Vă voi povesti acum toată povestea cu Clujul. Care e de povestit. Inclusiv poveştile care au mai fost povestite o dată, ca să avem aici o anală în care să fie toată povestea cu Clujul, pe care vă v-oi povesti-o pentru că e de povestit. Vedeţi că e destul de lungă.
Aşadar, mie-mi place Clujul. L-aş vizita. Aş putea zice că e la mare competiţie cu Timişoara în top 1 al preferinţelor mele în materie de oraşe româneşti frumoase. Care-mi plac. Şi pe care le-aş habita, cum ar veni. În primul rând pentru că e frumos, mă. E frumos pentru că are verdeţuri (de care avem chiar şi noi în Timişoara), dar mai ales pentru că nu e plan. Adică dacă te uiţi în stânga-dreapta, dar şi puţin în sus, cam la vreo 25-30 de grade pe scara unghiurilor geometrice, vezi tot oraş, nu doar nimic. Dealuri, blocuri, cimitire, copaci, chestii. Chestie foarte importantă, e un peisaj care nu te plictiseşte şi face orăşelul să pară mai mare decât, să zicem, Timişoara. Deşi nu e, zice Wikipedia, deşi eu ştiam că e. În fine. Să vă mai povestesc ce mi-a plăcut.
Mi-a mai plăcut că are locuri de unde se poate vedea în toată splendoarea lui. Cum ar fi Feleacul şi Cetăţuia. Adică eu în Timişoara, dacă să presupunem prin absurd că vreau să duc vreo fată să-i arăt oraşul (gen), n-am unde s-o duc. Noi n-avem un loc înalt şi romantic din ăsta din care să se vadă noaptea luminile oraşului, iar fata să se înmoaie toată, iar eu să-i pot face chestii murdare în natură fără să deranjez pe nimeni, în afară eventual de alte cupluri care fac chestii murdare în proximitate. N-avem un loc unde să stai să cânţi la chitară şi bere în aer liber fără să-ţi aibă treaba poliţiştii comunitari chemaţi de vreun boşorog cu spirit civic. În fine, păţăşti.
Mi-a plăcut că, atunci când suni după un taxi, vine o maşină în două minute. Iar şoferul e veşnic vesel şi cu chef de vorbă. Şi mi-a plăcut că n-am avut parte de ţânţari.
Na bun, şi-acum, dacă tot am trecut de peisaje, să vă povestesc despre oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Care majoritatea (sau toţi?) sunt (şi) bloggeri. Păzea, urmează paragrafe cu linkuri şi cu flatări. Aşadar:
Primul pe care l-am cunoscut a fost Andrei Crivăţ, băiatul acela de milioane care ne-a întâmpinat după orele 1 ale dimineţii şi şi-a preluat rolul de gazdă la câteva minute după aceea. Voiam musai să-l cunosc şi faţă-n faţă, că mi-a plăcut tare de tot pe interneţi. Întâmplarea a făcut să ne vadă până ce probabil s-a săturat de noi, săracul (ei na, sunt sigur că nu s-a săturat, dat fiind că mai ales eu sunt un simpatic), în momentul în care a acceptat să ne salveze de la dormit prin şanţuri, devenindu-ne mamă şi tată cât timp am fost în Cluj. Şi de la proverbiala ţâţă a dânsului supt-am noi Stroh îmbătător şi bere răcoritoare. Iar dacă bârlogul lui ne-a fost a doua casă, Irish & Music Pub-ul ne-a fost a treia. Acolo mi-am petrecut multe ore din săptâmâna asta şi acolo am uitat gustul apei. Andrei, după cum ziceam că zicea el însuşi despre însuşi el, e un om serios. Poate chiar prea serios. Plus că, să nu uităm, ne-a gătit ceva atât de bun, că m-am lins pe degete în repetate rânduri de-abia aştept să încerc să recreez acasă acelaşi lucru.
