Umor căcăcios

Howdy ho!

Howdy ho!

Vorbesc aici atât de umorul cu băşini, cât şi cel cu fecale. E primul fel de umor pe care omul îl înţelege. Încă de la vârsta la care nu ştii cine, de cât timp şi, mai ales, de ce eşti, omul e amuzat de sonorul acela ciudat al aerului care iese cu presiune dintre două hălci de carne. Fie că e vorba de flatulaţie adevărată, cu miros şi stropi, fie că e falsă, din buze.

După ce mai evoluează, omul învaţă că, în general, ce iese din fund e subiect tabu. Şi ce intră, de altfel, dar despre asta în episodul următor. Aşa că poate fi folosit cu succes ca sursă nelimitată de umor fin. Totul e să ştii cum să o faci.

Metoda subtilă.

2. Mănânci ouă cu ceapă şi pateu, iei ghiveciul cu tine la baie şi fertilizezi pământul.

Citatul de mai sus, dintr-un minunat articol de-al lui Bloodie, despre cum să creşti iarbă, e un exemplu perfect. Se foloseşte un fapt cunoscut de toată lumea, anume că nămolul e bun fertilizator, şi nu e nevoie de referinţe directe la materia maro pentru ca cititorul să înţeleagă despre ce e vorba.

Metoda descriptivă.

Această metodă presupune descrierea vividă a unei acţiuni, obiect sau stare de fapt ce implică mizeria. Depinzând de preferinţele umoristice ale cititorului/privitorului/ascultătorului, metoda aceasta poate fi chiar cea mai eficientă dintre toate, pentru că poate deveni de-a dreptul greţoasă. Minunat, delicios de greţoasă. Ca exemple am două extrase dintr-un articol mai vechi de pe Asfalt Tango, scris de cel care astăzi nu mai este printre noi (internauţii, adică), Grigore.

Biluţele se formează, cel mai des, ca urmare a scaunului tip “ciorbă de perişoare™” (pentru cei care nu ştiu despre ce vorbesc, e vorba de diareea combinată cu bucăţele solide, puţin spumoase; uneori arde) care intervine imediat după o ieşire la iarbă verde şi grătarul + berile aferente.

O prinzi cu două degete (poate fi cam incomod), o strîngi de marginile tăioase şi o învîrţi încetişor, alternînd direcţia de rotire. În principiu, după vreo 30 de secunde ar trebui să se fărîmiţeze şi să elibereze firele de păr captive. Tot ce ai de făcut acum e să-ţi goleşti cu mîndrie maţul, mirosindu-ţi între timp degetele cu pricina şi remarcînd că, de fapt, nu miroase chiar aşa dezgustător pe cum te aşteptai (ştim amîndoi că ăsta e primul lucru pe care îl vei face, nu te mai scunde după deget), ce se întîmplă după fiind la latitudinea ta.

Recomand citirea articolului în întregimea lui, e superb.

Observaţi frumuseţea textului. Savuraţi gustul dulceag-acrişor pe care acesta vi-l lasă în gură (dacă e şi puţin amărui, înseamnă că vă cam vine şaorma aia înapoi). Remarcaţi imaginile care vă rulează prin faţa ochilor pe măsură ce citiţi textul. Comedy gold.

Metoda pumn în ceafă.

George Carlin o face cel mai bine:

httpvh://www.youtube.com/watch?v=RMX8L7Yxyfk

Metoda subliminală.

căcat de câine, gen

Este că numai la prăjituri cu ciocolată nu v-aţi mai gândit acum, după ce aţi citit un articol lung dedicat căcatului? Aşa se face, băi băiatule.


Ca bonus, vă invit să (re?)citiţi Jurnalul Unui Closet şi Manual de şters la cur, două dintre cele mai bune bucăţele de artă contemporană.

A murit Ion Dolănescu.

Imagini: 1, 2.

5 thoughts on “Umor căcăcios

  1. @narciscorvette: ia un Lion.

    @neneacosmos: am corectat. Şi nu-mi vine să cred că am uitat de manualul respectiv, e unul din cărţile mele de căpătâi.

  2. Subiectul asta mi se pare foarte complex. Ar trebui sa facem un site intreg – http://www.cacat.ro
    Am putea sa facem acolo tutoriale – 2 sunt deja facute (cum sa te stergi la cur si cum sa indepartezi momitele).
    Bineinteles ar trebui sa avem si chestionare la inceput pentru a elabora niste statistici. Am o gramada de intrebari care ma framanta:
    – te stergi cu mana stanga sau cu dreapta (sau cu amandoua deodata)?
    -te stergi prin lateral sau printre picioare?
    -privesti prima hartie fix in ochi?
    -ai hemoroizi?
    -te speli la cur dupa fiecare cacare (la pasul asta speli si cocoselul?)?
    -cat de lunga iti place sa fie hartia? o impaturesti? de cate ori?
    -uzi hartia, si daca da a cata hartie?
    -cum misti hartia sus-jos, sau de la stanga spre dreapta?
    -te uiti mereu la el?
    -daca faci unul mare il pozezi/filmezi?
    -cand te duci sa te caci spui in gura mare:” eu ma duc sa ma cac”?
    -le povestesti prietenilor (replici de genul- era cat un copil mic)?
    -vorbesti cu el (ex: -Stai asa ma baiatule, tie o sa iti spun Dobre Marian)

    Si dupa ce avem destule raspunsuri putem sa avem o rubrica “Stiati ca….99% din barbati isi miros degetele daca accidental li se rupe hartia?” si tot felul de curiozitati.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.