Despre afaceri, cu Amicul Gelu – saga continuă

Nu rataţi şi prima parte!

Încă din liceu, scopul măreţ al Amicului Gelu şi al familiei lui a fost, ca nişte români adevăraţi ce sunt, să facă mulţi bani. Şi ca nişte români adevăraţi ce sunt, planul a fost să plece în Canada. Odată ajunşi acolo, planul era ca părinţii să îşi câştige existenţa într-un mod nobil, conducând tiruri (“habar n-ai bă câţi bani se fac din asta; fii atent aici: […]”), Amicul urmând să facă o facultate şi apoi să-şi deschidă o mega-afacere. Nu ştia ce afacere va deschide, dar ştia că urma să fie mare, frate. Dar până la plecare, mai era un hop de trecut: obţinerea vizei. Patru ani au aşteptat-o, dar degeaba. Păcat, am impresia că aveau bagajele făcute, pregătite de plecare în orice moment. În cei patru ani, însă, nu au stat degeaba. Ci, din nou, au avut idei.

*

La un moment dat, Amicul Gelu mi-a prezentat o idee trăznet: el şi cu Gelu Mare vor deschide o afacere cu cafea. Şi nu orice fel de afacere, ci una targetată. Pe taximetrişti. Urma să vândă cafea în staţiile de taxi. Urmau să se plimbe prin staţiile de taxi cu cafea în pahare de unică folosinţă, imprimate cu numele firmei lor (care firmă urma să fie, mai apoi, francizată, mă-nţelegeţi), pentru a le vinde, evident, la suprapreţ taximetriştilor.

Să reluăm, deci: taximetriştii stau cu curul în maşină toată ziua. La un moment dat vor să ia o pauză, să-şi întindă puţin tendoanele şi să bea o cafea. Mulţumită noii afaceri Gelu&Gelu, nu vor mai fi nevoiţi să petreacă o jumătate de oră afară din maşina în care îşi petrec cele mai multe ore din zi, uitând de clienţii dobitoci, stând de vorbă cu alţi taximetrişti în pauză şi fluierând după piţipoance. Pentru că vor putea scurta pauza la doar 10 minute, chiar în propria maşină. Şi îi vor fi atât de recunoscători Amicului Gelu, încât vor zice şi altor taximetrişti de cafeaua Amicului Gelu şi de oportunitatea pe care acesta le-o oferă. Aş fi curios să ştiu dacă chiar au început să se plimbe prin intersecţii cu paharele după ei.

*

Apoi a fost operaţiunea audiobook-ul. M-a scos la o bere, ca afaceriştii, să discutăm afaceri. Tot pe mine, pentru că eu eram ăla care se descurcă cu calculatoarele, după cum ziceam în episodul trecut. Şi mai nou mă descurcam şi pe Internet, deci eu eram persoana de încredere care urma să-i facă site-ul. Site cu lecturile pentru Bac la limba română. Când l-am întrebat care e planul lui de dezvoltare şi bugetul de care dispune, m-a luminat: “păi acum n-am bani să te plătesc, dar te plătesc procentaj din câştiguri”. Păi bun, şi cine îţi citeşte în microfon purcoiul de cărţi? Cu cât crezi că o să-i poţi plăti? Îţi trebuie oameni profesionişti. “A, nuuuuuuu! Citesc eu!”. Voi, care-l cunoaşteţi, ştiţi la ce mă refer când zic că asta e o idee proastă. Bun, şi de unde faci bani? Să zicem că o să vină alea câteva mii de elevi de clasa a 12-a cărora le e lene să citească şi prefere să asculte Poveşti Nemuritoare. Cum monetizezi afacerea? “Reclame, clar. Ţie-ţi mergea atunci cu reclame. A, şi vând mp3-urile, doar nu crezi că le dau degeaba”. Am râs, am terminat berea şi am plecat.

