care comentează corect la acel articol, recomandându-mi un loc de trecut anul.

Zece zile mai târziu, vin în faţa voastră cu o veste proastă şi două bune. Vestea proastă e că încă nu m-am decis la un loc anume. Prima veste bună, însă, e că datorită vouă opţiunile au început deja să se contureze şi avem de unde alege :D

Iar a doua veste bună, cea pe care o şi aşteptaţi, de altfel, e că avem un câştigător! Oamenii buni de la GotService.ro au tras la sorţi câştigătorul, iar acesta este…


degeaba te uiţi într-una, nu se opreşte

0lister, cu comentariul ăsta! Am să te rog să trimiţi un mail la contact@gotservice.ro pentru a intra în posesia premiului.

Vă mulţumesc tuturor pentru participare. La mai mare!

7 thoughts on “Cei 100 de euro merg la…

  1. Eu sunt.

    Multumesc mult de tot.
    Chiar este o surpriza placuta. Placuta nu neaparat numai din privinta banilor cat si din privinta faptului ca unele concursuri sunt pe bune.
    Sarbatori fericite si tie!

  2. Asa o sa fac cand o sa ii primesc :(
    Asteptam sa vina pana in Craciun. problema e ca probabil nu setasem si anul!

    Nu am primit banii !

Leave a Reply to Elena Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.