Chinezisme

Când mă plictisesc, în loc să mă Google-ui singur, hăhă ce glumă tare, mă delectez cu chinezisme. Mai exact, cu aparatură electronică Made in China pe tot felul de site-uri obscure, gen Alibaba, DealExtreme sau eBay, pentru ca mai apoi să compar preţurile de acolo cu cele de pe Okazii, să-mi jur că odată şi-odată tot îmi cumpăr eu un telefon cu Android, dualsim şi cu antenă TV – doar aşa, ironic, bineînţeles, după care să-mi dau seama că n-am bani de dat pe prostii şi să mă întorc la sclăvit pentru un salariu la limita superioară a decenţei.

Ei, în vastele mele perindări prin interneţi, am dat de nişte produse care mai de care mai demente, provocatoare de râs. Dintre toate astea, vă invit să le vedeţi pe cele trei care m-au dat pe mine pe spate. De râs. Aşadar:

– copie de HTC Desire, însă cu TV! Această minune a tehnologiei, ceva care arată aproape identic cu telefonul anului 2010 poate fi al tău pentru doar 77 de dolari. Plus TV! Nu, nu TVA, TV (adică poţi vedea TVR2 pe el). Cu aceeaşi rezoluţie de căcat ca Wildfire-ul! DOAR CĂ FĂRĂ ANDROID! Tutti cado!

– cel mai cocălăresc gadget EVER: un ceas auriu cu ecran, bluetooth, mp3 player şi alte bălării. Aproape 100 de dolari cu transport moca.

– cireaşa de pe tort: un telefon dual sim atât cu butoane, cât şi cu touchscreen. Nimic special, până aici. Dar staţi, nu plecaţi! Acest telefon are încorporată şi… o brichetă!

Mai ştiţi şi altele?

4 thoughts on “Chinezisme

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.