Mai mult ca sigur că aţi aflat până acum motivul şocantei mele lipse din peisajul mioritico-virtual în acest weekend: am fost din nou la Arsenal Park, unde s-a desfăşurat a doua ediţie a evenimentului Warrior Weekend cu bloggeri. Să vă povestesc.

Notă: dacă nu aţi apucat, citiţi şi povestea primei mele vizite la Arsenal Park. E plină de poze şi are detalii pe care le-am lăsat la o parte în acest post, pentru că şi aşa e lung.

Ziua 1 – Vineri

Am plecat din Timişoara dis-de-dupămasă, în jur de ora 15. C-o mândruţă de-o mânuţă, cu pălăriile cele faimoase pe cap, un rucsac în spate şi multă nerăbdare, am urcat în maşina Nebuloasei, cea mai Super Novă dintre toate. După un drum atât de aglomerat încât am circulat, în medie, cu vreo 70 km/h până la Orăştie, drum sfidat cu vitejie şi cu muzică bună de către Nebuloasă, având norocul să ne şi petrecem un sfert din drum în coloană, în spatele variilor maşini de gunoi de prin judeţ, am ajuns.

În incinta parcului, la fel ca prima dată, ne aşteptau cuminţi cu o bere Sebi şi Denisa, împreună cu bestialii Amalia (PR), Berny (în principiu om demenţial responsabil cu noi) şi Marius Cristescu (proprietarul parcului, foarte bun jucător de table şi principal responsabil cu distracţia), iar după un scurt schimb de amabilităţi am luat parcul la purecat.

Primul lucru de care ne-am lipit a fost locul de joacă pentru copii. Deşi hăndrălăi toţi, am realizat că înăuntrul nostru tot copii suntem, drept pentru care ne-am petrecut o jumătate de oră sărind ca nebunii pe trambulina elastică, de pe care nu ne-am dat jos decât după ce am ameţit complet şi nu ne-am mai putut ţine pe picioare nici chiar pe suprafaţă solidă :D

Pe seară au ajuns şi cei mai ardeleni dintre soldaţii de weekend, adică Orădeanul cu Lili, Radu cu Laura, plutonul fiind condus de Neînfricatul – nimeni altul decât Andrei Crivăţ. Iar la ceva vreme după a ajuns, încetişor, aşa cum îi şade cel mai bine unui ardelean cu Dacie, Groparu. În formulă completă, distracţia mare putea începe.

După lăsarea nopţii, gazdele ne-au pregătit un imens foc de tabără, din care îmi amintesc cu drag ce s-a întâmplat până la un anumit punct, după care aş prefera să nu-şi mai amintească nimeni. Pentru că Berni, responsabilul cu voia bună, a încercat să mă ucidă. După ce a intrat sub pielea mea şi mi-a câştigat încrederea, învăţându-mă să umplu corect pahare de bere de la dozator, plimbându-mă cu cea mai tare jucărie de acolo, Giondiru’ (camionaşul John Deere, adică) şi luându-mă sub aripa lui protectoare, ne-a dat să bem cea mai cruntă licoare pe care îmi amintesc să o fi băut vreodată. O pălincă ardelenească atât de bună, că m-a luat prin surprindere de m-a luat mama naibii. Şi prin “m-a luat mama naibii” înţelegem că a doua zi m-am trezit beat, după care am aflat detalii picante ale nopţii de dinainte, detalii ce au inclus, de exemplu, chelia Crivăţului şi limba mea. Îmi cer scuze, aveam ghiavolu-n mine.

