Pentru o viaţă – licitaţie, muzică şi mâncare

Există cineva pe interneţi care nu ştie încă de cazul lui Daniel Răduţă? Slabe şanse, aş zice, pentru că zbârnâie blogurile şi conturile româneşti de Twitter cu donaţii, licitaţii, evenimente şi chemări la luptă cu boala.

Dacă, însă, mai există cineva care nu a aflat, Daniel e un tânăr de 29 de ani, căsătorit şi fericit, care urmează să fie tătic. Problema e că siguranţa că va putea să-şi vadă copilul purtând coroniţă la sfârşitul clasei întâi tinde să dispară. Pentru că a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică, “un fel de cancer al sângelui”, iar pentru a o trata are nevoie de un transplant de măduvă, operaţie ce nu poate fi făcută în România şi care costă undeva între 120.000 şi 150.000 de euro. Astăzi, când am intrat pe site-ul lui Daniel am fost uimit de suma la care s-a ajuns din donaţii: peste 118.000 de euro!

Ei, unde vreau să ajung: după alte evenimente pline de succes (vezi, de exemplu, Clujul), a venit şi rândul Timişoarei. Aşadar, sâmbătă, în 27 februarie, se întâmplă un eveniment caritabil pentru Daniel, la Hotel Timişoara. Ce se va întâmpla:

  • va avea loc o licitaţie la care, printre alte obiecte deloc neînsemnate, jurnalistul Mile Cărpenişan scoate la vânzare casca ce l-a însoţit prin războaiele din care a transmis, iar artistul Florin Chilian scoate la licitaţie partitura piesei “Zece”. Lista cu obiectele scoase la licitaţie, (aproape?) completă o găsim la Nebuloasa. La lista asta ştiu sigur că s-a mai adăugat un obiect, anume un exemplar al discului de vinil “Vremuri” al trupei Phoenix, primul material înregistrat şi lansat pe piaţă de aceştia – atenţie, varianta originală, din 1968, nu varianta reeditată din 1969! (din partea babacului).
  • va fi haleală gătită cu dragoste şi multă pricepere de Adi Hădean
  • Va fi muzică live: vom cânta eu, fratemeleu şi Cârli, toţi trei urmând a fi onoraţi de prezenţa şi prestaţia lui Florin Chilian.

Există o taxă de participare, în valoare de 100 de lei. Pare destul de mult, dar banii vor merge direct în contul lui Daniel. În plus, ţinând cont de programul serii (mâncare, concerte, distracţie), e doar o sumă modică. Vă rog, dacă doriţi şi puteţi veni, să vă rezervaţi locurile din timp, la adresa de e-mail pentru.viata.tm@gmail.com sau la telefon 0749 947 872.

3 thoughts on “Pentru o viaţă – licitaţie, muzică şi mâncare

Leave a Reply to laborator Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.