Început de sezon la seriale

Sezonul toamnă-iarnă înseamnă, în fiecare an, un ospăţ pentru ochi. Odată pentru că apar seriale noi sau episoade noi pentru seriale deja existente, a doua oară pentru că ăsta e sezonul în care apar mai puţine filme “de vară” şi mai multe filme cu adevărat bune – e sezonul Oscarurilor. Dar despre asta, în episodul următor. Acum, despre serialele vechi şi noi cu care mă delectez:

Two And a Half Men – Am fost indulgent cu el primele trei episoade, însă nu cred că-l voi urmări mult de acum încolo. Ashton Kutcher nu e Charlie Sheen, însă mai mult de atât, Waldo ăsta nu e Charlie Harper. Ăsta era farmecul serialului, personajul, nu actorul. Era mişto serialul pentru că era vorba de un depravat, un timid cu probleme cu nevasta şi un copil amuzant de aiurit. Acum e vorba de un timid cu probleme cu nevasta, un timid cu probleme cu nevasta, însă faimos şi cu barbă, şi un adolescent mai mult aiurit decât amuzant. În condiţiile în care nu e Tânăr şi Neliniştit, în care să-mi pese de vieţile personajelor cu bune şi cu rele, şi să le urmăresc evoluţia şi maturizarea, serialul ăsta nu-mi mai oferă nimic. Ca bonus, vă prezint în exclusivitate un trailer pentru următoarele 20 de episoade din 2 1/2 Men:

House – primul episod e interesant. Era şi cazul să schimbe puţin decorurile şi personajele. A fost un episod susţinut complet de House, cu ajutorul doctoriţei cele tinere. Fără personajele vechi, fără spitalul vechi, fără nimic. Ţinând cont că e ultimul sezon al serialului, chiar mi-ar plăcea să îmi capteze şi în continuare interesul prin episoade interesante, nu doar prin acelaşi episod puţin amestecat cum au fost ultimele două sezoane.

How I Met Your Mother – e la fel de mişto ca primele sezoane.

Dexter – episodul nou e aproape în ton cu celelalte. Zic aproape pentru că, deşi mişto, parcă i-a lipsit ceva mai mult ca să fie cu adevărat memorabil. Poate am avut eu aşteptări prea mari de la o premieră de sezon şi poate că l-am anticipat prea mult. Om vedea.

Nikita – ajuns la sezonul al doilea, abia acum l-am descoperit. E interesant, dar nu e nimic mai mult decât un serial mediocru de acţiune. Nu mai ţin minte exact primul serial Nikita, cel făcut după film, ce rula şi la ProTV pe vremuri, însă parcă ăsta nu e aşa de senzaţional. Mă uit la el când n-am somn şi nu mi-e teamă că pierd ceva esenţial dacă adorm.

Fringe – după ce sezonul al treilea m-a ţinut în suspans câteva luni bune, sezonul curent pare să facă acelaşi lucru. Parcă e mai uşor de priceput decât primele două sezoane (lucru care încă nu ştiu dac-o fi bun sau rău). Şi mă ţine, din nou, în suspans. E unul din serialele mele preferate, mai nou – poate şi pentru că nu bate apa-n piuă, cum au făcut-o odată Lost, Heroes, Prison Break şi, mă rog, toată generaţia de aur de seriale de atunci.

Unforgettable – Un serial despre o fostă poliţistă care nu poate uita absolut nimic. Ţine minte orice detaliu, de la orice dată, de oricând. Mai mult nu ştiu, că titlul e foarte înşelător – deşi pleacă de la o premisă interesantă, serialul în sine e foarte forgettable.

New Girl – un serial nou cu Zooey Deschanel. E vorba de o gagică “tocilăroasă”, cu probleme în dragoste, care cântă singură şi, bineînţeles, nu ştie să fie sexy. Gagica se mută cu trei tipi care o vor ajuta să se schimbe şi, cel mai probabil, cel puţin unul dintre ei va încerca s-o babardească. Dacă înţelegeţi aluzia. E un serial simpatic; ca atmosferă, e un fel de The Big Bang Theory, însă mai indie şi cu rolurile inversate. Plus că n-are banda de râşi care să-ţi dicteze clar când e o glumă.

Că veni vorba de The Big Bang Theory, e la fel de mişto ca în anii trecuţi.

2 Broke Chicks Girls – cea mai recentă descoperire (chiar de aseară), e un serial cu două gagici care n-au niciun ban. Una dintre ele e mai din topor (e jucată de gagica din Nick And Norah’s Infinite Playlist), obişnuită să n-aibă bani, iar cealaltă e o miliardară piţi blondă ce a pierdut totul de curând. Ambele ospătăresc la un restaurant şi vor să câştige 250.000 de dolari să-şi deschidă o cofetărie. Şi au un cal pe balcon. Per total, un serial la care am râs tare, şi pe al cărui următor episod îl aştept cu sufletul la gură.

Mulţumesc partenerilor media: Google Chrome, Adobe Flash Player şi Vplay / Colecţii. Hiyoooo!

18 thoughts on “Început de sezon la seriale

  1. Am vazut ieri la munca the big bang, primele episoade din 2 broke Chicks si 2 barbati si jumatate, iti dau dreptate total ..nu mai e ce-a fost…pacat!

  2. two and a half man e cam slabut, intr-adevar, dar o sa-i mai dau o sansa ca poate totusi isi da drumul ashton si il repune pe linia de plutire.

    house n-am vazut inca. e ultimul sezon???

    HIMYM mi se pare din ce in ce mai prost. nu mai rad deloc si asta de cand au inceput s-o dea pe drama, de cand a murit tatal lui Marshall, episod ce nu cred ca avea ce cauta intr-un serial de comedie…

    The big bang theory, da, inca e bun de tot si abia astept sa apara un episod nou.

  3. The big bang theory mi se pare ca are cel mai bun inceput de sezon, iar la polul opus Two and a half men…

    Cateva nu le urmarisem, mersi de recomandari :D

  4. E 2 Broke Girls, nu chicks :) Dintre serialele noi poti sa mai incerci Free Agents, care e simpaticut si Person on Interest, poate te prinde. Si desigur dintre alea vechi Criminal Minds, care e absolut minunat.

    @Tomata: asa se aude, Laurie zice ca nu mai vrea sa joace si intr-un sezon viitor, dar nu e nimic oficial inca.

  5. A aparut inca un serial nou numit Homeland. Episodul pilot a fost foarte bun. S-ar putea sa te prinda. Mi se pare ca e un fel de Fenomenul Pitesti (comparatie clar trasa de par) vazut prin ochii americanilor. Uita-te la trailer.

    O alta recomandare ar fi Sons of Anarchy, dar tine cont ca nu e un serial comercial. Putin mai underground sa zic asa…

    Si daca tot iti plac comediile, poate ar trebui sa te uiti la An idiot abroad. e FOARTE TARE :D

  6. Si inca o recomandare: Six Feet Under. Genial serial. Marca HBO, terminat de ceva timp. Actori excelenti, scenariu f bun. Toate cele.

  7. Daca stai bine cu timpul liber, mai recomand si eu cateva:
    Actiune: White Collar, Leverage
    Comedie: Melissa & Joey, Till Death

Leave a Reply to Ovi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.