Trei luni mai târziu

La sfârşitul lui Mai am fumat ultima ţigară. Adică acum trei luni şi puţine zile. Iar acum, că o gaşcă de onlineri fumători (Petreanu care a dat tonul, plus Chinezu, Andrei şi cine-o mai fi) au decis să se lase în grup de patima asta, ce alt moment mai potrivit aş putea găsi să scriu şi eu câteva cuvinte despre experienţa ultimelor trei luni*?

  • nu e greu să te laşi (poţi să te laşi chiar zilnic, hehe), dar e mai greu să nu te reapuci.
  • nicotina e cel mai mişel drog, în sensul că nu îţi dai seama când te prinde (ex: dacă stai mai bine să te gândeşti, nu îţi aminteşti momentul în care ai decis să devii fumător, pentru că doar ai devenit), de aia e periculos să fumezi “doar una, că doar vezi ce uşor m-am lăsat?”.
  • a fost de ajuns ca, la o săptămână după ce m-am lăsat, să îmi mai aprind o ţigară şi să nu mă chinui să o fumez pe toată: mă dezobişnuisem cu gustul, gust mai puţin plăcut decât mă aşteptam, după câteva zile de pauză. Acum, dacă chiar mai am o poftă de ţigară, mă gândesc că dacă o aprind, va trebui să o şi termin şi parcă n-am puterea asta.
  • lăsatul în grup ajută: eu îmi propusesem să mă las şi prin martie-aprilie. Odată cu mine s-a lăsat şi Horia, încurajat de gestul meu. Eu n-am ştiut de asta, iar el a fost dezamăgit când a văzut că m-am reapucat. M-a ajutat tare mult, două luni mai târziu, să văd că el a putut să se lase.
  • după perioada aia de şoc (unii zic că o săptămână, alţii că trei, alţii că etc) în care îţi iese nicotina din sistem, nu am mai avut problema abstinenţei. Pur şi simplu a devenit normal să nu fumez. În sensul că nu mi-am schimbat deloc stilul de distracţie (ex: nu am început să frecventez mai multe localuri de nefumători în detrimentul celor de fumători), nu am evitat prietenii fumători, nu am schimbat sau impus nimănui reguli.
  • a trecut şi faza aia în care simţeam că am pierdut un prieten vechi. Da, mi s-a făcut dor de gest, de ritual, dar mi-a trecut şi asta foarte rapid.
  • deşi am încercat din toate puterile să nu o fac, am devenit (ce-i drept, la un nivel foarte cuminte) nefumătorul ăla moralist, care ştie el mai bine ce marfă e să nu mai fumezi şi încearcă să scape pe absolut toată lumea de viciul ăsta, prin superioritatea lui. Îmi cer scuze. Voi veţi fi la fel, probabil :)
  • era să uit ce era mai important: nu face mare caz din lăsatul de fumat! cu cât o vezi ca pe o ocazie specială şi anunţi pe toată lumea cât de special eşti că te-ai lăsat deja de 16 ore şi n-ai fumat nicio ţigară, cu atât mai mult îţi apropii din nou ţigara de gură. :)

Aşadar, în lumina evenimentului de astăzi, multă baftă tuturor celor care au ales să se lase în grup. Nu va fi greu, da’ trebuie să staţi cuminţi.

* linkwhoring – n.tr. :)

6 thoughts on “Trei luni mai târziu

  1. Si eu, si eu!

    m-am lasat acum 11 luni jumate. M-am lasat dintr-odata, fara motiv. Insa pe parcurs mi-am format cateva: daca pot sa nu fumez un an inseamna ca nu-s dependent, sau daca is pot sa ma las linistit in cazu in care ma reapuc.
    Ce ajuta foarte mult, dupa parerea-mi, e sa te lauzi la implinirea fiecarei luni, cat mai multor oameni, in special nefumatori, ca ei or sa te aprecieze mai mult. Fumatorii, o sa te invidieze si nu o sa te felicite. Daca te lauzi, te obisnuisti cu felicitarile altora si n-o sa-i dezamagesti pe luna viitoare.

    Dupa cum ai spus si tu, acum parca nu-ti mai trebe. Desi eu mi-am propus ca dupa un an sa-mi dau voie sa fumez, nu cred ca o sa o fac. E ciudat, VREAU, da ceva ma retine.