*

A venit, mai apoi, timpul pentru bani serioşi. În primă fază au început să facă drumuri Austria-Timişoara. De acolo cumpărau orice porcărie pe care o găseau prin pieţe (probabil tot de la români, hehe), venind apoi să le vândă aici. Amicul Gelu se trezea duminică dimineaţa la ora 4, pentru a putea fi la ora 5 în piaţa Aurora, să încerce să vândă un DVD player portabil, un GPS fără hărţi, un bax de Redbull Cola şi o cutie de Milka. Deşi era ideea lui ta-su, el trebuia să se trezească, pentru că Gelu Mare dorea să doarmă.

Apoi au adus de dincolo un aparat de forat puţuri, cu care au început o afacere de, uimitor, forat puţuri. Există posibilitatea să fi avut chiar un client, dar nu bag mâna în foc. După care s-au gândit că, dacă nu merge cu foratul, să vândă aparatul. Înainte să-l vândă, însă, au mai adus unul, că sigur va fi cerere mare şi e bine să fie stoc. Guess what.

Apoi a venit ideea cea mare: case prefabricate. Deci, încă o dată: case prefabricate. Că-n State sunt la mare modă. Nici nu-s scumpe, frate, vreo 15 mii de euro, serios. Plus transportul, nici nu e mult. Şi le vând aici cu 40 de mii. A, păi le aduc cu vaporul, am eu pe cineva în Canada care mi le trimite.

*

De atunci, povestea s-a mai liniştit. Şi-au luat definitiv gândul de la Canada. O perioadă, Gelu Mare a lucrat ca taximetrist, iar Amicul Gelu ca vâzător la un outlet din Mall. Mai apoi, Amicul Gelu şi-a terminat şcoala şi s-a angajat ca ceva consultant pe undeva, de unde a fost dat afară o lună mai târziu. O vreme au încercat să aducă Pepsi, Dr Pepper, Milka şi altele de gen în ţară, cu scopul de a le distribui pe la baruri şi chioşcuri. Nu ştiu dacă au reuşit, dar ştiu că mai aduc din când în când pentru uz personal şi pentru buticul bunicilor lui Gelu. Da, şi ei sunt patroni. Diferenţa e că lor le merge: au un butic prin Dacia, deschis acum mulţi ani, care nu face bani cu sacul, dar face atâţia cât respectivii bunici să-şi poată permite să trăiască mai mult decât bine, şi o dată pe an o vacanţă în Egipt sau eu mai ştiu unde.

În momentul de faţă, afacerea familiei constă într-un “lanţ de fast-food-uri”, compus din două şaormerii cu şaorma cel mult decentă, una din ele fiind o rulotă mobilă. Merg binişor, fiind situate în zone care duceau lipsă de astfel de delicatesuri. Preţurile sunt toate cu 70 sau 80 de bani în coadă, ca să rămână ciubuc. “Îmi pare rău, n-am mărunt”. Fiind patroni, Gelu&Gelu nu muncesc efectiv la respectivele şaormerii, ci administrează. Uneori mai pleacă până în Ungaria sau Austria ca să aducă răcoritoare pentru buticul bunicilor şi pentru “lanţul de fast-food-uri”. Care va ajunge franciză, să nu uităm. De departe cea mai interesantă îndeletnicire a familiei din ultima vreme a fost să dea anunţ pe ejobs pentru postul de “vânzător fast-food”, iar apoi să cheme gagicile de până în 23 de ani, cu poză, la interviu. Amicul s-a mutat de câteva luni cu prietena, mai trag câte o băută tot la două-trei săptămâni, părinţii lui se tot mută de la o chirie la alta. Prietena amicului munceşte de-i sar capacele, el stă de pomană. Se mai duce o dată pe zi pe la şaormerii să vadă cum stă treaba, plecând de acolo cu două şaorme. Una pentru gagică, pentru că ea e şefa.

