Pe(n)insulă

Pentru câteva secunde, la intrare mi s-a părut că “miroase” a Sziget. Aceleaşi gherete de vânzare a biletelor, acelaşi stil de brăţară, acelaşi stil grafic pe bannere şi pe ghiduri, aceeaşi limbă maghiară peste tot. Însă, mai departe, similarităţile par să se sfârşească.

E gol. Ieri, cel puţin, a fost foarte puţină lume. Se poate să fie asta situaţia şi din cauza ştrandului de lângă festival. Nu ştiu care sunt aşteptările organizatorilor, însă eu credeam că o să fie mai multă lume şi că o să fie mai animat. De unde – pe Danko Jones îl aşteptau aseară mai puţin de 50 de oameni, în condiţiile în care Danko Jones a fost primul dintre cei doi headlineri ai serii, la scena principală. Iar ziua, pe lumină, fie că e dimineaţă sau după-amiază, iarba uscată şi necălcată din zonele ce ar trebui să fie pline de oameni nu face decât să contribuie la o privelişte dezolantă, ca în ziua plecării de la alte festivaluri.

Dar e frumos.

E curat – poate cel mai curat festival la care am fost. Fără mucuri de ţigară pe jos, fără pahare, fără doze de bere. Nu ştiu în ce măsură e meritul bunului simţ al oamenilor de aici, însă ştiu sigur că nu degeaba îi zice “Tuborg Green Fest”. Peste tot se oferă premii în schimbul paharelor de plastic, dozelor şi mucurilor de ţigară. Am văzut oameni cu turnuri de sute de pahare goale, ducându-le la centrul de colectare, pentru a primi câte un tricou oficial Peninsula.

E organizat bine. Comparându-l (pentru a nu ştiu câta oară) cu Sziget, pare ciudat, însă raportat la ţara în care are loc, e bine închegat. Zona de camping e păzită, bine organizată, luminată noaptea şi, atenţie, are parcare. Bineînţeles că n-am ştiut asta şi, crezând că e situaţia ca la Budapesta, m-am bucurat ca un copil mic când am găsit loc plătit la vreo 500 de metri de intrare. După care am aflat că puteam, practic, s-o parchez în interiorul festivalului, chiar în cort dacă voiam.

Oamenii-s faini. În afară de română şi maghiară, încă n-am auzit alte limbi. Însă n-am văzut urmă de certuri, scandal sau nemulţumiri. Mai mult, aseară am ridicat un steag românesc. Cinci minute mai târziu, acestuia i s-a alăturat, pe acelaşi băţ, unul maghiar, şi până nu s-a terminat concertul lui Kasabian, acestea nu au coborât nici măcar o clipă.

Iar Kasabian… Oh, Kasabian. Au început să cânte la o oră după ce, pe scena talentelor, au urcat Grimus (care-au fost foarte aşa şi-aşa). Mult, dar mult mai mişto decât concertul din Budapesta din 2010 şi, probabil, la fel de mişto ca cel de acum două săptămâni tot de acolo, pe care l-am ratat din motive mai mult sau mai puţin serioase. Au avut un public de – estimez eu – mai bine de 10.000 de oameni, sărind toţi la unison pe piese ca Fire şi Underdog, de parcă le-ar fi ştiut dinainte :)

Iar singura mea problemă adevărată cu festivalul ăsta e că îmi vine să zic că sunt “pe insulă”, uitând din când în când la ce festival am ajuns.

8 thoughts on “Pe(n)insulă

  1. Initial am crezut ca treaba cu steagurile era manipulare din partea organizatorilor :)) silly me. Apropo, la concertul lui Iggy parca, a mai fost un steag intre cel romanesc si cel unguresc, care era ala?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.