    Cam atat :P

  2. Cat caz se face pe tema asta. Hai sa zic si io cum a fost:

    Luni, am decis sa ma las. Aveam de gand oricum, dar tocmai ce visasem o masina alba care scotea niste sunete similare unei alarme. Si toata ziulica m-am gandit ce-i aia. Pai ce era, masina simbolizeaza corpul fizic – era un avertisment ca ceva naspa e pe cale sa se intample cu corpul meu fizic.

    In cartea “Simbologie Onirica” (scrie AGEAC pe ea, nici un autor, dar pe spate este un citat al lui Carl Gustav Jung) se explica binisor care sunt fazele. Tre’ sa te bazezi si pe intuitie, nu e chiar imediat, dar se pot explica binisor unele vise, daca nu sunt din alea ciudate.

    In afara de asta, am intrebat si un gnostic, prin “iscoade” :)
    Am cantarit in ziua cu pricina, m-am gandit…bai, oricum din 1996 pana in 2010…aproape 15 ani fix, din martie-aprilie 1996 pana in ianuarie 2010. Da, se intampla ca eu tin minte fix cand m-am apucat. De ce tin minte, nu stiu.

    Si gata. Am terminat ultimul pachet, care si-asa mai avea vreo doua tigari in el, l-am aruncat si nu am mai fumat deloc.

    Primele doua zile a “ars plamanul” dupa care a inceput sa “arda” psihicul. Ca sa dispara problemutele, faceam alte chestii.

    Este deosebit de intaritor sa te duci sa stai de vorba cu fumatori in timp ce ei fumeaza ca turcii, ca de obicei. Iti iei un ceai, o cafea, un suc si stai…le explici, daca vrei, de ce ai decis sa te lasi (in general sunt curiosi “ce l-a apucat si pe-asta deodata…”) si te duci acasa. Iti vor oferi tigari: nu te mai intereseaza. Chiar daca e un fum de-l tai cu cutitul, chiar daca au tigari cat sa fumeze toata lumea toata noaptea…nu, mersi.

    Nu aniversati evenimentul. Era normal sa NU fumezi. Deci e normal sa fii nefumator, astfel incat nu e nimic de serbat. Nu exista “am o luna” sau “am 6 saptamani” sau altceva. Nu mai fumez, atata tot.
    Ba mai mult, la un moment dat va deveni “nu fumez” – atunci cand oamenii vor cere un foc pe strada, sau o tigara.

    Peste o singura saptamana ma simteam ciudat, parca mai energic. Dup-aia am simtit cum pleaca din oboseala pe care o simteam zilnic. Eu de fapt functionam cam jumatate de zi, nu o zi intreaga.

    Inca ceva super important: sa nu ajungeti la exaltare “vai ce bine ma simt acum ca sunt liber!”
    Dupa cum a spus si domnu’ Sirb aici de fata, poanta e sa nu te mai apuci la loc.
    Bucuria ca te-ai lasat, va spun eu, tine putin. Dorul de pipa va va mai bantui o vreme.

    Cel mai periculos anturaj in care va puteti re-apuca, este cand va simtiti de-adevaratelea bine cu inca cineva. Abia cunoasteti pe cineva cu care aveti ce discuta si stati la taclale in nustiuce cafenea toata seara. Si fumeaza ala ca turcii. Atunci e una din bube.
    La fel pentru cine cunoaste vreo persoana care e pe cale sa devina “significant other”, care e posibil sa fumeze. In principiu, e simplu: bai, io m-am lasat. Oricate laude si aprecieri auziti de la cealalta persoana, sa nu va exaltati. Echilibrul este cel mai important.

    Puteti da si de cei mai ciudati de pe planeta, aia care spun ca “pe patul meu de moarte, ultima dorinta va fi inca o tigara! ASTA mi se pare mie vointa de fier!”

    Cred ca s-a inteles ideea.

  3. Uite asta mi se pare caracteristic multor oameni care incearca sa se lase de fumat: http://www.youtube.com/watch?v=g3aUW9o7P78

    Eu am 20 de ani si fumez de la 16. Nu sunt deloc teribilista, dar imi place. Nu am incercat niciodata sa ma las si nici nu cred ca o sa fac asta prea curand, ci doar atunci cand va fi nevoie. Felicitarile mele pentru reusita ta, dar tot ce-ti trebuie sunt nervi de fier. Sa o tii tot asa!

    Btw: daca vrei sa faci pe cineva sa se lase de fumat, sufla printre buze intre index si degetul mare fum netras in piept, si cand o sa vada ce ramane pe piele se vor gandi de doua ori inainte sa mai puna o tigara in gura :)).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.