Dar e bine, viaţa lui e frumoasă. Plus că are planuri mari de viitor. Ultima idee măreaţă e să-şi deschidă un call-center. De informaţii. Unde să sune lumea când are nevoie de o informaţie, cum ar fi orarul de la Real sau un număr de telefon. Repet, va suna lumea la un “call-center” al cărui număr de telefon va trebui să-l ştie, cumva, din timp, care nu e serviciul 931 de la Romtelecom, ca să afle alt număr de telefon. Iar el, Amicul Gelu, va căuta online informaţia şi o va pune la dispoziţia clientului. Bine, probabil că nu el, ci angajaţii lui, că doar el e patron, ce pula mea.

Hehehe, update!!!! Întâmplător, la două minute de la postare am aflat de un nou proiect de-al Amicului, chiar mai nou decât cel cu call-center-ul: un copy-center în Complex, pentru studenţi. Nu le va cere bani pe copii, dar pe fiecare pagină copiată va pune reclama unei firme. Hehe, seriously, you can’t make this shit up.

11 thoughts on “Despre afaceri, cu Amicul Gelu – saga continuă

  1. Am citit articolul tau despre Gelu si trebuie sa recunosc, e amuzant…

    …dar ultima idee a lui gelu nu e chiar atat de rea. De fapt, s-au mai facut afaceri de genul asta (noi iti trimitem scrisoarea prin posta gratis, dar in plic punem si o reclama la www whatever dot com.

    De fapt gelu asta e un fel de Kramer (dar antipatic) care incearca sa se imbogateasca de pe urma unei idei stupide. Totusi, sa nu uitam, kramer a avut si idei fericite: parfumul care mirosea ca marea (the ocean) – super idee, pizzeria unde iti faceai singur pizza, bucatarul se ocupa de partea neplacuta iar tu puteai sa o faci pe artistul – iarasi e o idee misto

    Poti sa ii spui amicului Gelu ca eu i-as finanta afacerea cu copy center, dar trebuie sa isi localizeze afacerea in bucuresti – in Regie. Aici exista o piata considerabil mai mare, iar melteni care sa isi xeroxeze ceva pe moca sunt destui.

  2. nu stiu ce e asa de ras de gelu asta…
    poate ca este invidios pe el ca e “patron”, altii lucreaza pentru el si castiga bani, cati sunt atatia sunt, asta e
    eu il apreciez pentru spiritul lui de “anteprenor” si ii urez mult succes

  3. Ovi,
    Eu pot sa vorbesc de piata din Bucuresti, nu stiu cum e situatie in Timisoara. Ca firme interesate sa dea bani ca sa isi faca reclama pe hartie de xerox – care va deneni ulterior curs xeroxat: orice pizzerie din campusul universitar, orice carciuma de asta gen club pt studenti – -daca stai sa invet 2 zile pentru un examen .. si vezi de fiecare data in josul paginii: VINO SA PETRECI CU NOI IN CLUB WHATEVER!!!, dupa ce iti iei examenul cu 5 fix in clubul ala ai sa te duci. Poate ca ejobs ar fi interesati iar de reclama pe hartiile astea, firme care ofera solutii de copiat la examen (aia cu ochelari cu casti ascunse. Site-uri gen bilete.ro … lista ar putea sa fie destul de lunga. Eu tot cred ca ideea asta a lui gelu nu e rea. Totusi, m-as gandi de doua ori inainte sa ma inhamez ca partener cu Gelu :)

    kosmin
    poti sa ii urezi tu tot succesul din lume ca Gelu nu prea are ceea ce ii trebuie sa “make it big” – e un tip de o inteligenta mediocra (in cel mai bun caz), este lenes (din ce am dedus eu), nu este interesat sa dezvolte o afacere in adevaratul sens al cuvantului, nu e un creator de bogatie(cum ar face un ANTREPRENOR)ci este interesat sa FACA BANI.
    Din pacate, gelu este sortit sa caute o idee care sa il faca bogat si nu o va gasi toata viata. E un loser (nu era cu doi de o?). – ultima idee e buna, totusi

Leave a Reply to iulian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.