Cei care mă urmăresc pe Twitter şi pe Facebook ştiu: de vineri am telefon cu Android. Propriu şi personal.
sursă foto
Am aflat de el de pe şmen chiar în ziua apariţiei, am luat în aceeaşi zi decizia să-l cumpăr, iar peste două zile deja îl atingeam tandru, cum numai eu ştiu să fac cu degetele. Tind să cred că am fost al doilea blogger din ţară posesor de FocSălbatic (primul fiind Veve).
Telefonul e o piatră de hotar. În primul rând în lumea mea, fiind primul meu telefon bazat pe Android (după ce mai bine de doi ani de zile am salivat după unul), în al doilea rând în lumea Android. Pentru că e primul telefon Android budget cu adevărat bun. Eu am dat pe el 250 lei, cu abonament. Asta e, sunt student. Dar la preţul ăsta e telefonul perfect.
Lumea îl numeşte “Desire Mini”, “copilul lui Desire cu Nexus One”, şi alte din astea. Şi adevărul e că… asta şi e! E acelaşi design elegant de pe Desire, acelaşi Sense UI de pe ultimele modele HTC, acelaşi procesor de 528Mhz de pe HTC Magic, Tattoo, Hero, Samsung Spica şi multe alte telefoane de aproape ultimă generaţie, acelaşi ecran multitouch capacitiv de pe orice telefon cu pretenţie de ultim răcnet. La banii ăştia, cu ajutorul operatorului şi cu ajutorul specificaţiilor şi designului care-l fac dorit în rândul oamenilor cu venituri normale, va fi un telefon la fel de popular cum era Nokia 3310 acum 7-8 ani. Nu reprezintă doar primii mei paşi în lumea Android, ci primii paşi pentru o grămadă de oameni de acum înainte. Aşteptaţi numai şi o să vedeţi.
Ce face? Tot ce face orice Android de ultimă generaţie, doar că la rezoluţie mai mică. Vine din pachet cu Android 2.1, Caller ID deştept (când mă sună cineva, îmi afişează automat ultimul tweet/status de Facebook), funcţie mişto de reglare a volumului soneriei (când mă sună cineva, ridicarea telefonului înseamnă reducerea volumului, iar întoarcerea lui cu faţa în jos înseamnă “silent”)
Ce nu face? Nu afişează nimic în rezoluţie mai mare de 240×320. Ceea ce înseamnă că Sense UI-ul (care e cel mai frumos UI de telefon mobil, zic eu) îşi pierde puţin din luciu.
Merită? Da, dacă eşti constrâns de buget. E undeva pe la 1200 lei la liber, preţ care e practic egal cu preţul subvenţionat al fraţilor lui mai mari.
Pentru cine e? Pentru social networker. Pentru cel care stă călare toată ziua pe Twitter, Facebook, Foursquare, blog, pentru orice attention whore
BTW, cu ocazia asta am schimbat şi numărul de telefon, 0727 80 90 95.
Poti sa zici si ce abonament ai facut ca sa il iei la pretul de 250 ron ?
pentru orice attention whore :))
ce diferenta mare de preturi!
@Razvan: Vodafone Complet 800 (~9 EUR) + optiune Internet Mobil Plus de 500mb/luna (~7 EUR) = ~16 EUR
Deci eu sunt incantat de el si mai ales de durata bateriei. :))
Hehe, nu stiu daca esti sarcastic, dar la cat il frec, inca nu m-a tinut mai mult de o zi bateria. Da’ vorba aia, nu sta locului o clipa :))
Momentan e cel mai bun telefon Android low buget, nici nu se compara cu restul din aceeasi categorie. Ai facut o alegere foarte buna.
Si-am zis sa mai astept… Eu am luat un Nokia 5230 cu 350RON tot la Vodafone la abonament de 10EUR. Daca mai stateam un pic, as fi dat diferenta de abonament pentru asta. Eu am vrut sa-mi iau HTC Tattoo (primul low budget cu Android) si ala nu era nici pe jumate din asta la facilitati. Lasa ca ma fac eu mare…
Felicitari pentru achizitie :)
O sa ajungi dependent de el si o sa faci tot posibilul sa iti iei unu si mai destept, zic asta din proprie experienta :)
Am inceput cu un G1 si acum am un milestone si un galaxy s :))
Oricum, nu as da un telefon cu Android pe iPhone sau orice alt telefon “destept” :).
Ah, ce te invidiez… :D
bine, ba!
e marfa. sa ai parte de el :)
Te înţeleg că eşti entuziasmat de telefon, însă te-aş întreba ceva: dacă nu-ţi plac touchscreenurile (asa ca mine) ce-ai alege? http://www.gsmarena.com/compare.php3?idPhone1=3337&idPhone2=3122
Touchul e cam sensibil şi am o presupunere că nu ar rezista la mine mai mult de o lună.
Telefonul este intradevar foarte tare,dar nu cred ca se merita un asemenea abonament,de ce sa ma radiez 100 ore cand eu vreau numai 20 ?Pentru ca am abonamentul mare cu mii de minute incluse si daca nu le vb platesc abonamentul de pomana?
M-am convins, mi-am comandat si eu unul, in urma reviewurilor. Nu-mi prea place touchscreenul, dar asta e.
@Ovi
Cam cat deranjeaza sau incomodeaza rezolutia scazuta a acestui telefon?
Nu incomodeaza, doar ca rezolutia scazuta ii ofera mai putin loc pe ecran :)
Gata, i see what you mean. Pot spune ca review-ul tau m-a convins sa il cumpar.