Vineri, la IRAF (despre care nu ar prea avea sens să scriu în detaliu acum, că a cam trecut – însă Zdob şi Zdub au fost incredibil de mişto, iar trupa timişoreană Popa Şapcă a fost cea mai frumoasă surpriză muzicală românească de mulţi ani încoace) am realizat o chestie: exclamaţia mea “mamăăă, ce ştiu străinii ăştia să se distreze” e greşită. Cea corectă ar fi “mamăăă, românii nu ştiu deloc să se distreze”. Pentru că tind să cred că doar românii au o problemă cu distracţia, restul fiind oameni normali.
Puţina mea experienţă cu festivaluri de prin străinătăţi m-a uimit, în primă fază: “dincolo” lumea dansează, râde, zâmbeşte. Încă dinainte de concertul în sine. Căci da, în continuare mă refer la concerte. Românul are o problemă cu distracţia: nu e obişnuit să o aibă, astfel are reţineri când vine vorba de destrăbălare muzicală. Se uită în jur: ah, nu mai dansează nimeni, doar n-oi fi eu ăla prost. Dacă or să înceapă toţi să râdă de mine? Poate, de fapt, nu e de dansat, doar mi se pare. Aşa s-a întâmplat vineri, la Popa Şapcă, o trupă la care nu ai cum să stai jos. Se vedea pe faţa tuturor că vor să se mişte, indiferent că vor să danseaze lasciv sau să-şi dea coturi în gură cu pletosul de lângă. Abia la ultimele două melodii s-au mai ridicat unul-doi să mai dea din gioale, oricât de mult i-ar fi îmbiat băieţii de pe scenă. Vreo două gagici s-au ridicat, s-au gândit să se ducă în faţa scenei, să se rupă acolo, după care au renunţat, în momentul în care s-au uitat în jur şi au văzut zeci de perechi de ochi aţintiţi asupra lor. Asta e problema românului: caută validarea altor români.
Apoi, “dincolo”, lumea zâmbeşte. Dacă ceri unui om un foc, stă de vorbă cu tine, nu îţi întinde o brichetă în scârbă. Dacă îi lauzi pălăria, nu se uită ciudat la tine şi nu se trage în spate, crezând că vrei să-l baţi şi să i-o furi. Acolo faptul că oferi unui străin o bere nu înseamnă automat că eşti mort de beat şi dai de băut la tot cartierul. Pur şi simplu, “dincolo” oamenii nu sunt români. Şi chiar dacă sunt români, se tratează.
+1. bonus pentru muistii care se planteaza in primele randuri desi nici macar nu aplauda.
Eh, ăştia-s cocalarii de concert gratis, majoritatea. Dar eu vorbesc în special de IRAF, şi mai ales de concertul Popa Şapcă. Problema lor e că sunt necunoscuţi, şi românilor, aparent, nu trebuie să le placă necunoscuţii, indiferent cât de mişto ar cânta.
Aici e si treaba presei. Daca trupa e necunoscuta, ma astept la un heads-up prin presa, mai ales ca au scris despre eveniment. Dar nu s-au dus mai departe, sa faca un mic interviu, spre exemplu.
Si atunci, la ce naiba mai iau 7Seri sau alte mizerii d-alea? O fi gratis, dar tot maculatura ramane.
românii de care zici tu, din păcate sunt doar timişorenii. deşi n-am bucureştiul la suflet, crede-mă, miticii se simt mult mai bine la concerte.
Mă, la Bucureşti n-am avut parte de concerte în afară de un B’estFest, şi n-a fost tare diferit. Poate doar faptul că acolo au fost ceva mai mulţi pokemoni.
Pai nu le-or fi dat voie cu intaritoare. Ia sa fi fost promotie cu Breezer sa vezi ce miscau fetele. Asa e la concerte prost organizate nu conteaza in ce tara. Trebuia sa creeze atmosfera cu luminile si sa aduca 10-20 de instigatori ametiti si pusi pe tzopaiala pe care da-i distribuie prin multime.
Eu am facut un concert de muzica populara cu niste formatii necunoscute si tot asa stateau ca momaile si se holbau pana au ajuns elementele destabilizatoare la o stare suficienta de ebrietate incat sa-i elibereze de inhibitii. De acolo a fost o atmosfera ca la meciuri cu Galata, cand s-a terminat a trebuit sa-i disperseze politia ca devenisea violenti si huiduiau ca ne-am oprit-nu s-ar fi oprit astia dar autorizatia era pana la 11.
And so, cu 4 navete de bere si 2 de bacardi breezer a fost de neuitat, un concert pe care primaru spera la vre-o 300 de oameni a devenit de 1500-2000.
Chit ca mi-am si bulit 2 amplificatoare, mi-am facut renume.
La iarna iar am unu da amestecate cu rock cu hip hop cu populara cu dracu cu lacu.
Da tu de ce n-ai dansat?