“Parodiile” româneşti

Se dă clipul următor, circulat ieri pe interneţii româneşti, ajutat bine de tot de monden.info:

httpvh://www.youtube.com/watch?v=7WRafTlExa8

Clipul se vrea a fi parodie după videoclipul ăsta al lui Cabron.

Problema e că nu văd unde e parodia. Înţeleg, Cabron pronunţă “let’s be” ca şi cum ar fi “lesbi”. Ha ha ha, ce-o să mai râdem de asta înainte de engleză oral la examenul de capacitate. Dar clipul nu e parodie. Nu în sensul de “Creație literară în care se preiau temele, motivele și mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor în scopul de a obține un efect satiric sau comic”. Pentru că nu văd nici efectul satiric, nici cel comic al clipului. Adevărat, e bine filmat, seamănă cu originalul, are şi un gest obscen-două, are gagici fierbinţi, îl are şi pe Valentin Bosioc de la monden în el (drept pentru care e şi promovat acolo, normal). Dar nu e nici comic, nici satiric. Nu are versurile schimbate ca să fie în ton cu tema lesbi, nu are femeile una peste alta, făcând forfecuţa sau măcar pupându-se. E, efectiv, ca râsul unui puber în curtea şcolii făcând fofomâna cu colegul de bancă.

NSFW

Rămâne, deci, varianta a doua a definiţiei pentru parodie, anume:

2. Imitație neizbutită, inferioară sau caricaturală a unui prototip, a unui original. ♦ P. ext. Bătaie de joc.

Drept pentru care nu sunt de acord cu popularizarea clipului. Nu e o problemă izolată. Tot ce e “parodie” românească e la acelaşi nivel. Fie că e vorba de Cârcotaşi, Divertis, Vacanţa Mare sau alte mizerii.

Că veni vorba, asta e o parodie muzicală în sensul primar al cuvântului:

[myspace]http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&VideoID=15225117[/myspace]

Update: ete, chiar şi una românească bună.

12 thoughts on ““Parodiile” româneşti

  1. Bună ziua.
    Doresc să fac următoarea observaţie:
    Emisiunile grupului Vacanţa Mare difuzate în datele: 23 octombrie 1999, 4 aprilie 2000 (inclusă parţial în montajul “PRO TV: 10 ani de răs” din 1 decembrie 2005), 17 aprilie 2001 (reluată în dimineaţa datei de 19 aprilie 2001) şi 19 decembrie 2003 au inclus conţinut de natură să fie integrat definiţiei numărul 1 al termenului “parodie”, respectiv:
    – interpretarea de către d-l Mihăescu a melodiei “Ţi-am dat un tunel”, parodie după hit-ul Holograf “Ţi-am dat un inel”, satirizându-l pe ministrul transporturilor din acel moment, actualul preşedinte al României, d-l Traian Băsescu
    – sceneta “interviu cu Pepe”, interpretată de d-nii Mihăescu (în rolul Andreei Esca) şi Pietreanu (în rolul lui Pepe), cu participarea extraordinară a grupului Latin Express
    – sceneta “Garcea la magazinul de pantofi”
    – interpretarea melodiei parodice “Crazy in Oltenia” de către d-l Mihăescu, în cadrul episodului 12 din acel sezon al serialului “Leana şi Costel”, parodie după hit-ul “Crazy in Love” al celebrei soliste Beyonce.

    V-am fi recunoscători daca aţi putea preciza în penultimul paragraf al articolului că exemplele menţionate anterior reprezintă excepţii de la regula că “Tot ce e “parodie” românească e la acelaşi nivel”.

    Vă mulşumim.

    Alexandra Rodnea
    reprez-t PR al d-lui M. Mihăescu

  2. :) a fost preluat de foarte multi altii inaintea noastra (site-ul Libertatea – unde se lansase si clipul original Cabron, Olix si multe alte bloguri / site-uri / forumuri) si peste tot a avut numa’ reactii bune (gen “super bine realizata parodia”).

