Ce urmează e parte din comentariul la concursul Tomatei cu premii în bilete la Vama. Dacă tot mi-am amintit (şi dacă tot mi-e cam lene să scriu ceva nou), postez şi aici o bucăţică. Ah, şi Tomato, vezi că s-ar putea să îţi mai comentez; mai am poveşti cu muzica lor, şi chiar vreau biletele alea :)

Aveam 19 ani, eram la mare. La Costineşti, cu o gaşcă destul de mare de prieteni, printre care şi fosta prietenă, marea mea iubire a acelei perioade din viaţa mea, după care încă mai suspinam din când in când. Aveam şi o prietenă nouă, dar nu părea nimic serios. Nu era cu noi, pentru că mă învârtisem eu în aşa fel încât eu să fiu la mare exact în perioada în care ea nu putea fi. Vedeţi voi, planul era ca şi eu, şi acea fostă să ne lăsăm prietena, respectiv prietenul în Timişoara şi să retrăim vacanţa de cu două veri înainte (vara de care ziceam mai sus). Ei, planul n-a ieşit exact cum trebuia să iasă, în sensul că prietenul ei a venit şi el, atârnache, cu noi în vacanţă.

Dar nu a fost neapărat bai mare. Am gândit-o noi bine şi am ajuns la concluzia că tot planul acela era, de fapt, doar un moft, pentru că fiecare îşi ducea viaţa lui destul de împlinită şi fericită, şi nu avea rost să ne complicăm aiurea. Iar eu eram cel mai câştigat, mă gândeam: eram pe malul mării (pe care o iubesc atât de mult) cu toţi prietenii mei, eram tânăr, aveam şi eu chitara la mine (tocmai ce începeam să învăţ) şi nu aveam nici o obligaţie, nu aveam “brelocul” după mine. Eram liberă la mare, cum ar veni.

După primele două-trei zile, însă, a început să mi se facă dor de prietenă. Şi nu pricepeam de ce, aveam o relaţie în care eu nu mă implicam aproape deloc. Era ciudat. Şi cu fiecare zi care trecea, parcă tot mai mult mă gândeam la ea. Şi o sunam tot mai des, vorbeam tot mai frumos cu ea, în fine.

Şi cu 3 zile înainte să mă întorc la Timişoara, primesc un telefon de la ea: “sunt în gară la Costineşti”, mi-a zis.

Au fost cele mai frumoase trei zile din viaţa mea de până atunci. Iar când am urcat în tren să mă întorc, ea rămânând la mare pentru încă vreo săptămână, am simţit un gol în stomac, iar ochii mi s-au umezit salutând-o.

Hai, cine ghiceşte ce melodie am cântat eu vreo 16 ore pe tren?

“Vara asta am să mă-ndrăăăă-goooos-teeeeeesc/de tiiiiineeee”

:)