Circuitul clubului în natură

Azi vă voi povesti, dragii mei, despre un club cu vechime în Timişoara: The Note.

The Note, ăsta, era pe vremuri unul dintre cele mai bine cotate cluburi din Timişoara: se perindau prin el deopotrivă băieţii cu bani şi fetele cu forme, însă parcă niciodată n-a fost “de cocalari”. Bine, clar n-aş putea zice, că n-am intrat în el decât la evenimente speciale, gen concerte şi stand-up. Dar era mişto, avea un aer, o anume personalitate: cântau aici de la Direcţia 5 până la Vama (veche, nouă) şi OCS. Ba chiar odată a cântat Parov Stelar pe vremea când nu erau aşa de mainstream (ergo, pentru hipsteri).

După care s-a închis, s-a redeschis, s-a reinventat, s-a închis iar. Şi s-a transformat (cel puţin în teorie, că n-am fost niciodată şi nici n-am auzit pe cineva să fi fost acolo) în Megalos Club. Habar n-am ce a fost sau ar fi fost acolo, însă mai mult de un an nu a trăit.

Iar acum se pare că vom ieşi din criză, pentru că s-a deschis un al treilea club în acel loc, iar ăsta e clar că e pentru înalta clasă:

19 thoughts on “Circuitul clubului în natură

  1. N-ai cum :| Nici n-au trecut 2 luni de cand s-a inchis Megalos. Sunt tare curios cum arata design-ul din interior acum …

  2. ohh my god……trec la islamism ,leg dinamita de cur,spun o rugaciune si ma detonez inauntru……

  3. Sunt din Timisoara si noi banatenii spunem ca nu ne plac manelele dar daca va caut in calculator aveti manele la greu. Mie imi plac si manele mai ales la chefuri, nu inteleg de ce clubul asta sa nu fie unul bun si pozitiv, e ceva mai deosebit caci in Timisoara nu am mai prea auzit de club de manele, osa trec pe acolo sa ma conving :)

  4. The Note (1) a fost cel mai bun club din Timisoara, cel putin intre 2000 si 2005, s-a extins cu Etage III (2) apoi a venit peste ei mare hop: Club Heaven. Asa ca Etage III a fost nevoit sa se transforme, in timpul asta si orasul s-a reorientat spre alte cluburi, s-a deschis si Studio, apoi Fratelli. Tot ce a reusit The Note sa faca a fost sa se mute vara in RiverDeck. In 2009 au subinchiriat si s-a facut Celso (3) (nu cred ca a rezistat un sezon), in 2010 tot in chirie s-a facut Megalos (4) care s-a inchis atat de repede ca nici nu am apucat sa ajung sa vad ce-i cu el – au avut nenorocul sa se deschida in acelasi timp cu Le Cinema care acum este cel mai bine cotat club din oras. Cred ca acea locatie a fostului The Note este terminata si ca nu mai au nici o sansa sa il resusciteze. De altfel proprietarul locatiei nici nu mai are interes in respectiva cladire, o vreme a fost la vanzare, acum este doar de inchiriat si cred ca merge pe principiul care da mai mult poate sa isi incerce norocul sa reinventeze The Note.
    Nu cred ca numarul (5) va fi cu noroc dat fiind tema aleasa :)

  5. @Krystyna inseamna ca nu prea cunosti cluburile din Timisoara. Incearca la La Mania – pe scari la fostul Discoland, desi din punctul meu de vedere o locatie sa fie numita club trebuie sa aiba o anumita clientela si mai ales un anumit gen/genuri de muzica. Manelele nu se incadreaza.

  6. In prima seara cand a fost si deschiderea clubului am auzit ca a fost destul de multa lume,ieri in jur de ora 2 am trecut pe acolo sa vad cum e..nu stiu daca erau total 30 de persoane in tot clubul.Dupa cum a spus si @Pasagera proprietarul nu mai are niciun interes in acea cladire si nu cred ca va rezista mult timp acest club.

  7. vineri seara…ONE MILION va asteapta cu Formatia de aurDan Bursuc…invitati KRYSTIANA. BOGDAN ARTISTU.CATALIN DE LA BUZAUsi alte surprize multumim frumos si va asteptam cu placere

  8. ii o penalitate cer 30 lei pt baieti(bun inteleg)…dar frate astia chiar nu au bun simt pt fete 20…si daca ar oferi ceva…aseara mi-am luat tapa rau de tot o venit liviu gura cu daniela…de caci in sus nimic nu or cantat numai vechituri(si liviu tot cu vocile lui:)))…)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.