    Noi am mai publicat parodii pe blog… Ce-i drept, in asta apar 2 dintre colegii mei (Bimus, care a si facut parodia, si Valy), plus Hoinaru, care ne e bun prieten si se ocupa de inConcert.ro, care ne sunt parteneri. Echipa “Ceva de vis” a mai facut diverse filmulete, insa pana acum n-am mai publicat niciuna din ele.

    Reactiile au fost foarte bune si toata lumea s-a amuzat, cu o singura exceptie (o singura persoana a spus ca nu vede ce e atat de amuzant, dar restul de 28 de comentarii de la noi si zecile de RT-uri si preluari au fost super ok)… Nah, acum sunt doua persoane care nu vad ce e atat de amuzant. :)

    Eu una am ras la micile detalii(mileul, cartoful, “Eva Kent”, faza cu ringtoneul cu Inna de la sfarsit, masina desenata in paint, mutrele celor din clipulet etc).

  3. de acord cu sirb .. numa parodie nu e prea putine “detalii” care sa ma faca sa zic , da e o pardie , e remakeul putin , dar putin de tot , mai amuzant ..

  4. @Pyuric: nu mă îndoiesc că au fost reacţii pozitive la clip, căci asta e şi ideea articolului meu: parodii de românia. Se fac aşa pentru că se gustă aşa în masă, chiar dacă sunt de calitate îndoielnică. Tot respectul meu pentru Bimus, că i-am mai văzut producţii şi chiar e un om foarte talentat, la fel şi pentru Valy, cu care am petrecut nenumărate nopţi pe Twitter :), la fel pentru restul echipei. Dar chiar despre RT-urile acelea vorbeam şi eu, sunt nemulţumit de nivelul umorului gustat şi produs la noi.

    @A. Rodnea:
    LOLWUT

  5. Deci parodia Plain White T’s e offensive rau de tot… de-aia cu patratel rosu :))

    @Pyuric: cred ca sunt mai mult de 3 persoane care vad un entuziasm artificial pentru aceasta parodie :). Nici o suparare sper. Tre sa va ganditi ca poate celor carora nu le-a starnit asa incantare pur si simplu au spus mdeah si au iesit de pe site. Cum spune Ovi, clipul e parodie doar pe jumatate.. pentru ca nici macar nu e amuzant.. adica puteau lucra mai serios la el, sa faca o treaba ca lumea. Singura idee a fost Lesbi Friends..ok hai sa strigam Lesbi Friends in loc de Let’s Be Friends.. de ce n-au dus treaba mai departe :)? in afara de un aspirator si un morcov supt nu e nimic care sa sustina “ideea”.
    Sincer imi pare rau ca va ajung 28 de comentarii favorabile ca sa considerati ceva “extraordinar”. Iar despre Liberatatea, sa fim seriosi, astia publica orice.

    Parodia cu Alcoolul facuta de Mondenii chiar m-a surprins, nu ma asteptam sa fie asa buna..

  6. @richie: evident ca nicio suparare. :P Poate ca si eu sunt mega-subiectiva pt simplul motiv ca ii stiu pe baieti si probabil tocmai de asta si mi se pare totul de cateva ori mai amuzant? :) Nu-mi dau seama…

  7. Hehe, artistu e critic pana in degetu’ mic :). Bre ideea e urmatoarea: poate e preamultspus parodie, poate era mai bine spus “spoof”. Clipul e facut sa semene cu originalul, dar sa faca diferenta prin detalii. Si s-a vrut sa se demonstreze ca un asemenea clip – care a costat cateva sute de euro, se poate face intr-o camera de apartament, cu oameni obisnuiti, cu tricouri scrise cu markerul si cu un cost de maxim 50 roni – cat a costat mancarea si sucurile :).

    Pot fi considerat subiectiv, imi place ce a iesit, m-a surprins placut. Poate e preamult spus “parodie”, dar cam ceea ce am spus mai sus a fost ideea :)

    In alta ordine de idei, sunt la batranii mei acasa, langa Timisoara, sper sa ajung si in Tm sa ling o blonda cu Sirbu, Nebuloasa, De Ce si restul oamenilor dragimie de acolo :)

Leave a Reply to Ovi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.