M-am WWW şi SMS

Io-s îndrăgostit rău de Cluj încă de prima oară când am călcat aici, în 2009. Poate-s io mai puţin ieşit în lume, însă mă las foarte uşor impresionat atât de oameni, cât şi de loc, iar altă perioadă mai bună în care să revin aici nu se putea: în lobby-ul West City Hotel (unde-s cazaţi oamenii faini şi artiştii – acuşi îl detronez ca primar pe Cosmin de la Cassa Loco, numa’ zic) se aude muzică frumoasă şi veche de Crăciun, dincolo de geamurile mari ale hotelului fulguie încetişor, iar eu sunt treaz de scurtă vreme, după o zi lungă şi frumoasă şi o noapte şi mai şi.

Dacă citiţi bloguri şi twittere şi faceboocşi, mai mult ca sigur că nu aţi putut rata faptul că ieri s-au întâmplat aici, la Cluj, două evenimente mari şi late legate de online. Unul a fost SMS-ul, altul a fost WWW-ul. N-are rost să vă povestesc despre Social Media Summit şi toate prezentările de-acolo, căci sigur o să tot citiţi zilele astea pe toate blogurile, însă câteva gânduri tot o să rătăcesc pe aici:

  • Au fost mult mai mulţi oameni decât mă aşteptam. Din Bucureşti şi alte metropole, ca Timişoara, Alba Iulia, Gherla. Am văzut şi nişte clujeni pe-acolo.
  • Crivăţ a avut cea mai faină prezentare. Din lume, vreodată, nici măcar nu glumesc.
  • Grant McKenzie de la Ursus are un jenese coa’ aparte, e un simpatic cu accentul ăla al lui. Zice că or să bage nefiltrată şi-n Cluj, ceea ce vă doresc din suflet vouă.
  • Cum era de aşteptat, toate wireless-urile din lume n-au putut face faţă sutelor de device-uri care s-au conectat deodată la ele la SMS. Precaut din fire, mi-am adus stick-ul 3G (mă rog, cutia, că stick sigur nu e), ca să pot să mă râd de cei care se chinuie să se conecteze la WiFi. Momentul în care am descoperit că nu mi-am instalat driverii la el după ce am reinstalat Windows-ul a fost unul destul de amuzant. Şi mai amuzant a fost cel în care am zis “E, las’ că-i iau de pe net… hopa!”
  • După cum a remarcat ieri şi Arhi, Chinezu tinde încetişor să devină un veritabil Florin Piersic al generaţiei noastre. Ceea ce ne dorim şi nouă.
  • Pe Piticu şi pe Sergiu Biriş i-am surprins cu câte un HTC Desire Z. Probabil că asta-i cheia succesului online, îmi iau şi eu unul de Crăciun, dacă nu cumva îmi face cineva cadou unul. Numa zic, oameni de online de succes ce sunteţi voi, numa zic.

Cât despre WWW Party, se prea poate să fi fost cel mai tare chef cu oameni de online. Bine, şi datorită mie, care-s superb şi cânt angelic, dar mai ales datorită copiilor de la TVdece şi lui Andrei Crivăţ, căruia i-am dat deja link mai sus. Gambrinus Pub a fost plin ochi, iar berea casei s-a terminat repede tare. Poate prea repede, aş spune. Atât Mirona, cât şi trupa Maya au fost absolut minunaţi, Gog a fost un adevărat vrăjitor, iar cântarea mea a fost atât de faină încât singurul mod în care ar fi putut să fie şi mai mişto ar fi fost să fie şi Cristi prezent. Trăiască Petrecerile TVdece, le aşteptăm şi în Timişoara, că încă nu-i autostradă de la noi până la voi.

Poze multe, foarte, FOARTE faine, la Fábián Gábor, plus peste tot pe Facebook.

În puţin altă ordine de idei, să nu uităm că duminică, în 19 decembrie, în Timişoara sărbătorim 3 ani de blogmeet-uri locale. Hai la mulţi ani şi la mai mare, ne vedem în Beer&Bricks.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.