Altfel de filme de Crăciun

E general acceptat că filme precum Home Alone, Miracolul de pe strada 34, Grinch, Elf, It’s a Wonderful Life, Pineapple Polar Express, A Christmas Carol şi multe, multe, foarte multe altele sunt filme “de Crăciun”. Frumoase, vesele, inspiraţionale, lejere, cu multă zăpadă, cu Moş Crăciun şi eventual cu spiriduşi.

Vă prezint, însă, un top personal cu nişte filme foarte mişto, plasate tot în perioada asta, care însă nu urmează întocmai canonul clasic al filmelor de mai sus, fiind mai degrabă filme de acţiune, drame sau thrillere:

#8 Dead End

Poate cel mai puţin “evident” film de Crăciun, thriller-ul Dead End spune povestea unei familii care merge “la bunici” pentru a-şi petrece Crăciunul împreună cu aceştia, însă în loc să meargă pe autostrada obişnuită, o iau pe un drum secundar, pe unde mi-e teamă să-mi amintesc ce se întâmplă. A fost unul dintre filmele care m-au înspăimântat cel mai tare la viaţa mea, fără a mă speria neapărat.

#7 Bad Santa

La polul opus avem cel mai evident film de Crăciun din lista asta, singurul cu Santa în titlu. E vorba despre un beţiv care lucrează într-un mall ca Moş Crăciun (făcând o treabă evident proastă) şi, în timpul liber, mai jefuieşte câteva magazine. O comedie neagră cu Billy Bob Thornton care n-ar trebui ratată. Am râs tare.

#6 The Apartment

O comedie clasică, cu Jack Lemon în anii tinereţii lui, despre un bărbat care încearcă să se pună bine cu şefii, punându-le la dispoziţie apartamentul său pentru diverse escapade extraconjugale. Majoritatea filmului are loc între Crăciun şi Anul Nou. Un film minunat, de acum mai bine de jumătate de secol, care m-a lăsat zâmbind.

#5 Edward Scissorhands

Unul dintre cele trei filme “întunecate” ale lui Tim Burton din această listă, acţiunea filmului are loc în perioada Crăciunului. Nu l-am mai văzut de multă vreme, chestie pe care intenţionez s-o repar luna asta.

#4 The Nightmare Before Christmas

Filmul oarecum muzical, oarecum animat, scris tot de Tim Burton, e povestea lui Jake Skellington, regele Oraşului Halloween, care descoperă în “Oraşul Crăciunului” o cu totul altă lume, vie, luminoasă şi colorată, pe care încearcă să o înţeleagă. Am văzut parte din el chiar sâmbătă, urmează să-l reiau probabil diseară.

#3 Batman Returns

Unul dintre filmele “alea bune” din seria veche Batman, în care apar Pinguinul şi Catwoman, se petrece chiar de Crăciun. E unul dintre filmele mele preferate, din simplul motiv că sunt fan aproape necondiţionat Batman. L-am văzut chiar azi-noapte.

#2 Gremlins

Un fel de comedie-horror din generaţia de aur a filmelor, în Gremlins “iadul se dezlănţuie” în momentul în care un copil nu respectă o regulă simplă legate de pufoşenia primită cadou de la tatăl lui, anume să n-o hrănească după miezul nopţii, că a dat de dracu’. Un film pe care vreau să-l revăd cât de curând.

#1 Die Hard

Deşi atât primul, cât şi al doilea film din serie au loc de Crăciun, primul intră în lista asta pentru că, spre deosebire de al doilea, în acesta Crăciunul e chiar o temă principală, începând cu situarea temporală a acţiunii (o petrecere de Crăciun într-o multinaţională), continuând cu bucăţele din colinde clasice pierdute prin coloana sonoră sau cu scena asta şi terminând apoteotic, după ce Bruce Willis îi salvează pe toţi, cu Let It Snow. E o serie de filme la care mă uit cel puţin o dată anual. Chiar şi la al patrulea.

Îmi mai recomandă cineva nişte filme de Crăciun care să nu fie chiar de Crăciun, să mă uit luna asta? :)

UPDATE

  • Clawd recomandă horror-ul Rare Exports, iar Richie aprobă, adăugând câteva. Trailerul m-a convins din prima.
  • Cristina recomandă In Bruges, unul dintre filmele mele preferate din ultimii doi ani, pe care nu-mi vine să cred că l-am uitat. Poate pentru că nu are foarte multă legătură cu Crăciunul, în afara faptului că se petrece în acele zile.

19 thoughts on “Altfel de filme de Crăciun

  1. Nu am vazut “Rare exports” acolo, in lista ta. Un film cam tampitel, asa, cu pretentii de horror. Mie, in afara de ultimele 30 de minute dinainte de ultimele 10 minute de film, mi-a placut… Si-i FOARTE Christmasy…

  2. Uaaaaaaai!! Edward Scissorshands!! Trebuie sa il caut, ca il am si eu pe acasa pe undeva!!

    2012 nu e tot in prag de Craciun asa? Ca nu mai tin minte…

  3. Cum zicea clawd mai sus: Rare Exports!. Cu adaugarea ca nu-i tampitel deloc ci finlandez.. deci diferit. Intregul lor cinema e oarecum inclinat spre amuzant-absurd-seriosacum. In caz ca ai ratat ce am scris anul trecut. http://www.mareleecran.net/2011/01/rare-exports-2010.html

    Apoi ar mai fi de vazut The Ice Harvest, comedie neagra cu John Cusack si Billy Bob Thornton care-l fac pe un mafiot de bani in ajunul Craciunului. E amuzant.
    La fel Reindeer Games cu Ben Affleck, un thriller misto.

    Pentru zona horror mai zic sa vezi El dia de la Bestia, un film spaniol din 95 cu invocarea diavolului, antichristul, texte cabalice etc Nu e B-movie cliseic ci destul de smecher facut. A devenit cult.

  4. niste vechturi [comice]: in primul rand Some Like It Hot… actiunea incepe iarna , Elf cu Will Ferrell, Grinch cu Jim Carry
    National Lampoon’s Christmas Vacation cu Chevy Chase si neaparat Home Alone [primul]

  5. Apropo, “Sint” http://www.imdb.com/title/tt1167675/ se acceptă? Nu de alta, da’ nu-i cu alde Moş Claus, ci cu Moş Neculai. Ăsta-i olandez, apropo. Filmul, nu moş Neculai. Moş Neculai e catolic. Şi, calitativ, e sub Rare Exports (şi ca poveste, şi ca efecte – nu că Rare Exports ar avea cine ştie ce efecte speciale). Dar, toate-peste-toate, rămâne un film cu subiect de sărbători, eh?
    PS. Richie, chiar mi-o plăcut Rare Exports, bă, da? :P

  6. @Clawd: Da, ba te cred :)). E un pic retard el asa dar si finlandezii cand se uita Nunta muta isi fac cruce. Despre Sint (Saint) nu zic decat ca-s de acord cu ce spui. e mai slab. dar la fel de original. Cred ca s-o fi saturat nordicii de sarbatorile astea si lovesc in mitologia lor falsa.

    @Ovi: aprop Joyeux Noel.

  7. Păi, sincer, având în vedere cam care-s originile sărbătorilor de gen (brazi plini de… podoabe, ş.a.m.d.) abia aşteptam să văd ŞI altceva decât Mojcrăciunu’ Coca-Cola…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.