Românul e un mâncăcios

Eu am observat de ceva vreme că românul pleacă în vacanţe doar ca să mănânce. De câte ori nu vi s-a întâmplat să întrebaţi pe cineva cum a fost vacanţa pe litoral, iar primul răspuns să fie “vai, da’ cât am mâncaaaaat…”. Sau să întrebaţi cum a fost în cine ştie ce ţară, iar răspunsul să nu fie, “ioai, câte-am văzut”, ci “ioai, am mâncat rechin”.

Pentru că românul e născut ca să mănânce. Pleacă în vacanţe ca să-şi umple burdihanul. Studiu de caz: anul trecut, babacii au plecat în Antalya, la ceva all-inclusive, cu nişte prieteni. Unul din ei şi-a făcut un scop din a mânca toată ziua, orice. Până nu avea stomacul la limita plesnirii, nu se oprea. Stătea o oră şi mânca iar. “Hai mă, mâncaţi şi voi, că e gratis”. Sau “ai dat banii degeaba, fraiere, uite ce puţin mănânci”. Dacă nu ar fi urlat nevastă-sa la el, ar fi băgat şi în buzunare. Ar fi băgat şi în bagaje, să aducă în România. Că e gratis, iar noi nu prea avem mâncare în magazine, iar aia pe care o avem e la preţ de somon.

Ei, ultima chestie pe care mi-a povestit-o mama m-a lăsat mască. Ai mei vor să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în Austria, la o pensiune undeva între munţi, la 80km de Elveţia, 20km de Italia, cică zici că-i raiul pe pământ acolo. Au vrut să-şi ia şi nişte prieteni cu ei, căci au câţiva. Ei, prietenii respectivi au ţinut-o sus şi tare că ei vor la Râşnov, nu în Austria. Chiar şi după nişte calcule din care a rezultat că vacanţa în Austria ar costa (cu tot cu drum, chestii, alea) cu doar 50 de euro mai mult ca cea la Râşnov. De ce? “Da mă, da’ la Râşnov ai o masă în plus”.

13 thoughts on “Românul e un mâncăcios

  1. da mi se pare perfect normal, eu cand am venit din croatia/italia/austria exclamam ca am mancat scarbosenii(chestii care mie imi plac da la prietenii mei nu), adica creveti, stridii, scoici si caracatite la grill cu spanac din alge de mare :)

  2. Eu zic ca nu exista bucurie mai mare pe litoralul romanesc decat sa savurezi pe plaja o shaorma suculenta. Si o bere. Si o clatita uriasa. Si hamsii, yummy!

    Nu stiu daca e din cauza ca neamul nostru a trait in lipsuri, dar eu stiu multi romani care abia asteapta sa mai plece pe undeva sa mai manance ceva nou/mult/bun…

  3. Evident ca cand mergi intr-o tara straina ii musai sa le incerci si bucataria. Nu vad o rusine in asta. Sa te indopi numa’ ca e gratis e comportament de fomisti.

    1. Nu vorbesc aici de oameni care merg în ţări străine ca să mănânce lucruri noi şi specialităţi locale. Vorbesc de oamenii care pleacă în vacanţă ca să mănânce şi atât.

  4. Tineretul din ziua de azi :)
    Dupa ce stai la coada la lapte de la 4am … sa apuci si tu o sticla, incepi sa vezi in mancare si altceva.

  5. Eu unul sunt cel mai gurmand om de pe pamant. Imi place sa mananc, mai ales sa incerc lucruri noi, dar pentru o masa in plus nu as alege Romania, clar Austria.

Leave a Reply to Irigatii Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.