Cum a fost, pentru o clipă, Crăciunul

Astăzi, coborând din troleibuz, am simţit, pentru câteva secunde, “magia sărbătorilor de iarnă”. Nu, nu erau brazi la vânzare, nu erau împodobiţi stâlpii cu beculeţe, nu erau oameni cu căciuli de Moş Crăciun, nu erau vitrine ornate cu zăpadă artificială. Nu era gheţuş, nu era nebunia cumpărăturilor, nu erau tramvaie tematice, cu rute gratuite. Nu erau copii patinând pe trotuar, nu erau promoţii la Coca-Cola. Nu era zăpadă, nu era lume grăbită să ajungă acasă, nu erau studenţi din alte părţi cu bagaje făcând autostopul spre Lugoj, nu erau instalaţii de beculeţe cu şapte melodii.

Nu. Cineva aprinsese un chibrit. Mirosul de fosfor combinat cu cel de seară de iarnă era exact mirosul pocnitorilor şi artificiilor cu care se umple Timişoara iarnă de iarnă.

10 thoughts on “Cum a fost, pentru o clipă, Crăciunul

  1. Dupa cum ai inceput articolul am crezut, ca voi citi niste afirmatii devenite deja clisee. Cand ai inceput sa enumeri ceea ce NU te-a facut sa te ganesti la Craciun, am rasuflat usurat, iar sfarsitul chiar mi-a placut foarte mult.
    Ma bucur ca mai exista oameni care vad bucuria Craciunului in lucrurile simple si neobservate, nu in tumultul cumparaturilor si al super-ofertelor.

  2. uhuu:))

    si eu am simtit asta cand eram prin oras cu prietenii…

    am tipat in gura mare “baaaa!! iara incepurati cu retardatele alea de petarde??”(eu nu le prea suport X( )

    si am auzit un prieten vorbind timid: “eu imi aprinsei o tigara”

    eu: “cu petarda??”

    el: “cu chibritu’ k e criza si nu mai am bricheta”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.