Când mă aflu, întâmplător sau nu, în acea zonă, nu pot să nu-i văd. Stau şi aşteaptă cu sufletul la gură următorul transport de “ajutoare”. Majoritatea slabi, majoritatea înfometaţi.
Când văd că soseşte transportul, încep să se înghesuie, încă dinainte ca acesta să oprească. În general nu se calcă pe picioare, sunt civilizaţi. E dimineaţă, iar ei sunt slăbiţi. Sunt conştienţi că peste câteva minute se vor înfrupta din cele mai alese bucate pe care le-au savurat în ultima vreme. Trebuie doar să fie răbdători, este destul să ajungă la toată lumea.
Iar când mamutul de oţel care transportă de toate pentru toţi opreşte, năvălesc pe el. Încep să-şi ia din el plase cu de toate. Unii cu mâncare, alţii cu haine. Unii poate nimeresc şi nişte bănuţi. Orice e bun, atâta timp cât mai reuşesc să trăiască bine până la următorul transport.
Pentru că viaţa de student în Timişoara nu e uşoară.
Normandia cea facatoare de minuni? ;)
@Raka: nu numai, in general :)
Frumos alcatuit. A mers exact unde trebuie.
corect, viata de student nu e usoara
La noi populatia asistata e baza electorala; mai avem si o pasiuen nationala pt gratuitati.
@Zorin.Unul din noi doi n-a inteles sensul postului.Oare care?
cred ca oriunde viata de student e grea :))))
nu numai in timisoara
uuu..si cand ma gandesc la sora`mea cum asteapta bucuroasa normandia cu pachetelul facut de mamica, iam iam :)) =p~
La fel e si in Bucuresti… Foarte frumos scris btw!