Când nu ştie ce să scrie pe blog, Chinezu face lepşe care să-l urce în Zelist peste Tudor Chirilă. Şi Chirilă mai voia. Cea de astăzi sună cam aşa:

Exact din locul în care stați acuma faceți 7 pași la stânga, ridicați privirea și priviți pentru fix 7 secunde. Apoi întoarceți-vă la computer și scrieți ce ați văzut.

Io m-am ridicat şi am făcut şapte paşi la stânga. Însă nu m-am întors, ci i-am făcut lateral (gamerii ar recunoaşte acest procedeu ca “strafing”). La al şaselea, privind în jos (ca să am de unde ridica privirea), m-am împiedecat şi m-am dezechilibrat, ştiind sigur că voi pica şi mă voi lovi de ceva. M-au prins, însă, două braţe salvatoare, puternice, bărbăteşti. Am deschis ochii. Era Petri, colegul meu care are biroul, aparent, la fix şapte paşi în stânga de biroul meu. Privirile ni s-au întâlnit şi l-am fixat fix şapte secunde, conform regulilor. Se uita la mine iniţial nedumerit, apoi din ce în ce mai iritat, pe măsură ce treceau secundele. Deşi şapte, treceau încet, de parcă timpul devenise al meu. Sau, mai degrabă, eu al lui. Secundele treceau încet, biblic de încet. Le-am numărat exact, după care m-am sprijinit în marginea biroului şi m-am ridicat, ştiind misiunea lepşei îndeplinită. M-am îndreptat încet spre biroul meu, fără să spun nimic, simţindu-mă urmărit de privirea nedumerită a colegului. M-am aşezat şi i-am auzit din stânga vocea groasă: “Bă, prost eşti”. Nu i-am răspuns. Nu ar fi înţeles.