O mare vorbă românească zice că “dacă poţi sta întins pe jos fără să te ţii de nimic, nu eşti beat”. Astăzi vă voi spune povestea unui om beat după toate criteriile, inclusiv cel de mai sus.

E vorba de Amicul Gelu, personajul meu preferat. Eram la un revelion, pe la 16 ani, iar el dansa. Dar dansa cu patos, de rupea pământul. Ei, la un moment dat, ca un galant ce era, s-a gândit el să ia o fată la dans. Şi a luat-o, căci omului beat nu i te poţi împotrivi. Şi dă-i, şi danseaz-o, şi dă-i, şi învârte-o, până la un moment dat şi inevitabil, Amicul nostru ameţeşte. “Pic”, zice, după care se îndreaptă spre masă, să se prindă de dânsa. Alcoolul, însă, nu-l lasă să vadă exact care e treaba cu ea, aşa că, în loc să se prindă de masa masivă, se prinde de o tavă de prăjituri de pe aceasta, pe care, în cădere, le trage pe toate peste el.

Odată ajuns jos, se prinde bine de covoraşul de sub el, îl strânge la piept şi începe să urle, cu lacrimi în ochi:

– Vă rog, ţineţi-mă, că pic!

(altă poveste, tot cu Amicul Gelu, de la aceeaşi petrecere, în deplasare la Sebi)