Sziget Festival, un exemplu de organizare

Nu-s eu umblat pe la o grămadă de festivaluri de muzică, dar câteva tot am văzut, şi în ţară, şi în afara graniţelor acesteia. Dintre toate, Sziget-ul e cel la care am jurat să mă întorc an de an, cât timp mă vor ţine puterile şi banii. Pentru muzică, pentru oameni, pentru atmosferă, pentru insulă şi, nu în ultimul rând, pentru felul în care e organizat.

Prima dată când am fost acolo nu ştiam la ce să mă aştept. Mi-am scos la imprimantă o hartă a insulei de pe net, fiind convins că acolo va fi sălbăticie şi nu o să ştiu în ce direcţie s-o apuc. Când am ajuns acolo mi-am dat seama că nu e chiar aşa. Orice informaţie era disponibilă instantaneu, orice fel de ajutor era acolo pentru mine, oricând, orice membru al personalului insulei era prietenos şi, cel mai important, pregătit (spre deosebire de).

Încă de acum patru ani aveau internet gratuit pe insulă, aveau totem-uri gratuite care îţi fac poze şi le trimit pe e-mail, bancomate, alimentară, tot. Până şi nişte chestii alb-negru, despre existenţa cărora nu aveam habar (să nu mai vorbim despre modul de utilizare), codurile QR citibile cu telefon deştept.

din astea, adică

Ei, unde vreau să ajung: anul ăsta am fost lăsat cu gura căscată pentru câteva secunde: au introdus Szigetcard-ul, un fel de “portofel electronic”, ca opţiune de plată pentru orice de pe insulă. Însă nu asta m-a impresionat cel mai tare, ci faptul că orice vizitator cu bilet săptămânal primeşte de la Vodafone… un telefon gratis. Serios. Nu cel mai deştept, dar telefon, cu tarife speciale între vizitatorii insulei şi ieftin (35 eurocenţi) internaţional.

Într-o notă apropiată: până la urmă mai vii careva? Dacă da, aici ne întâlnim miercuri. În plus, pot fi găsit pe e-mail şi pe Szigetfone-ul pe care îl voi primi acolo. Am să dau numărul pe blog în momentul în care îl voi afla.

2 thoughts on “Sziget Festival, un exemplu de organizare

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.