Arsenal Park: stai, liberare!

Arsenal Park

După cum am scris şi zilele trecute, ieri am luat calea Orăştiei, cu destinaţia Arsenal Park, noul complex turistic tematic de care vorbeşte toată lumea. Să vă explic cât de bestial a fost, să vă roadă invidia tare de tot că am fost acolo înaintea voastră. Să vă fie ciudă măcar cât de ciudă mi-e mie că am stat doar două zile.

Postul ăsta e unul foarte lung, aşa că dau premiu peste 9000 de interneţi celor care au răbdare să-l citească până la capăt :)

Prima zi

Am plecat sâmbătă, la ora 11, din Timişoara, împreună cu mândruţa-mi Corina, Dan, Nebuloasa şi Tomata cu al ei Cezar, iar după vreo patru ore de mers în autocar cu Celine Dion, Whitney Houston şi Celine Dion răsunând în boxe, două pauze de pipi (dintre care una de urgenţă de gradul 0) am parcat în incinta Arsenal Park. Acolo am fost întâmpinaţi de personalul AP, îmbrăcaţi toţi în uniforme tip camuflaj, doar că mai mişto decât alea clasice, şi după ce au schimbat câteva amabilităţi cu noi, ne-am aşezat la masă, unde ne aşteptau deja Sebi şi Denisa, ajunşi din Deva ceva mai devreme ca noi. La nici cinci minute a ajuns şi autocarul din Bucureşti, din care au coborât Richie şi Adina, trupa de şoc devenind astfel completă.

Imediat după completarea trupei de şoc am primit fiecare câte un tricou şi un tag din ăla militar inscripţionate Arsenal Park, care-mi plac atât de mult şi de care sunt atât de mândru că le voi purta şi-n Timişoara, doar aşa, să moară vecinii de invidie, după care am lins o bericică şi am fost conduşi spre camerele noastre, pentru a ne instala şi minuna. Am zăbovit puţin cu gagica pe-acolo, cât timp am făcut un duş (gen) şi nişte poze la cameră, după care ne-am întors încetişor spre restaurant, unde l-am găsit pe Sebi complet echipat de război.

Arsenal Park, cameră cu tun

Camera cu tun

Visurât echipat de război

Visurât echipat de război

Camera în care am stat noi făcea parte din seria “camere cu tun”, denumirea venind, evident, de la faptul că la capul patului aveam un ditamai tunul de război, tun ce ieşea pe geam, îndreptându-se falnic în sus (probabil că spre unguri, că doar eram în Transilvania). În afară de tun, în cameră mai aveam şi un pat imens (lung, lat şi înalt – două persoane pot face lejer sălbăticii în el, dar presupun că dacă se întâmplă vreun teambuilding în AP, patul ăsta ar fi bun şi de o orgie mai timidă), măsuţă cu scaune tot în stil militar, un dulap ca-n armată (structură metalică, acoperit de material gen cort gros – nu ştiu cum se numeşte – cu fermoar) şi micile necesităţi: calorifer, frigider/minibar, oglindă. Ce mi-a plăcut la camera asta a fost că în ea era tare răcoare, era mai mare plăcerea să te întorci în ea după o zi de alergat şi transpirat în căldura de afară.

După ce am revenit la restaurant cu forţe noi s-a şi oprit ploaia care ne luase prin surprindere cu vreo jumătate de oră înainte, aşa că ne-am terminat berile şi am ales să facem cel mai tare lucru pe care puteam să-l facem în nămol după nişte beri, aflându-ne într-o unitate militară. Dacă cumva vă gândiţi la bătaie murdară între fete, atunci să ştiţi că da, nu aţi ghicit, ci am ales să ne dăm cu buggy-urile, alegere care ne-a umplut de nămol din cap până în picioare, fără exagerare. Aveam noroi în păr, în dinţi, în buzunare. Cu Sebi la volan şi Dan urmându-ne dintr-un buggy cu un singur loc, singurul lucru pe care am putut să-l zic după ce am luat prima baltă direct în ochi a fost “Dă-i mai tare! NU RATA BALTA!”. În momentul în care s-a urcat Denisa ca pasager, eu am ocupat locul (neoficial) din spate, pe portbagaj. Poze cu mine pe buggy nu am, căci a fost prea awesome ca să mă opresc şi să miros trandafirii, în afară de cea făcută de Cezar, pe care am postat-o şi ieri.

buggy!

Şi anume, asta.

Pe buggy cu Visurat şi Denisuca

Later edit: şi asta, făcută de Tomata.

