Serbările Timişoreana, a doua zi

Intrarea prin butoi

Butoiul imens: intrarea oficială la Serbările Berii

Unele forţe mai presus de noi au încercat să saboteze ce-a de-a doua zi a Serbărilor Timişoreana, trimiţând asupra acestora o ploaie deasă, cum de mult aşteptam în Timişoara, vânt şi fulgere. Zic “au încercat” pentru că nu au reuşit. În ciuda ploiii torenţiale începute odată cu începutul concertului Holograf, cele câteva mii de timişoreni veniţi pentru bere, mici şi dans au rămas fermi pe poziţii până la sfârşit.

În ploaie

Veseli în ploaie

Ieri au cântat Vunk (foştii Vank) şi Holograf. Îmi doream foarte tare să ajung să-i văd, dar cum se ştie că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, n-am reuşit. Am ajuns, ca vineri, la 20:30, dar dacă vineri la ora asta abia începeau să cânte Bere Gratis, ieri tocmai Vunk tocmai încheiau. Am auzit însă, de la cei care au prins concertul, că au făcut un concert de zile mari. Chestie care m-a cam necăjit puţin, căci chiar voiam să aud Regele Şoselelor şi celelalte melodii deja clasice ale băieţilor. Dar nu a fost panică, pentru că nici n-am apucat bine să cumpărăm beri, că Holograf au şi început să cânte. Ei, au cântat vreo oră jumate, timp în care şi-au cântat toate hiturile, de la Romeo şi Julieta până la Ţi-am dat un inel, de la Undeva Departe până la melodia cu ficatu’ (Ficatunci am să moooooooor). Au cântat chiar şi o melodie rock! E vorba, evident, de Banii Vorbesc, cu care şi-au încheiat recitalul. Ca o notă, orice fel de muzică ar cânta Holograf, Dan Bittman are o voce unică, ce încă poate mult.

Holograf

Holografii

Atmosfera, în general, a fost una veselă tare, mai ales după ce a început să plouă. Ploaia a cam împărţit fronturile vizitatorilor, în sensul că cei veniţi special pentru concerte au rămas, iar cei veniţi doar să se afle în treabă (surprinzător, aceştia în număr mult mai mic decât m-aş fi aşteptat) au şters-o rapid. Tot surprinzător, cei care au rămas au fost într-un număr atât de mare, încât în perimetrul dintre scenă şi intrarea în festival a fost de-a dreptul greu de străbătut cu beri în mână :)

Sigur ştiaţi deja, anul acesta tema Serbărilor e “Vino să trăieşti o poveste de 3 secole”. Ei, cele trei perioade (medievală, interbelică şi modernă) sunt foarte frumos regăsite în ţinuta staff-ului. Fotografi interbelici, vânzători de suveniruri medievali, băieţi şi fete disco. Totul într-o atmosferă veselă şi familiară.

Suveniruri

La suveniruri

Mim

Un mim

Mulţimea

Lume

Un mare minus: a plouat crunt, fiind nevoiţi să o ştergem în fugă, prin torenţii ce se formaseră deja pe jos, mai repede decât ne plănuisem.
Un mare plus: nu mi-a venit să cred cât de frumos se vedeau stropii de ploaie în lumina reflectoarelor de la Serbări, şi cât de frumos se vedeau fulgerele în spatele scenei, în timpul melodiei Banii Vorbesc. În plus, fie ploaie, fie vânt, vânzătorii de bere au fost pe poziţii, chiar dacă erau uzi până-n măduva oaselor.

Promo: astăzi, la Serbările Timişoreana de la stadionul Dan Păltinişan, vor cânta Loredana şi Agurida, urmaţi de Pasărea Colibri. Există stocuri imense de bere, mici, suveniruri, distracţie şi voie bună. Ne vedem acolo!

3 thoughts on “Serbările Timişoreana, a doua zi

  1. Am vrut si eu sa merg ieri la un mic si o bere, dar numa bine pe mine m-a apucat ploaia pe la Olimpia. Ploaia ca ploaia dar mini-furtuna de nisip (praf de Timisoara), m-a facut sa fac cale intoarsa, cu toate ca-mi lasasem loc pentru mici din timpul zlei. Asa ca ieri am ramas nemancat si nebaut.

  2. stoc de bere pe naiba, astăzi la finalul festivalului nu mai aveau deloc la halbă unii, iar preţul la doze era.. de poveste.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.