Pe Aloisiu Brandabulă l-aţi cunoscut acum două săptămâni şi aţi început deja să-l recunoaşteţi când îl vedeţi pe interneţi. Nu cred, însă, că ştiaţi că Aloisiu are şi o soră mai mică, botezată – previzibil – Aloisia.

Aloisia a terminat de curând SNSPA, FEAA sau ASE-ul, şi-a făcut licenţa “pe online”, trimiţând câte un mail cu “vă rog completaţi chestionarul ăsta” la primii 30 bloggeri din Zelist, fiind acum la ceva master cu nume pompos. Fără îndoială, se ocupă de PR, scrie PR, mănâncă PR şi visează PR. Şi-a făcut blog – aşa cum au toate fetele bune. E femeie puternică pe blogul ei, n-o interesează bărbaţii, o interesează doar PR-ul. Nu e, însă, în stare să se hotărască la câţi i se pun în “noştrii”. Dacă nu scrie despre PR, scrie despre ea şi trăirile ei interioare, cu multe puncte de suspensie şi cu un embed de Rihanna. Pe blog parcă n-ar supăra pe nimeni, că nu ştii niciodată de unde vine o nouă ofertă. Îl citeşte şi citează pe Seth Godin.

Aloisia face proiecte. Ea ştie clar că, dacă o firmă vrea să se promoveze în online (domeniul ei de activitate, doar nu degeaba îi trimite mămuca din Suceava bani pentru master), trebuie să-i facă pagină de Facebook, cont de Twitter şi campanie pe bloguri. Şi că trebuie trafic, să facem trafic. Nu ştie ce fel de trafic, ce fel de public, însă se bazează pe relaţiile pe care şi le-a făcut, de bine, de rău, pentru a răspândi vorba în cercuri restrânse, compuse din alte Aloisii şi alţi Aloişi.

Aloisia cunoaşte lume. Flirtează cu lumea mai puternică decât ea şi zice că “dă-l în căcat de nimeni” pe cel de care n-a auzit şi care nu-i poate folosi. Asta până când află cine e acesta, moment în care intervine umectarea şi rotirea perspectivei cu 180 de grade. Întotdeauna îţi va povesti cât a chefuit ea de tare şi de bine, însă nu cu necunoscuţi. Niciodată nu îţi va povesti de revelionul petrecut cu prietenul şi sora ei, însă îţi va povesti întotdeauna de momentul în care s-a cunoscut cu bunul ei prieten Vali. “Care Vali?” “Of, tu, nu-l ştii? Vali Petru, tu, Zozo ăla!”. Va veni la tine şi îţi va zice, cu bucurie adevărată şi lacrimi în ochi, “să vezi, mi-a dat RT Xulescu”. Aloisia asta ar fi foarte simpatică, dacă nu ar fi şi mârşavă: întotdeauna are două păreri despre oricine – cea oficială, pentru când e pusă faţă în faţă cu “oricine” şi cea off the record, pentru când stă de vorbă cu “oricine altcineva”.

Aloisia ţi-e prietenă. Dar aşa, când o poţi ajuta cu ceva. În rest, iese în oraş doar cu prietenii ei Aloişi, dând pe Twitter, din când în când, câte un inside-joke de moment atât de obscur încât NIMENI nu va pricepe despre ce e vorba. #cuhashtag. Organizează treburi eco, bio şi etno. Bine, organizează e mult spus, mai degrabă ajută la cafele şi pliante, însă va zice întotdeauna că “EU FAC evenimentul ăsta”, chit că apogeul participării ei la eveniment e reprezentat de un tag pe Facebook într-o poză de grup cu toată lumea purtând tricouri identice, în care apare şi ea.

Aloisia e o misandră desăvârşită, cât timp bărbaţii care au contact cu ea nu sunt Adrian “L-am sunat pe Adi” Ciubotaru, Bobby “M-a sunat Bobby” Voicu, “Şi stai să vezi, deci eram la o cafea cu” Cristi Manafu sau alţi bărbaţi bine ai lumii online din România.

Aloisia nu este una. Aloisia este un întreg val de feţe, într-un flux constant. Aloisia stă la pândă, ascunsă printre noi, aşteptând momentul oportun să mai sară la gâtul unui proiect. E chiar posibil ca Aloisia să doarmă cu tine în pat şi să nu-ţi dai seama.