Desene animate

Am prins mai devreme un link către un profil de justin.tv care streamuie episoade din Beavis & Butt-head. Zilele astea se pare că mă bântuie desenele astea: Octav a postat un episod cu Cornholio acum o săptămână, tot acum vreo săptămână aveam o discuţie cu gagica şi cu Dan despre B&BH şi despre cum ţi-ai cam ratat copilăria dacă nu ai nici cea mai mică idee cine sunt cei doi, acum câteva zile am mai prins un link către alt episod, cred că de pe reddit, iar acum vreo două zile două contacte din lista mea de messenger aveau status cu link către MTV.

Ei, cum stăteam eu şi scriam un post despre bătrâna mea Dacie (apare şi ăla imediat), cu tab-ul justin.tv uitat în fundal, ceva m-a întors la copilărie. Erau vocile celor doi dobitoci animaţi. Mi-am adus aminte de vremea în care tocmai apăruse MTV România şi aşteptam cu sufletul la gură Beavis and Butt-head. De vremea când le dădeau pe TVR2, după-masa, la o oră incomodă pentru orice fel de oameni. Mi-am adus aminte de cei 50.000 de lei pe care i-am dat pe CD-ul pirat cu Beavis and Butt-head Do America, de nervii pe care i-am avut când am aflat că râşniţa mea de computer nu poate rula Divx, de cât de mult am râs când am reuşit, într-un final, să-l văd, la ceva văr de-al meu de pe lângă Deva. Don’t ask. Nu în ultimul rând, mi-am adus aminte de joc. Beavis and Butt-head Do U îi zicea. L-am jucat şi răsjucat, iniţial fără cutscenes şi voce, apoi full.

Apoi mi-am amintit de Ren and Stimpy. Mai ştie cineva Ren and Stimpy? Le dădeau pe Prima, duminică dimineaţa, chiar după Rocky and Bullwinkle. La un moment dat, erau cele mai bolnave şi curajoase desene animate date vreodată la televizor.

[myspace width=”530″ height=”360″]http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=36684080[/myspace]

Şi culmea, erau de la Nickelodeon. Asta se întâmpla înainte ca întreaga lume să devină o adunătură de mironosiţe fricoase, care a transformat orice desene animate ai fi iubit odată într-o grămăjoară de căcat. Vezi A Pup Named Scooby Doo, vezi Tom & Jerry Kids. Adio Dexter’s Lab, adio 2 Stupid Dogs (ah, ce îmi plăceau astea într-o vreme), adio Johnny Bravo, adio Samurai Jack. Astea erau “adult entertainment” pentru copii, aşa văd eu problema. Erau mai deştepte decât astea de azi, fără să fie, totuşi, vulgare. Erau mai amuzante decât astea de azi.

Azi ce a mai rămas? Billy şi Mandy? Cramp Twins? Ed, Edd and Eddie? Mult prea slab. Nu pentru mine, ci pentru copii. Copiii au nevoie de provocări pentru a evolua. Au nevoie să nu înţeleagă un lucru pentru a-l putea învăţa. Ce desene animate mai dau românii? Au dat într-o vreme (demult, tare demult) câteva episoade din South Park. Pe Atomic, miercurea, de la ora 22, până le-a tăiat CNA-ul macaroana, pentru că-s vulgare, mă-nţelegi. Au dat într-o vreme Family Guy şi American Dad, pe TVR2, dacă nu mă înşel. Şi atât.

8 thoughts on “Desene animate

  1. Am dat jos recent primele trei sezoane din Ren&Stimpy tot din nostalgie, dar parca nu mi s-au mai parut asa geniale. Desi cand m-am pus sa povestesc un episod revazut unui prieten am spumegat de ris, de-abia mai puteam vorbi. Nu ma inteleg!

  2. @alina: nu mai sunt, aşa cum parcă nici Beavis and Butt-head nu mai sunt ce erau. Acum poate că le gândesc prea mult, şi înţeleg glumele mai bine. Nu mai e “LOL”-ul acela, dar cred că e mai mult râs pe interior. Pula mea.

  3. Vezi să nu te preia vrunu să spună ‘Ovi a găsit linkul X’, că dupe aia apare episod nou din telenovela cu Iovan Armando şi Consuela Sîrb.

    Pe ProCinema e cvasi-zilnic South Park, după cum zisă şi manivela. http://www.procinema.ro/seriale/south-park/ Iar dimineaţa dau de obicei combinări de n luate câte k din Captain Planet, Dexter`s Lab, Powerpuff Girls, Scooby Doo, Tom & Jerry. Ce e cel mai important – toate-s subtitrate, nu dublate. Nu-s deloc fană proteveuri în general, dar din câte ştiu eu ăsta-i singurul post românesc care are decenţa de a nu spăla pe jos cu desenele copilăriei mele. Plus că mai nou bagă din când în când filme chiar respectabile, da` asta-i altă mâncare de miel.

Leave a Reply to ily Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.