Voiam să mă duc la cinema să-l văd în 3D (cu ochelari din aceia psihedelici), dar entuziasmul mi s-a blegit imediat ce am aflat că varianta 3D e dublată în română. Aşa că l-am furat niţel şi l-am vizionat de sub plăpumioara mea mult prea călduroasă.
Bolt, deci, e aproape cea mai simpatică animaţie pe care am văzut-o în ultimul an (premiul cel mare merge, evident, la WALL-E), şi cea mai bună comedie animată din aceeaşi perioadă. E vorba despre un câine, actor într-un serial cu explozii, elicoptere şi personaj rău cu accent britanic, care nu e conştient că el, de fapt, nu are superputerile personajului său, şi pleacă în căutarea stăpânei, crezând că a fost răpită.
Ca în orice animaţie cu animale produsă de Disney, acestea trebuie să fie musai drăguţe şi simpatice. Ei, Bolt e cel mai drăguţ animal animat din câte am văzut eu vreodată. Şi am văzut multe. După ce am terminat filmul mi-a venit aşa o poftă să-mi iau câinele în braţe şi să-l smotocesc nevoie mare, dar era adormit, aşa că în momentul în care l-am luat în braţe, în loc să-mi răspundă cu aceeaşi afecţiune, s-a mulţumit să strănute, să caşte şi să se băşească. Doar are şi el o vârstă.
Pe lângă câine, Bolt adică, mai avem hamsterul, un personaj mişto în genul lui Hammy din Over The Hedge. De asemenea, păsările nu puteau lipsi. Mai ales că tendinţele în domeniu în ultimii ani e să ai în filmul de desene animate nişte păsări care să fie mai amuzante decât toate celelalte personaje la un loc (vezi pescăruşii din Finding Nemo, pinguinii din Madagascar, chiar şi pescăruşul din Mica Sirenă). Porumbeii din Bolt sunt pur şi simplu excelenţi. Şi mulţi.
Dacă-l prindeţi în engleză, subtitrat în română, fugiţi de-l vedeţi la cinema. Vocile fac totul. Dacă nu, spor la descărcat.
httpvh://www.youtube.com/watch?v=ETp42DTiuDQ
Sa stii ca dublajul a fost ok chiar daca era cu Mihaela Radulescu si Dani Otil. Acu tre sa ma uit si la versiunea in engleza.
Acuma am terminat si eu de vazut filmu. Tre sa-ti dau dreptate, itr-adevar e reusit :)) Si ca sa fie sincer copilu’ din mine, m-am si regasit in pielea cainelui, poate din prea multe perspective decat mi-as fi dorit. In schimb, mi-am dat seama cu bucurie ca, la fel ca si-n film, si eu am personajele respective in viata reala langa mine :))(sidekicks, cum ar veni!) :))
Un filmulet minunat, pe care-l recomand cu caldura copiilor de toate varstele, si nu numai :)
eeeeeva! supertare film :) Daca se apropie de asta, ma uit si eu la Bolt!
Eu am păţit o chestie tipică mie: l-am descărcat, m-am uitat 2 minute şi l-aş şters crezând că e S.F. datorită primelor scene. Azi l-am reluat şi chiar a meritat să-l vizionez. Nice review, Ovi!