Despre viaţă (leapşă)

Am de la Tomata o leapşă plină de întrebări existenţiale. Cu mulţumiri, cu puţină reticenţă (căci nu mă prea coafează întrebările gen “Miss America”*) şi cu sentimentul că s-ar putea să mai am ceva lepşe restante la Tomată (pentru care îmi cer iertare), după cum urmează:

1. Ce vârstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
După chelie, 25. După vorbă şi zâmbet, 17. După minte, vreo 15. După performanţele sexuale, 24.

2. Ce e mai rău: să eşuezi sau să nu încerci?
Să nu încerci, ofcors. Mai rău ca astea, însă, e să ai o unghie crescută în carne, la picior. E groaznic.

3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem multe lucruri care nu ne plac?
De teamă, din nesiguranţă, din comoditate.

4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut totul, ţi se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Uneori da.

5. Dacă moneda naţională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Puţin deasupra salarului mediu pe economie.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să îl vezi cel mai mult schimbat la oameni?
Aş vrea să văd pe străzi oameni zâmbind, cu fruntea sus. Nu doar adolescenţi îndrăgostiţi, ci pe toată lumea.

7. Faci ceea ce ai visat că faci, sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Momentan încerc doar să fac ce am visat că voi face.

8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
Nu.

9. Eşti mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?
Cum trebuie.

10. Dacă ar fi să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?
Sub nicio formă nu mânca zăpada galbenă.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Dar… dar… eu sunt deja un geniu puţin stresat[citation needed].

12. Ce-ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil să mai ai amintiri de acum înainte?
Cred că amintirile de până acum, sunt mai sigure.

13. Îţi mai aduci aminte de momentul acela de acum 5 ani când erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are vreo importanţă acum?
Nu, e total irelevant.

14. Care este cea mai frumoasă amintire de-a ta din copilărie? Ce o face atât de specială?
Habar n-am, din păcate. Nu-mi vine nimic în minte în momentul ăsta.

15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ceea ce faci acum?
Ţinând cont că acum fac, în principiu, ca brânza (adică stau şi put), da, aş renunţa la ce fac acum.

16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
Nu ştiu.

17. Când a fost ultima oară când ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
Azi-noapte.

18. Care e lucrul pe care ţi l-ai dorit întotdeauna să îl faci şi încă nu l-ai făcut? Ce te opreşte?
Paraşutism. Mă opresc anumite aspecte de logistică.

19. Care e lucrul pe care îl faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care îi cunoşti?
Zâmbesc mai sincer.

Să meargă la Stronţ, la Richie şi la Raka.

*da, draga mea, ştiu, iar ţi-am furat replicile :)

12 thoughts on “Despre viaţă (leapşă)

  1. Raspunsul meu trist la intrebarea 16: acum vreo luna si ceva, intr-un rau de munte care imi dadea impresia ca e destul de adanc. Cicatricea o sa mi se vada in frunte multi ani de acum inainte.

  2. @Tomata: hehe, nu pricepeam eu de ce nu apărea trackback… Sorry, m-am grăbit niţel, n-a fost intenţionat :)

    @Mircea: ouch. Să înţeleg că te-ai aruncat chiar după ce ai fost avertizat?

  3. Prietenii mei sareau cam pe burta si mi-au zis ca e prea mica apa pentru mine. Dar eu, la cei 1.94m ai mei, am vrut sa le arat cum se sare corect. Acum stiu…:-(

  4. 11: un geniu fericit as alege…
    14: cand am luat 10 la istorie…a fost singurul pe care l`am luat…
    16: in burta dirigului…toti spuneau sa nu ies din camera ca e dirigul la usa..si eu m`am aruncat in gura lupului:-s
    17:…eu respir??
    18: curatenie in camera. ma opreste lenea:D

  5. ovi te rog!!! da’ t rog…da stii ce t rog???..vreau sa iau si eu leapsa asta si sa joc cu ailalti bloggeri din cercul meu… am nevoie de drepturile de autor…te rog …te roggggg!!!!!!!!! fac orice:D::D

  6. multumesc!!!!!! ovi esti cel mai tare… si daca nu era gratis tot nu avem cum sa o platesc :))))) e distanta mare de la tg-jiu la timisoara :))

Leave a Reply to ovidiu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.