Ziua 2 – Sâmbătă

Începută cu o durere de cap, a doua zi s-a dovedit a fi una lungă, să ne-ajungă, şi plină de activităţi mişto, unele dintre care nu îmi închipuiam că o să ajung vreodată să le fac:

Mini-golf. Un teren mişto, micuţ, numai bun pentru frustrat începătorii. Eu şi gagica n-am apucat să ajungem mai departe de gaura a noua (hai, începeţi cu glumele sexuale, bădăranilor), pentru că am realizat că sunt antitalent la golf şi, decât să încerc de nervi să-mi iau gâtul cu crosa, mai bine mergem să ne dăm cu…

…Transportorul. Transportorul e un monstru şenilat, mare, puternic şi stabil. În cabină sau în spate, în benă, e mai mare plăcerea să te ţii de ceva, orice, şi să urci rampe în unghi de peste 45 de grade. A fost cea mai mare maşinărie pe care m-am dat vreodată.

Ambele poze sunt făcute de Radu Beligăr

Drezina. Drezină se cheamă vagoneta aia micuţă, pe şine, acţionată manual, în scopul deplasării dintr-un loc în altul. Nu-mi imaginam că o să mă dau vreodată cu aşa ceva, nu pentru că ar fi fost imposibil, ci pur şi simplu pentru că nu m-aş fi gândit niciodată la aşa ceva. O chestie simplă, dar de mare efect distractiv.

Berni, Denisa şi Siropel. Poză făcută, cred, de Lili, din albumul lui Siropel.

Airsoft. Mult, mult mai bestial ca paintball-ul, chestie care era de aşteptat. Graţie băieţilor de la Airsoft Deva, care sunt nişte bestiali, am fost echipaţi, cu mic, cu mare, cu puşti, măşti de protecţie, bile şi multă adrenalină. Eu mi-am luat câteva bile, sunt sigur că am şi dat câteva bile, deşi nu a recunoscut nimeni :), iar per ansamblu a fost demenţial. Am jucat mai întâi pe terenul destinat airsoftului (clădiri, tuneluri, butoaie, tufişuri – cu pistoale, MP5-uri, AK47-uri, Thompson-uri, snipere, carabine), iar apoi în pădure, unde Reptila (unul din băieţii de la ASD) s-a căţărat într-un copac din care ne-a măturat pe toţi, iar Berni s-a acoperit cu frunze, nimicind echipa adversă. Partea proastă a fost că eu n-am avut costum de camuflaj (că noah, io-s mai finuţ şi n-aş avea la ce să-l folosesc atâta timp cât nu-mi mişc fesele din faţa computerului), iar bluza-mi cea albă pe care o purtam nu m-a ajutat foarte mult, pentru că nu era chiar iarnă :)

De la airsoft nu cred că există poze, pentru că nu s-a încumetat nimeni să se bage în bătaia focului cu aparatul foto.

Buggy-uri. Ca un şofer ce sunt, distracţia mea preferată au fost maşinuţele din parc. De la maşinuţe de golf, mai timide, până la buggy-uri cu volan sau chiar fără, m-am dat cu toate. Momentul culminant a fost când am luat nişte maşinuţe şi ne-am dus pe terenul de pământ, loc în care m-am dat cu Groparu şi Luci până ne-a venit rău, până am muşcat din deal şi am umplut maşinuţa de pământ. Mă mir că nu ne-am răsturnat şi că nu ne-am rupt nimic, că normali n-am fost :)

Mure. Dacă ai niţel timp să cauţi, ai să afli că Arsenal Park e plin de mure, în perioada asta. Multe, mari, negre, dulci şi moi.

După aşa o zi plină am meritat încă un foc de tabără enorm, cu grătare, mici, cartofi copţi, multă bere şi pălincă (de data asta mai cu moderaţie, pentru că ştiam deja care e adevărata putere a licorii – plus că cel puţin eu şi Siropel aveam încă probleme cu mahmureala). Am jucat cărţi pe pietricele, am jucat şotron în acestea, am jucat table cu Marius Cristescu (m-a bătut la mustaţă, cu 3-2), ne-am simţit bine pe muzică bună, oferită de Sebi, iar pe la jumătatea nopţii, rupţi de oboseală, am plecat spre pernele din tunurile noastre.