A doua zi am făcut cunoştinţă cu maestrul Adi Hădean, un bucătar prea modest pentru cât am lins farfuriile alea după ce am terminat tot din ele. Ne-a îmbiat cu o pizză făcută cu suflet, o salată ce i-a lăsat Nebuloasei gura apă, plus alte delicatesuri. În plus, am încercat (şi mi-au tare plăcut) uriaşele o’sandvişuri, o’haleală rapidă exclusivă crâşmei despre care vorbeam, pentru care zic eu că merită să calci pragul şi să cobori scările Pubului. De stat la troci cu omul în sine n-am stat la fel de mult ca şi cu, de exemplu, Andrei, dar cât am stat am ajuns la concluzia că-i fain tare. Şi are felul lui special în care te seceră cu privirea-i secerătoare, dar blândă.
Tot a doua zi l-am cunoscut pe Gabi, mai zis şi Psaico, care ne-a devenit ghid ad-hoc, sfătuitor într-ale celor necesare la un moment dat, iar mai apoi tovarăş de beri. Împreună cu Psaico au mai ciocnit cu noi, joi noapte, Ruben şi Marius, plus două domnişoare ale căror adrese de interneţi încă nu le-am aflat.
Apoi, după cum ziceam şi miercuri, l-am cunoscut şi pe Gropar, un om despre care am scris deja că mi-a plăcut şi el nevoie mare, din nou unul din oamenii pe care voiam musai să-i văd pe viu şi în direct şi cu care doream să beau nişte beri. Ei, le-am băut. Iar dacă miercuri scriam că încă nu ne-am băut minţile împreună, aflaţi că a venit şi seara. Vă propun un concurs de ghiceală: ghiciţi ce fel de băuturi se află în recipientele din poza următoare (indiciu: într-unul din ele nu-i pălincă).
Acelaşi Gropar, care e şi el un băiat cum alţii nu-s, sau cel puţin nu se vând en-gros, mi-a sugerat şi o glumă cu mine în rolul principal, care mi se pare foarte tare:
Unde mănâncă sirb.net cea mai bună pleskavica? În Ovi Sad.
Şi apoi, ultimul dar nu cel din urmă, e Mishu, un băiat artist clujan, pe care-l citesc şi ascult de o bună bucată de vreme în format digital, dar pe care nu avusesem ocazia să-l ascult live. Şi tare frumos e să-l asculţi live, mor fetele după el. Se zvoneşte că are nişte ochi irezistibili şi o voce pe măsură. Plus că dacă-i merg şi în general deştele cum îi merg pe chitară, nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar înmuia orice mândră când el cântă. Zic şi eu. Pe mine nu m-a înmuiat, căci nu-s mândră (ci superb), dar când l-am văzut şi auzit cântând am zis doar “Ni mă la ăsta ce-şi dă!”. Care-i lucru mare.
Dacă ar fi, deci, să trag linie şi să fac un rezumat al săptămânii ăsteia, aş putea să zic că “am băut şi m-am distrat”, chestie care ar putea părea adevărată, pentru că în esenţă, aşa a fost. Doar că a fost mult mai mult de-atât. Între toate nebuniile, seriozităţile şi aroganţele ce le-am făcut săptămâna asta, am ajuns la o concluzie: ardelenii nu se mişcă încet, ca-n bancuri. Noi ne mişcam la fel de repede ca ei, şi ei ca noi. Doar că, aparent, aici timpul trece mai repede. Nici n-am simţit când au trecut zilele astea. M-oi mai duce. Pentru că se ştie: mie-mi plac clujenii. I-aş vizita.
sincer, imi pare rau ca nu am apucat sa aujng si eu la o beroasa cu voi, dar am avut un program de tot cacatu’. Sper sa reusesc data viitoare cand viniti in Cj…sau poate ajung eu mai repede la TM.
Pai asteptam si noi oaspeti aici, vezi cum te invarti :)
E no, daca-i poveste daspre Cluj, tre sa zic ca abia acu’ ceva vreme am aflat ce-i cu expresia: dai cu diliboasca-n galgau…
defapt tot nu prea am inteles ce-i aia diliboasca, galgaul e rau…corect?
Habar n-am ce-i cu expresia, dar nu sună rău. Mă luminează cineva?