După ce-am obosit ne-am jucat puţin cu pistolul şi puşca lui Sebi (vă rog, nu înţelegeţi greşit), de unde gagica-mi s-a ales cu o micuţă vânătaie pe fund, dar nu e panică, pentru că pup să treacă, după care ne-am dus din nou spre camere, în scopuri de curăţare de nămol şi pregătit de chef.

Cheful a avut loc începând cu lăsarea serii, la un foc de tabără mare mare, cu râuri de bere şi cu muzică. Ne-a cântat de mama focului Gina Pop Band, care am înţeles că sunt un fel de lăutari pop-rock, adică sunt o trupă care cântă la ocazii (nunţi, botezuri, chefuri în Arsenal Park), de la Highway To Hell şi I Want To Break Free până la Coco Jambo şi Puşca şi cureaua lată. Că veni vorba, am făcut cu Sebi un karaoke pe Puşca şi cureaua lată de s-au înmuiat jumătate din tanti prezente acolo. Cheful a ţinut până spre orele dimineţii timp în care s-a cântat, s-a dansat şi, pe scurt, lumea s-a simţit bine.

Tare cântare

Puşca şi cureaua lată / Ce bărbaţi ni-s, deocamdată.

Ziua a doua

Deşi noaptea ne-a prins la foc până la ore târzii, dimineaţa duminicii ne-a găsit treji destul de devreme, fiind aproape toţi în picioare, cu cafeaua şi micul dejun deja în noi, gata de luptă. Pe la 11 şi puţin ni s-a alăturat şi Luci, colegul lui Richie de la Marele Ecran împreună cu Anca, soţia lui, şi cu copilul lor care creşte încetişor în pântecele ei. După câteva minute a venit la noi şi Emil Cristescu, omul care deţine parcul, invitându-ne la o “plimbare” cu bicicletele pe coclauri, pe lângă Orăştie, cât timp doamnele de prin staţiune erau plecate la Sarmisegetuza. Ne-am strâns toţi bloggerii (mai puţin Cezar şi Richie, care s-au mişcat mai încet şi n-au mai găsit biciclete, iar când au găsit noi eram deja plecaţi; şi mai puţin Dan, care a dormit până cu o oră înainte de întoarcerea la Timişoara, doborât de cheful de noaptea trecută).

Nu ştiam ce ne paşte când ne-am urcat pe biciclete, credeam că va fi o plimbare scurtă, pe ceva şosele, ca pentru nişte oameni ce nu fac mişcare mai deloc. Ei bine, nu. Emil şi Cristi fiind sportivi serioşi, ne-au dus pe câmp, pe drum de pământ, prin sate, la deal şi la vale, prin locuri atât de liniştite şi retrase, atât de frumoase, peste Mureş, cu bacul.

Trupa de biciclişti la Mureş

De la stânga la dreapta: Luci, Anca, Cristi, Emil, Tomata, Nebuloasa, Denisuca, Visurât şi Corina. În spate e nenea care ne-a trecut Mureşul.

Până când am ajuns înapoi am fost leşinaţi cu toţii, dar nu ne-am lăsat păgubaşi. Am pedalat 20 de kilometri până când ne-am văzut din nou în interiorul complexului şi am căzut laţi. De departe cea mai curajoasă şi demnă de laude a fost Anca, care n-a zis nici pâs şi a ajuns înaintea noastră în Arsenal Park, pe bicicletă, deşi e însărcinată în luna a şaptea. Încă nu îmi vine să cred.

După ce am biciclit ne-am aşezat la terasă, iar când am încercat să mă ridic era să cad, din cauza picioarelor care nu mă ascultau. Nu-i nimic, am zis, tratez eu. Şi am tratat, cu bere, cartofi cu ficăţei, ardei iuţi şi muraţi, prăjitură dulce, ananas bun, un măr şi iar bere. Apoi am plecat într-o scurtă plimbare prin tot complexul, gagica a făcut poze multe şi drăguţe (poze pe care le veţi găsi la sfârşitul articolului), am făcut un ultim duş, ne-am împachetat, s-a trezit şi Dan între timp şi am urcat în autocar.

