Primii paşi în lumea Android

Cei care mă urmăresc pe Twitter şi pe Facebook ştiu: de vineri am telefon cu Android. Propriu şi personal.

sursă foto

Am aflat de el de pe şmen chiar în ziua apariţiei, am luat în aceeaşi zi decizia să-l cumpăr, iar peste două zile deja îl atingeam tandru, cum numai eu ştiu să fac cu degetele. Tind să cred că am fost al doilea blogger din ţară posesor de FocSălbatic (primul fiind Veve).

Telefonul e o piatră de hotar. În primul rând în lumea mea, fiind primul meu telefon bazat pe Android (după ce mai bine de doi ani de zile am salivat după unul), în al doilea rând în lumea Android. Pentru că e primul telefon Android budget cu adevărat bun. Eu am dat pe el 250 lei, cu abonament. Asta e, sunt student. Dar la preţul ăsta e telefonul perfect.

Lumea îl numeşte “Desire Mini”, “copilul lui Desire cu Nexus One”, şi alte din astea. Şi adevărul e că… asta şi e! E acelaşi design elegant de pe Desire, acelaşi Sense UI de pe ultimele modele HTC, acelaşi procesor de 528Mhz de pe HTC Magic, Tattoo, Hero, Samsung Spica şi multe alte telefoane de aproape ultimă generaţie, acelaşi ecran multitouch capacitiv de pe orice telefon cu pretenţie de ultim răcnet. La banii ăştia, cu ajutorul operatorului şi cu ajutorul specificaţiilor şi designului care-l fac dorit în rândul oamenilor cu venituri normale, va fi un telefon la fel de popular cum era Nokia 3310 acum 7-8 ani. Nu reprezintă doar primii mei paşi în lumea Android, ci primii paşi pentru o grămadă de oameni de acum înainte. Aşteptaţi numai şi o să vedeţi.

Ce face? Tot ce face orice Android de ultimă generaţie, doar că la rezoluţie mai mică. Vine din pachet cu Android 2.1, Caller ID deştept (când mă sună cineva, îmi afişează automat ultimul tweet/status de Facebook), funcţie mişto de reglare a volumului soneriei (când mă sună cineva, ridicarea telefonului înseamnă reducerea volumului, iar întoarcerea lui cu faţa în jos înseamnă “silent”)
Ce nu face? Nu afişează nimic în rezoluţie mai mare de 240×320. Ceea ce înseamnă că Sense UI-ul (care e cel mai frumos UI de telefon mobil, zic eu) îşi pierde puţin din luciu.
Merită? Da, dacă eşti constrâns de buget. E undeva pe la 1200 lei la liber, preţ care e practic egal cu preţul subvenţionat al fraţilor lui mai mari.
Pentru cine e? Pentru social networker. Pentru cel care stă călare toată ziua pe Twitter, Facebook, Foursquare, blog, pentru orice attention whore

BTW, cu ocazia asta am schimbat şi numărul de telefon, 0727 80 90 95.

18 thoughts on “Primii paşi în lumea Android

  1. Hehe, nu stiu daca esti sarcastic, dar la cat il frec, inca nu m-a tinut mai mult de o zi bateria. Da’ vorba aia, nu sta locului o clipa :))

  2. Momentan e cel mai bun telefon Android low buget, nici nu se compara cu restul din aceeasi categorie. Ai facut o alegere foarte buna.

  3. Si-am zis sa mai astept… Eu am luat un Nokia 5230 cu 350RON tot la Vodafone la abonament de 10EUR. Daca mai stateam un pic, as fi dat diferenta de abonament pentru asta. Eu am vrut sa-mi iau HTC Tattoo (primul low budget cu Android) si ala nu era nici pe jumate din asta la facilitati. Lasa ca ma fac eu mare…

  4. Felicitari pentru achizitie :)
    O sa ajungi dependent de el si o sa faci tot posibilul sa iti iei unu si mai destept, zic asta din proprie experienta :)
    Am inceput cu un G1 si acum am un milestone si un galaxy s :))

    Oricum, nu as da un telefon cu Android pe iPhone sau orice alt telefon “destept” :).

  5. Telefonul este intradevar foarte tare,dar nu cred ca se merita un asemenea abonament,de ce sa ma radiez 100 ore cand eu vreau numai 20 ?Pentru ca am abonamentul mare cu mii de minute incluse si daca nu le vb platesc abonamentul de pomana?

Leave a Reply to MaTr3o Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.