Când m-am trezit, sâmbătă dimineaţă, la ora 8, nu mă aşteptam să am o aşa zi cum s-a dovedit mai târziu a fi. Cu ochii cârpiţi de (ne)somn, după o seară prelungită la River Grill House, în Şag, am reuşit să ajung la timp la locul de pornire a turului Timişoarei noastre.

Am ajuns, la 9 trecute fix, în faţa Catedralei, unde am dat şi primul checkin al zilei (am impresia că grupul nostru a suprasolicitat forsquare-ul în acea zi). Acolo l-am cunoscut şi pe Dan Cărămidariu, pe care l-am cunoscut stând de vorbă cu Dan Pătraşcu, cei doi prezentându-mi-se, oarecum, ca doi Dani :). Ei, acest Dan Cărămidariu ne-a fost şi ghid. Dacă iniţial credeam că Dan e doar un timişorean şi nu un ghid profesionist, după cele opt ore în care ne-a povestit TOTUL despre Timişoara am fost surprins să aflu că… chiar aşa e! Deşi are mai multă informaţie despre Timişoara decât cărţile de istorie, zice că nu vrea să-şi facă un obicei din asta.

M-am bucurat să aflu o grămadă de chestii noi despre oraş. De la mituri spulberate (cum ar fi adevărul despre cea mai veche clădiâre din Timişoara), până la clădiri pe lângă care trec zilnic fără a le considera speciale, care se dovedesc a fi încărcate de istorie. De la Muzeul de Artă, în care intru pentru prima oară, chiar dacă umbreşte Piaţa Unirii în care am petrecut mai multe zile decât la şcoală, până la statui şi locuri despre care mai ştiam şi eu câte una-alta.

Pe lângă Dan, ziua a fost plină de surprize. Prânzul l-am luat chiar în Piaţa Unirii, cu ajutorul KFC-ului care ne-a livrat nişte aripicante chiar acolo, pe băncuţe, printre porumbei. Iar apoi, totalmente neaşteptat, ne-a fost pus la dispoziţie un tramvai vechi, de fabricaţie românească, restaurat frumos, cu măsuţe, scaune de lemn şi (aparent) aer condiţionat, tramvai care ne-a luat din Piaţa Traian şi ne-a dus până în Bălcescu, unde ne-am hodinit puţin la Scârţ.

A doua parte a zilei n-a mai ţinut de turul efectiv, dar a fost cel puţin la fel de mişto. Ne-am întors la Şag, la viluţă, şi am tras o baie în piscina din dotare, după care am încins un chef pe cinste. Am avut ocazia, în sfârşit, să-i cunosc cum trebuie pe TVDecei, să mă întovărăşesc cu Maka, să îl pipăi pe Crivăţ, să îi mângâi Androidul lui Alex, să le cunosc pe numitele Corina, Miruna şi Ana, să-l revăd pe Radu şi să-l cunosc pe Daniel. Şi să rebeau o nefiltrată cu Siropel, pupa-l-ar tata, şi cu Lili. Şi am chefuit până m-a luat mama naibii.

În total am fost, aud, vreo 40. Pe parcurs ni s-au alăturat diferiţi reprezentanţi de la diferite televiziuni sau ziare locale. Dacă pe musafiri i-am enumerat mai sus, lista cu timişorenii noştri o să o împrumut de la Andreea, întrucât ora e târzie şi ar dura o veşnicie să o fac manual:

O să îi înşir şi pe bloggerii timişoreni de care îmi aduc aminte. Dacă uit pe cineva, pretty please (with sugar on it) să nu se supere şi să mă tragă de mânecuţă să îl notez la prezenţă: Richie, Daciana, Crina, Dan, Sora, Elena, Nicoletta, Ovi, Corina, Milo, Sirg, Deme, Dani Sima, Ily, Adelina, Alex Bleau, Cristi, Dan Patrascu, Boghi, Raul, Bloo Adi Dragos şi chiar nu mai ştiu cine. ştiu că au fost şi Bogdan şi Mihai de la StartUp Days, dacă am fost eu destul de atentă şi mai câteva persoane care nu ştiu cine au fost.

La final, ţin musai să le felicit pe Nebuloasa, Cristina şi Raoul (“Mr. Trabucuri.com“, cum i se mai zice), fără de care evenimentul nu ar fi existat (sau ar fi existat într-o formă mult mai lights). Şi să le mulţumesc, nu doar pentru că m-au pus faţă în faţă cu “lumea bună”, ci pentru că, la modul cel mai sincer, m-am bucurat din suflet să descopăr oraşul ăsta. Pentru că, de bine, de rău, iubesc Timişoara asta a noastră. Nu doar pentru că e cochetă şi e locuită de fel de fel de oameni, ci pentru poveştile şi istoria ei.

Poze, filmări şi alte poveşti se găsesc la aproape toţi cei linkuiţi mai sus. Trololo.