Beck’sperience Train – Trenul distracţiei

De mic mi-a plăcut cu trenul – chit că erau în halul în care erau (având bunici în Satu Mare, nu le prindeam pe cele mai îngrijite, alea “de Bucureşti”). În afară de trenul de Satu Mare, toate călătoriile cu trenul pe care mi le amintesc au fost “la distracţie”: câteva drumuri spre mare (voi, timişorenii, ştiţi cum sunt astea: 15-16 ore de mers în căldură, cu întârzieri şi copii mici şi enervanţi în compartiment) petrecute pe culoar, cu capul scos pe geam; un drum până în Moldova, împreună cu alţi 50 de hăndrălăi de liceu, drum în care nici noi, dar nici alţi bieţi călători care au avut ghinionul să se afle în locul nepotrivit în momentul nepotrivit nu am pus geană pe geană; un drum până “în judeţ”, pentru a pune cortul o noapte prin te miri ce câmp; nişte drumuri până la Lugoj, la diverse serbări sau festivaluri ale berii, doar pentru că urmau să cânte în public nişte prieteni. Însă niciodată nu am avut parte de distracţia aia chiar în tren.

Ei bine, Beck’s vrea să repare acest lips. Aşa că, dragii mei timişoreni, avem treabă: trebuie să creăm cel mai lung Beck’sperience Train. Cum vine asta? Păi, dacă sunteţi bloggeri şi vreţi să susţineţi Timişoara, trebuie să vă puneţi în header-ul blogului un widget Beck’sperience Train – fiecare widget înseamnă încă un “vagon” la Beck’sperience Tren-ul de Timişoara. Iar dacă trenul pe care îl susţineţi (cel de Timişoara, *ahem*) are cele mai multe “vagoane”, primii şase dintre noi vor (sau vom, dacă voi fi şi eu printre ei) lua parte la mega-petrecerea Beck’s (cu mega-boxe, mega DJi, mega-formaţii) de pe şine! Plus câte doi din celelalte două oraşe. Mai mult de atât, Beck’s trimite şi zece cititori cu trenul, cu condiţia ca aceştia să se înscrie într-unul dintre vagoane.

Altfel, fie că sunteţi sau nu bloggeri, aveţi şansa să câştigaţi una dintre sutele de invitaţii în Beck’sperience Train: între 1 martie şi 6 aprilie cumperi un Beck’s, trimiţi codul de pe sticlă la 1823 (sau îl înscrii pe www.becks.ro) şi poţi câştiga mega-premii: ori una dintre cele 600 de invitaţii în trenul Beck’sperience, ori una dintre cele 6 sesiuni de clubbing în Berlin (ah ja!) împreună cu alţi trei prieteni, ori unul dintre miile de alte premii.

Şi, pentru că sunt sigur că Timişoara va forma cel mai lung tren dintre cele trei, îmi permit să anticipez că ne vedem în gară, la mijlocul lui aprilie! Hai pe ei, pe trenul lor!

Ca să vă înscrieţi, trebuie să daţi click pe vagonul de mai sus, apoi să selectaţi ca ce anume vă înscrieţi: cititor sau blogger. Baftă! :)

3 thoughts on “Beck’sperience Train – Trenul distracţiei

  1. nu mai am blog, dar in loc de header o sa imi trag o şapcă! iar în loc de footer, îmi trag o pereche de chiloţi.

    sper din tot dinadinsul ca trenul să nu fie “personal” pentru că vorba aia ca la Satu Mare “să-ţi tragi pula-n el”.

    tu ai deja beletul asigurat, aşa că răspunde-ne şi n00 la una întrebare: Dacă ai avea 1000 de beri şi o dom’şoară drăguţă în compartiment şi trenul ar lua foc, pe care le-ai salva?

  2. Auzi, eu am o nelamurire… De ce mai devreme erau 18 bloguri din Timisoara inscrise si acum sunt numai 12? Dintr-o data restul au renuntat? Si la Cluj la fel, acum sunt mai putine.
    Si de ce doar blogurile din Bucuresti sunt listate, celelalte nu…?
    Not fair…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.