Nu e prea târziu

Mai sunt patru zile până se termină etapa “Goana după blogger” a concursului Goana după Ovi 2.0. La momentul scrierii acestui articol sunt pe locul 2 în clasament, având 65 de voturi, cu 35 în urma lui Vali, care a făcut şi face în continuare figuri frumoase :)

În astea două săptămâni de concurs am învăţat câteva chestii interesante despre interneţi. Anume, când vine vorba de un efort de genul ăsta (durează câteva minute până poţi vota – trebuie creată o căsuţă de e-mail), greul îl duc în spate mai mult “fanii” decât prietenii. În sensul că, dintre prieteni şi apropiaţi, cel puţin 5 mi-au transmis că “e prea complicat”, deşi nu e atât de complicat. Corect, în mod normal şi un CAPTCHA mi se pare prea mult efort pentru a acorda un vot, dacă e vorba de concursuri imense cu tragere la sorţi (vezi lumea evei şi şofer de românia). Dar, în cazul de faţă, ajutorul oferit e palpabil şi real: nu se întâmplă tragere la sorţi, nu joc la loto sau la superbingo. E simplu: dacă mă votezi, mă aduci cu un pas mai aproape de un N900. Nu de probabilitatea câştigării unuia, ci de înmânarea unuia, de siguranţa asta. Chiar cu câteva zile înainte de ziua mea :D Aşa că, vă rog io, facem un gest? :) Modalitatea de votare e explicată aici.

Încă ceva: dacă până pe 5 septembrie strâng cele mai multe voturi, sunt declarat Bloggerul Ovi şi, pe 9, vin la Bucureşti să înmânez unuia dintre voi un alt telefon N900 şi zece perechi de căşti BH-905, de ascultat muzică tare prin Bluetooth. Şi beau o bere cu care dintre voi mă vrea :) Aşadar, mai sunt patru zile ca să strâng cel puţin 40 de voturi. Înseamnă cam 3-4 minute din viaţa a 40 de oameni, pentru ca Bloggerul Ovi să fie chiar Ovi! Hai, dragii mei, s-o facem şi pe asta, că nu tuşim!

Mulţumescu-vă!

18 thoughts on “Nu e prea târziu

  1. Te tii tare artistule. Imi place despre tine :D. Inca mai am ceva asi in maneca. Video nu a fost lovitura finala :P.

    Esti un adversar puternic :)

  2. Te-am votat da’ in cazul in care castigi sa nu te aud si pe tine cu “a trebuit sa recalculam numarul de casti si sa vindem telefonul ca sa platim pensiile”.

  3. Hai ma ca te-am votat si eu ;). Sa ne anunti si pe noi cum putem castiga o pereche de casti, ca parca ar fi buna una. Succes!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.