E un film minunat.

Lansat în ediţie limitată în octombrie, am aşteptat cu sufletul la gură să apară de furat, dat fiind că la noi în cinematografe nu a fost şi nici nu va ajunge.

httpv://www.youtube.com/watch?v=jq99VixoktU

Povestea îi urmăreşte pe Nick şi pe Norah pe durata unei singure nopţi în New York, căutând un concert surpriză dat de trupa lor preferată, Where’s Fluffy. Nick încă suferă după fosta, Norah îl cam vrea pe Nick. Plus aventuri cu prieteni beţi, mix-tapes şi muzică live.

De ce mi-a plăcut: muzica. E un film cu şi despre muzică indie. Care e foarte în trend la ora asta, aş zice. Iar eu, după cum se ştie, sunt mare fan indie. Deci foarte în trend, mulţumesc frumos. Am fost plăcut surprins să recunosc pe toată durata filmului mici bucăţele din câte o melodie care la un moment dat s-a auzit de undeva. Un The Cure ca ringtone, un Ratatat în discotecă, mai un We Are Scientists aici, un Modest Mouse acolo, un Raveonettes, un Islands. [/namedropping]

Mi-a amintit puţin de Superbad, în primul rând că e vorba tot de nişte copii căutând marele chef pe parcursul unei nopţi, iar în al doilea rând pentru că îl are pe Michael Cera în rolul principal. Dar atât, în rest, nu vă temeţi, nu e Superbad.

În fine, ideea e că dacă v-a plăcut trailerul, s-ar putea să vă placă şi filmul. E puţin altfel; trailerul nu-i prea face dreptate, făcându-l să arate ca oricare altă comedie de dragoste lansată lunar. Dacă v-a plăcut muzica din trailer, în mod sigur o să vă placă şi filmul. E unul din filmele generaţiei iPod. E un film cam pe acelaşi film (¿LOL QUE?) cu Juno. E un film frumos, drăguţ, care te face fericit. Sau măcar îţi dă iluzia fericirii, pentru cei mai tru dintre cititorii mei.

[IMDb link]

(ca fapt divers, a revenit House M.D.; pentru fani, iată şi un comic relevant; de asemenea, unrelated, am observat că, în ziua de azi, lumea foloseşte prea puţin punct şi virgulă; I’m bringin’ it back, bitches!)