Am fost luni la Brüno. Aş vrea să scriu mii de cuvinte despre el, dar chiar nu ştiu de unde să încep şi unde să termin. Poate ar fi mai bine ca în loc de câteva mii de cuvinte să pun câteva poze, hahaha, ce glumă.
Ce pot zice despre el e că, dacă aţi văzut şi v-a plăcut Borat, filmul ăsta nu trebuie ratat. Comparându-le pe cele două, Borat câştigă la mustaţă în privinţa umorului şi detaşat în privinţa personajului principal. Oricât de dement ar fi Brüno, Borat a fost un personaj mult mai simpatic, în idioţenia, ignoranţa şi sinceritatea lui. În rest, însă, Brüno îl bate la curul gol pe Borat. Şi îi place.
E un film cu mult mai îndrăzneţ, mult mai riscant, mult mai obscen, mult mai vulgar, mult mai ofensator, mult mai nesimţit decât Borat. Şi asta nu poate fi decât de bine. Dacă primele trei sferturi ale filmului vi se vor părea prea dure, am o veste proastă: sunt doar o introducere blândă pentru apogeul filmului. E imposibil ca până la sfârşitul filmului să nu strigaţi nimic, jenaţi sau şocaţi de ce vedeţi pe ecran. E imposibil să nu vă strângeţi în scaun, refuzând să credeţi că pe ecranul din faţa voastră chiar se derulează imaginile pe care ochii voştri le percep. E un film ca nicicare altul. E, după cum spun unii (nu mai ştiu cine, eu am auzit-o de la Blogu), “cea mai scumpă farsă făcută vreodată”. Sau, în cuvintele lui Luci: “Acum, personajul Borat mi se pare o ciornă pentru Brüno.”