Câteva concluzii şi detalii, pe scurt

  • Complexul Arsenal Park are, din câte am înţeles, 80 de hectare şi peste 200 de locuri de cazare.
  • Activităţile şi facilităţile disponibile includ masa în tun, dormit în tanc şi buncăr, teren de fotbal, tenis, escalade, tir, minigolf, căţărări, maşinuţe, biciclete, airsoft, piscină şi, în principiu, cam orice te taie capul.
  • Unii îi zic complex turistic, alţii staţiune. Eu, după ce am petrecut două zile acolo, i-am găsit descrierea perfectă: E un Disneyland pentru băieţi mari.
  • Toate tancurile, TAB-urile, camioanele, tunurile, clădirile acoperite cu camuflaj, uniformele militare te fac să te simţi chiar ca în armată. Cine a gândit conceptul ăsta ar trebui să fie promovat colonel în Arsenal Park.
  • Dacă ar fi să mai cer ceva de la AP, aş cere să existe pe acolo un ofiţer scârbos care să-ţi dea trezirea dimineaţa, să te înjure bine de tot şi să te pună să faci târâş prin noroi, asta ar lipsi ca să fie experienţa militară completă :D
  • Sunt 100% sigur că mă voi întoarce vara asta la AP, cel puţin pentru un weekend, dacă nu chiar pentru o săptămână.
  • După ce am văzut la TV despre AP, şi după ce am tot citit, mă aşteptam să fie mult mai scump decât e, de fapt. Preţuri găsiţi aici. În principiu, pentru o cameră dublă îţi iese cam 20E de persoană/noapte, iar pentru o vilă, la 8 persoane poate ieşi chiar şi sub 15E/persoană (asta după calculele noastre de la bere).
  • A fost, sincer, un weekend care mi-a amintit de distracţia din liceu, când n-aveam nicio grijă. N-am avut aşa un weekend fain de ani şi ani de zile.
  • Am ajuns să-i cunosc, într-un final, pe Sebi şi pe Denisa, un cuplu de Coşmar. Sunt nişte oameni minunaţi.
  • Dacă, peste câteva săptămâni, voi vrea să mă duc din nou, facem o trupă mare cu care să mergem un weekend?

Şi acum, nişte poze drăguţe făcute de gagică:

Agăţat în Arsenal Park

Agăţat de o chestie pe-acolo

Vilă din Arsenal Park

O vilă din Arsenal Park

Camion şi golf cart

Evident, un camion şi un cart.

Turnul de apă Arsenal Park

Fostul turn de apă, de pe care se va face bambi jumping, la un moment dat.

Arsenal Park, vedere generală

O alee.

Loc de joacă pentru copii

Lăsaţi copiii să-şi facă de cap.

Loc de călărit

Loc de călărit.

Scări colorate la Arsenal Park

Stairway to hell. Adică scările care duc spre tranşeele în care se poartă războaiele de airsoft.

Biciclete la Arsenal Park

Biciclete la discreţie, fiecare dintre ele cu număr Verde pentru biciclete.

Jucării pentru băieţi

Transport pentru bărbaţi mari şi mici.

Avion la Arsenal Park

Un avion de vânătoare.

Micul dejun la Arsenal Park

Aici se ia micul dejun corect.

Vedere din tun

Vedere de la micul dejun.

Ovidiu Sîrb la Arsenal Park :D

Coborând cu burta plină :D

Cameră cu TAB, exterior

Exteriorul camerei cu TAB.

Cameră cu TAB, interior

Interiorul camerei cu TAB. Ioai, cât de tare vreau să fac sexi time acolo :D

Alee la Arsenal Park

Altă alee.

Camerele cu tun

Tunul din mijloc ieşea din camera noastră, cel din dreapta ieşea de la Dan şi Nebu.

Tun şi buncăr la Arsenal Park

Un tun, chiar lângă buncărul unde au fost cazaţi Tomata şi Cezar.

Verde pentru biciclete

Cu bicicletele.

Emil Cristescu

Emil Cristescu şi Anca, cu bicicletele pe bac.

Într-un camion

Într-o maşinărie mare şi rusească.

Pe camion

Subsemnatul cu mândra-i sus pe maşinăria respectivă, salutând fotografa (Tomata). Înăuntru, Cezar.

În buncăr

În buncărul Tomatei.

Eu cu pistol

Eu, riscând mult :)

Alte poze găsiţi la Sebi, Denisa, Corina, Cezar, Nebuloasa, Tomata.

20 thoughts on “Arsenal Park: stai, liberare!

  1. @Andrei kNox: şi eu, m-aş muta în TAB :D

    @Radu S: ştiu, ştiu :)

    @Korova: Vai mami, dar n-o ştiai?

    @Tomata: cu prima ocazie cu care descopăr unde mi-e cablul. Dar vezi că nu promit că se şi vede ceva în ea, e un ştift de telefon.

    @Alina: noah, ai ca premiu peste 9000 de interneţi din partea mea :)

  2. dupa cum consemnam inca dinainte de a porni voi spre arsenal park, dupa cum confirmam si aseara, in spiritul “hell yeah! fuckin’ awesome!” te anunt ca pe mine te poti baza daca e nevoie de oameni cu care sa se mearga pe-acolo :D

  3. fără paintball?! poate dacă tabul ăla, în care vrea Ovi să comită oareşce fapte, ar fi din sticlă transparentă şi burduşit cu microfoane :))

Leave a Reply to Stefan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.