Tiroliana. O mini-tiroliană e disponibilă în zona de joacă pentru copii. Pentru adulţi nu e cea mai extremă experienţă, dar e fun, iar pentru copii poate fi un motiv foarte bun de a pierde cel puţin o oră.

Ziua 3 – Duminică

Ziua a treia am început-o luând iar o maşinuţă, de această dată pe traseul din pădure. A fost cel mai frumos şi liniştit loc prin care am trecut cu maşina vreodată. Am mers mai bine de jumătate de oră cu 30km/h, în medie, şi nu am dat de capătul drumului, după ce am trecut ba prin pădure, ba peste deal, ba prin poieniţe, ba cu pauză de mure, ba conducând eu, ba gagica. Când ne-am întors să facem şi noi rost de o cameră de filmat, am dat bot în bot cu marele transportor de sâmbătă şi am sărit repede în el. De abia aştept clipurile, au filmat Sebi, Andrei, unul dinăuntru şi altul de afară.

Pe după-amiază am mai tras nişte poze de grup, după care cu durere în suflet ne-am întors acasă.

Câteva scurte

• Am fost cazaţi tot într-o cameră cu tun, ca data trecută. Schimbări aici n-au fost, în afară de apariţia a două fotolii foarte confortabile.
• Parcul are mult mai multe chestii decât data trecută: sunt gata terenurile de fotbal, baschet, tenis, minigolf, e în lucru şi unul de fotbal mare de tot. De asemenea, spaţiul de joacă pentru copii e gata, e frumos, colorat şi distractiv.
• Zona piscinei e gata, e foarte, foarte mişto amenajată şi e deschisă publicului. Dintre noi, însă, doar Corina s-a încumetat să facă o baie, din cauza vremii mai răcoroase.
• Nu poţi să te plictiseşti acolo. Fie că te dai cu bicicleta, te plimbi pe jos, sari pe trambulină, joci şah imens, te dai cu maşinuţele, faci trasee sau doar şezi la piscină, întotdeauna ai ceva de făcut. Şi dacă ai norocul să te ia unul dintre fraţii Cristescu la distracţie, te-ai scos cu un weekend de neuitat.
• Sunt curios dacă va fi zăpadă la iarnă. Pentru că loc de dat cu sania e din belşug.
• E cel mai frumos şi mai mare loc de joacă pentru copii mari pe care l-am văzut vreodată. Rămân la ce am zis data trecută, e ca un Disneyland pentru copii mari.
• Pentru mine a fost un weekend plin de premiere: drezina, TAB-ul, săritul peste dâmburi cu buggy-ul, trambulina elastică, tiroliana, minigolful şi alte diverse chestii despre care nu voi vorbi aici :)
• A fost cel mai mişto weekend de anul ăsta, cel puţin, şi unul din cele mai mişto din câte îmi pot aminti.
• Am doar trei regrete: n-am avut ţoale de camuflaj, nu m-am dat cu Dacia Groparului şi nu am eu un parc din ăsta doar al meu…

Poze:

Balansoar împodobit cu cele mai faimoase pălării ale blogosferei.

Telefonul meu face poze mega proaste.

Eu conducând o maşinuţă de golf

Cele mai tari căţele vreodată.

Corina, făcându-şi prieteni noi.

Groparu, fiindu-i dor de Dacie.

Nebuloasa cu maşinuţa ei de golf.

Groparu, gropărind-o pe Denisa.

Corina în piscină.

Învăţând să torn corect o bere de la nimeni altul decât marele maestru Berni.

Berni, împuşcându-l pe Sebi cu o floare.

Cei mai bloggeri, împreună cu Marius Cristescu.

Note:

1. Pozele sub care nu se specifică de cine sunt făcute sunt opera Corinei. În afară de cele nasoale, pe care le-am făcut eu :)
2. Mai multe poze găsiţi la Denisa, Radu, Siropel.
3. Filmări mega faine găsiţi la Sebi (primul, al doilea, al treilea), Denisa, la Radu şi la Andrei.