O jumate de puţă

La distanţa asta am fost de a câştiga o imprimantă wireless HP la concursul de la Daily Cotcodac. Ca să nu existe vorbe cum că n-aş fi rumân verde, da, declar că a fost blat, din simplul motiv că eu am fost bun şi restul nu. Un premiu tot am luat, însă, anume nişte hârtie foto (pe care o voi folosi pentru a-mi tipări nişte nuduri cu mine însumi), plus un set de sincere felicitări de două persoane. Mulţumesc din suflet. Promit ca următoarea imprimantă să fie a mea.

Iar acum, pentru deliciul domniilor voastre, povestea total adevărată (şi chiar bazată pe fapte reale) cu care am participat şi am pierdut (căci se ştie, second place is the first loser) concursul:

Preambul: aveam vreo 17 ani. Computerul era în camera alor mei (ca nu cumva să-mi pierd eu nopţile jucând cine ştie ce porcărie de joc în loc să-mi fac temele), iar cablurile erau grămadă: alimentările de la PC şi monitor, alimentatorul de la boxe, cablul de la telefonul de pe masă, cablurile de la imprimantă, reţeaua, o veioză, prelungitoare USB şi probabil şi ceva încărcătoare de telefon mobil. Câinele meu, tânăr fiind, găsea în claia aia de cabluri distracţie maximă, rozându-le ca nebunul. Până când s-a curentat puţin rozând alimentatorul de la boxe şi s-a calmat.

Ei, eu aveam o prietenă la care mă duceam zilnic pentru a întreţine o relaţie. Aveam, totodată, şi o oră de întors acasă (teme, şcoală, mă rog). Într-o zi, însă, familionul meu a plecat la părinţii mamei, la Reşiţa, iar eu am profitat la maxim, rămânând la prietena mea mult după ora la care trebuia să plec (mă rog, vreo jumătate de oră peste, că avea şi ea teme, şcoală, alea). La ora 23 a început să-mi sune mobilul. Era mama. Ştiam că sunase în prealabil şi pe fix, să verifice dacă sunt acasă, aşa că am preferat să nu răspund şi s-o întind repejor spre casă. “Repejorul” ăsta a însemnat încă o oră, dat fiind că nu mai circulau troleibuzele şi eu n-aveam bani de taxi, dar am ajuns puţin după miezul nopţii, ignorând tot drumul telefonul care suna din două în două minute. Tot ce aveam în minte era nevoia de a dezvolta un plan de bătaie, o minciună plauzibilă. Deja nu mai era cearta “de întârziere” în joc, ci aia de “de ce n-ai răspuns timp de o oră jumate, m-am îngrijorat, las’ că vezi tu mâine”. Am ajuns acasă, am stat puţin cât să-mi trag respiraţia şi am răspuns la mobil.

Printre urlete, s-a ajuns la întrebarea “de ce n-ai răspuns?” “Păi ştii, mamă, mi-am lăsat mobilul în geacă, în hol, iar eu mă joc pe comp, e sonorul tare.” “Păi şi pe fix?” “…n-a sunat” “Cum dracu să nu sune? Mă minţi ca pe prost!” “Stai să văd” (bine, în momentul ăsta eu eram deja lângă fix şi aveam o idee despre planul de bătaie). “L-a ros Axi, mamă, nu mai sună. Serios, uite, sună-mă pe fix. E, vezi că nu sună? Da, ştiu că în centrală sună, doar că nu mai sună aparatul. Nu ştiu, nu e ros de tot, ci doar molfăit puţin. Da mamă, îl cert, cum să nu.”

În momentul ăsta aveam o nouă problemă: scăpasem de ceartă, eu, copil cuminte, doar că firul telefonului nu avea nimic. Nu puteam să-l tai, că se vedea că nu e ros. Am încercat să dau cu untură pe cablu, să-l miroase câinele şi să-l roadă, dar n-a vrut, fusese pocnit de prea multe ori pentru mâncat de cabluri. Aşa că ultima opţiune a rămas să-l rod eu.

Eu m-am curentat puţin la dinţi (e groaznic), câinele meu a primit a doua zi o “mustrare verbală”, dar toate acestea au fost preţul plătit pentru redobândirea încrederii părinţilor mei în plodul lor drept, cinstit şi responsabil, care la ora 22 era deja acasă, săracul.

“Puteai să mai stai la ea, nu-ţi ziceam nimic…”

Acum, serios vorbind, felicitări maxime câştigătoarei şi celuilalt finalist, plus multe mulţumiri şi aprecieri băieţilor de la Daily Cotcodac. M-a bucurat foarte mult să mă văd în finală.

8 thoughts on “O jumate de puţă

  1. Au au, culpa mea… Gata, ‘trăiţ’, m-am conformat.

    Pe de altă parte, însă: vrei să zici că abia acum ai ajuns şi pe la mine, să observi această stare de fapt??

    :)

  2. Faina povestioara, chiar mi-a descretit fruntea… doar ca finalul e putin fortat: nu stiu daca Romtelecomul tau era conectat la reteaua electrica dar eu mi-l bag si in fund si nu ma gadila catusi de putin… pentru ca tensiunea pe fir nu e de 220 V ci de doar 3 V :)

    O zi buna sa ai :)

  3. @Alter Ego Blog: pune-l pe dinţi, nu în fund şi mai vorbim :) Şi hai să-l măsurăm şi în momentele când sună, de exemplu, când tensiunea e de 60V. Nu zic că a sunat chiar atunci, da’ e posibil.

  4. Mulţumiri (chiar dacă tardive, mă ierţi?) pentru felicitările maxime. Eu personal, hârtia primită o s-o folosesc la altceva….

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.