Suntem protestatari sau suntem dansator?

Bun, benzina a trecut de 5 lei litrul, deci trebuie făcut ceva în privinţa asta (ca o paranteză – ceea ce e evident din prezenţa parantezelor din stânga şi dreapta – ştiţi ce am făcut când a ajuns 10 lei pachetul de ţigări? M-am lăsat de fumat.).

Până acum am găsit opţiunile astea:

  • un mesaj viral de pe messenger, facebook etc. sună cam aşa: “hai să nu mai alimentăm trei zile, să le arătăm că noi deţinem puterea!”. Toate bune, însă partea amuzantă de-abia acum începe: “să circulăm cu RATB sau cu bicicletele, ca să se înveţe minte”. De aici deduc că ăştia care au propus protestul au posibilitatea să circule cu transportul în comun sau bicicletele, însă nu o fac pentru că pitong. Sunt bucureşteni (deduc eu din partea cu RATB-ul), deci circulă într-un trafic infernal, pe distanţe mult mai mari decât pot eu concepe aici, în mica Timişoară. Dar deşi au posibilitatea să circule mai ieftin, nu o fac, din motive care-mi scapă. Aşa că au decis ca timp de trei zile să circule cu RATB-ul şi cu bicicleta, însă la modul ironic! Numa’ bine, trei zile pot să o şi ardă eco.
  • partea ilară: “…sau să alimentăm înainte”. Cea mai bună idee din tot protestul, fără îndoială. Un fel de “Iubitule, m-ai supărat, o săptămână nu mai facem sex, da’ dacă vrei, îţi fac şapte felaţii şi şapte sandvişuri astăzi”. Bine, iubito, dacă-i musai…
  • numa’ zic, dar nu văd să protesteze decât cei care circulă pe banii proprii, deci se pot lipsi. Nu o să protesteze niciun şofer de maşină de firmă, că doar li se decontează toată benzina, chiar şi bonurile alea în plus, ştiţi voi. Iar patronii sunt sigur că au probleme mai grave decât preţul benzinei necesare maşinilor care le aduc bani.
  • Apoi au venit ideile geniale: “hai să alimentăm de 1 leu şi să plătim cu bancnote de 500 de lei”, ca să parafrazez ce zice o tanti. Făcând abstracţie de logica defectuoasă a disponibilităţii acestor bancnote la scară largă printre cei care sunt deranjaţi şi afectaţi de preţul benzinei, mi se pare foarte logic şi corect să mă răzbun pe un student plătit cu 800 de lei pe lună care-mi încasează banii la benzinărie, că doar el a decis scumpirea benzinei.
  • Sau tot de la aceeaşi tanti, “hai să alimentăm de câţiva bani şi să plătim cu cardul”, ca şi cum cei zece plictisiţi care chiar au timp de asta ar face vreo diferenţă.

Ideile cu adevărat bune au apărut şi ele: “hai să boicotăm complet benzinăriile, însă pe rând“, zice Arhi. O altă idee, oarecum opusă celei dinainte, e “hai să facem lunar un top al preţurilor benzinei şi să alimentăm doar de la cea mai ieftină” – zice Dan. Alta există deja, doar că nu e cunoscută şi acoperă doar Bucureştiul.

În altă ordine de idei, ştiţi ce-aş face dacă aş moguli pe la vreun lanţ de benzinării? “Special, doar în zilele de 17, 18 şi 19 ianuarie, preţul benzinei de la noi scade cu 10 bani!” Atunci să vedem care din protestatarii ăia rămân protestatari, pe poziţii, şi care suntem dansator.

20 thoughts on “Suntem protestatari sau suntem dansator?

  1. Pai da… ca benzina creste pe garduri, sa o primim pe gratis.
    Nu sunt fericita de pretul carburantilor, dar si cand ii vad ca se plang fix pe aia care si la buda s-ar duce cu masina, imi vine sa ii strang de gat!

  2. Singurii care protesteaza aiurea is cocalarii ce se simt frustrati ca nu au benzina sa dea ture fara sens prin oras. Mai bine in 17-18-19 mergem sa ne pisam la Pinu Datriciu pe gazon in fata palatelor sale.

  3. Cum zicea cineva, protestul asta e un fel de Lecturi Urbane de iarna, inca e prea frig pentru dansul p..aaasta miiting in fata Prefecturii sau citit in parcuri.

    Alte natii au inceput sa protesteze de prin `70 cand petrolul iara era foarte scump. Numai ca aia nu s-au gandit sa schimbe monede si s-au urcat pe biciclete, cu copil cu nevasta cu catel cu purcel pana au primit si sosele adecvate si echipamente potrivite si biciclete cu tractiune electrica de mergi 30km aproape gratis. Si acum daca merg aproape gratis de ce ar renunta, cand au de toate?

    Cand va scadea pretul 15 bani toti se vor bate cu pumnul in piept “da, e o victorie mica dar principiul conteaza! Am invins, tovarasi!”

  4. @Buciuman: absolut frumos headerul.
    @Claudiu: ar fi frumos sa fie si actualizat, in Timisoara sunt 5 benzinarii actualizate in ianuarie, restul de prin 2009, 2010.

  5. Eu cred ca sub acest protest este altceva: nemultumirea oamenilor ca am avut si noi Petrom si a fost vandut, nemultumirea oamenilor ca am avut si noi platforme petroliere si au fost vandute. Deci…este normal sa protestam, dar nu in benzinarii, ci la parlament. Cei din peco ce vina au ? Mai ales casierele si casierii aia ? Aia sunt niste simplii angajati. Nu decid ei, daca sa se scumpeasca sau sa se ieftineasca combustimilul.

  6. Sa stam si sa judecam un pic. Cine a vandut resursa petroliera?
    Cine pune taxe asa de mari si accize in benzina? Cine mareste TVA si ne face viata in suportabila? Cred ca ei ar trebui sanctionati. Daca facem noi proteste la benzinarii se va rezolva ceva? NU. Poate castigam cativa banuti, dar nu ieftinire semnificativa.

Leave a Reply to crinutza Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.