N-am ţinut niciodată să am ţoale de firmă, originale, cu şase, şapte, nouă cusături. N-am pus preţ pe firma de pe tricou, pe eticheta de pe blugi, pe şlapi sau pe dunga de la chiloţi. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, în toată viaţa mea mi-am cumpărat cu bună ştiinţă o singură pereche de papuci “dă firmă” pe care am dat o găleată de bani.
În schimb, am pijamale branduite. Nu de firme de ţoale, ci de pe la evenimentele la care am fost. Mită PR, cum ar veni. Mai un Verde pentru Biciclete, mai un Sony, mai un Arsenal Park, mai un BlogTrip. Nu ştiu cum se face, dar toate tricourile (de fapt, cu o singură excepţie, cel cu Arsenal Park, pe care-l port în public) primite de la diverse evenimente ajung tricouri “de dormit”. Am tricouri de toate culorile. Cu Vodafone, Orange, Coca-Cola, Bosch, Sony, Meetrix (ăsta nici nu mai ştiu de unde îl am), Studentfest, ceva festival de teatru din Bacău (?!), tot. Toate devenite, după o zi de la primirea lor, pijamale.
Curiozitatea mea e: sunt făcute special pentru a fi uitate în coşul de rufe sau mai mult nu se poate? :)
mai mult nu se poate. eu am cateva cu beri germane obscure si bauturi energizante de care n-a auzati nimnei dar tot mi-e rusine sa ies cu ele
La mine, scuza pentru transformarea acestor tricouri în pijamale e că de obicei sunt mărimi gigant. Gen M care e cât un XL, în condiţiile în care eu port de obicei S. Păi cum să ies cu aşa ceva pe stradă? Aşa că singurul moment în care mă pot bucura că un tricou stă atât de lejer pe mine e când dorm :)
De acoord cu Deme! Asa ca fiind mult prea lalai ajung fie pe post de pijamamel fie luate la orele de sport/ sala :D
Marca la pijamale e big no sense..